DEZVĂLUIRI LOCALE
Fostul primar de Dănești, aflat sub control judiciar pentru fals cu terenuri, și-a împroprietărit ilegal mama
Vizualizări 6.683
Seria ilegalităților de la Dănești continuă cu un nou fals comis de către fostul primar Mădălin Paliță, care a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de fals cu terenuri, aflat sub control judiciar. Actele și încrengăturile prezentate mai jos trebuie să fie preluate de către IPJ Gorj-SICE care are în investigare deja un amplu dosar penal privind păgubiții din Dănești și Târgu Jiu, de către gruparea realizată în jurul fostului primar Paliță dar și a actualului primar PSD, Aurelian Filip!

Dar să ne întoarcem în timp la data de 28 iunie 2002 când Primăria Dănești sub semnătura primarului Bîzu Marcel, la acea vreme, emite titlul de proprietate nr.1342570(foto) pe numele proprietarului defunct Constantin Paliță(străbunicul fostului primar Mădălin Paliță), cu moștenitori Paliță Aurică( bunicul fostului primar PSD) și Olaru Ioana( sora bunicului lui Mădălin Paliță, totodată mătușa a acestuia). La ora actuală ambii sunt decedați.
În 2020, Mădălin Paliță devine primar al comunei Dănești și se gândește că, aflat în poziția de conducere să clarifice situația titlului de proprietate care avea în spate un teren de 14100 mp, situat în extravilanul comunei, în zona Barza.
Fără să facă succesiune după cei doi defuncți, bunicul și mătușa, primarul de atunci emite două acte administrative, nr.11856/23.11.2021 și nr.11171/28.10.2021, prin care o face proprietar “din pix” pe mama sa( culmea nu pe tatăl său, rudă cu fiul lui Paliță Aurică), ignorând total moștenitorii lui Olaru Ioana. De asemenea, primarul ignoră în totalitate titlul de proprietate care stă la baza emiterii celor două acte administrative.
Paliță Ilina apare culme, în Cartea Funciară, cu acest teren drept moștenire, dobândit prin succesiune, cu cota 1/1. Curios este că pe procesul verbal de punere în posesie, apare tarlaua 29 și patru parcele( 258, 141,291,142) iar la cadastru apare doar tarlaua 29 cu o singură parcela 141/2?!
Interesat este că terenul ajunge trei ani mai târziu să fie înstrăinat de mama primarului de atunci al comunei Dănești, pe data de 7 februarie 2024 fiind emis actul notarial nr.765, la notariat Raluca Davitoiu din Târgu Jiu! Terenul ajunge să fie cumpărat de o firmă din București adică de SC CARBOBRIC 2015 SRL, o firmă cu activități în domeniul minier și de carieră, cu legături strânse la Gorj. Terenul are o lungime de peste doi kilometri care cuprinde și porțiune de pădure, tufăriș…
Rămâne de văzut ce vor decide anchetatorii și vizavi de acest fals comis de primarul pe atunci în exercițiu..
DEZVĂLUIRI LOCALE
Cum își împart social-democrații cele două posturi de adjunct la Inspectoratul Școlar. Cine sunt favoriții celor două facțiuni din PSD Gorj!
Vizualizări 3.274
Cele două funcții de inspector școlar general adjunct care se eliberează la Inspectoratul Școlar Județean Gorj rămân în mâinile PSD, dar împărțirea lor a aprins conflictul dintre două tabere din interiorul organizației județene. Viitorii adjuncți vor face echipă cu eternul și fascinantul Marian Staicu, inspectorul școlar general, care se află în fruntea instituției din primăvara anului 2024. În cursa pentru cele două posturi de ”secunzi” ai lui Staicu au intrat trei nume, fiecare dintre acestea susținut de altă grupare din PSD Gorj. Fără nici-o legătură cu personajele, procesul laborios de numire a adjuncților pare rupt din universul expresiilor populare româneși: ”Cum împarți două paie la trei măgari?”.
Speculațiile pe seama schimbării actualilor adjuncți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj s-au tot amplificat în ultimele săptămâni, însă cert este că cele două posturi care se eliberează nu ies din zona de influență a social-democraților. În județ, PSD Gorj este împărțit între două tabere care își dispută atât funcțiile, cât și influența asupra deciziilor din educație, iar această împărțire se reflectă acum direct în negocierile pentru conducerea instituției.
Grigore Alexandrescu este primul dintre cei doi adjuncți care urmează să fie schimbat. În iulie 2025 a fost propulsat ca inspector general interimar, pentru a-l înlocui pe Mihai Istrate, susținut de PSD, iar din septembrie 2025 până în prezent a rămas pe poziția de adjunct ca reprezentant al liberalilor în structura de conducere a ISJ Gorj. Cel de-al doilea adjunct care va părăsi funcția este Marius Stroie, susținut de USR, numit adjunct cu atribuții pe curriculum și inspecție școlară în urmă cu două luni și jumătate.
Pe cele două posturi rămase libere sunt vehiculate trei nume, toate cu susținere din zona social-democrată, dar din grupări diferite. Este vorba despre Gabriel Răscol, consilier local în Consiliul Local Târgu Jiu și inspector școlar pe management instituțional în cadrul ISJ Gorj, cel care stă ”între vagoane”, adică între cele două tabere din PSD Gorj și a căutat susține și în mediul de afaceri din Tg-Jiu la niște afaceriști cu influență la vârful celor două facțiuni din partid. Daniela Claudia Leahu Morie, inspector școlar pe managementul dezvoltării resursei umane în aceeași instituție, despre care unele surse spun că este susținută de Mihai Weber și de organizația județeană, și despre Daniela Vulpe, inspector școlar pe învățământ primar, consilier local în Consiliul Local Târgu Jiu, care ar fi sprijinită de organizația municipală a PSD.
Cert este că, indiferent de numele acestora, viitorii adjuncți vor lucra alături de Marian Staicu, cel care conduce Inspectoratul Școlar Județean Gorj încă din primăvara anului 2024, în ciuda controverselor din jurul său legate de ocuparea posturilor didactice din județ, șmenurile privind transferurile pe bani dintre profesorii pensionabili din orașe și cei din rural care vor catedră în urban, și mai ales cele de la recentul concurs pentru ocuparea posturilor vacante de doirectori și directori adjuncți la instituțiile de învățământ din Gorj. Rămâne de văzut, în funcție de cine urmează să fie numit în cele două poziții de inspector școlar adjunct, dacă negocierile dintre cele două tabere ale PSD Gorj se vor încheia cu o înțelegere sau cu un nou conflict intern.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Administrația locală Dănești își bate joc de doi medici și de peste 2000 de pacienți din localitate
Vizualizări 3.548
Bătaie de joc a Primăriei Dănești la adresa celor doi medici de familie din localitate, care sunt dați afară din blocul comunal fără ca autoritatea locală să găsească o alternativă pentru a muta cabinetele în spații adecvate!
Motivația primăriei în cazul renunțării la contractul de închiriere a spațiului, contract care a expirat și nu a mai fost reînnoit, este că blocul, reabilitat cu fonduri europene, nu mai poate avea destinația de cabinete medicale, motiv pentru care ambii doctori de familie, care au împreună peste 2000 de pacienți din localitate, au fost anunțați că trebuie să părăsească cele două apartamente din imobil. Practic, de ieri, medicii de la ambele cabinetele sunt fără contract de închiriere asupra spațiului ocupat iar acest lucru afectează actul medical. Unul dintre doctori a continuat să consulte urgențele, dar fără să elibereze rețete compensate și să elibereze bilete de trimitere. Situația a fost dusă la cunoștința Prefecturii Gorj, la CJAS Gorj și chiar parlamentarilor din județul nostru, asta deoarece situația este de netolerat.
Cele două cabinete situate la primul etaj al blocului ar fi putut fi mutate în fosta școală primară din centrul comunei Dănești, lucru care ar fi ajutat pacienții ce se deplasau aproape în același loc cum erau obișnuiți, dar autoritatea locală, care cunoștea situația cabinetelor. Primarul PSD a preferat însă să mute în incinta școlii reabilitate, muncitorii calificați și necaficati ai primăriei, care stau pur și simplu în spațiul scos din conservare. În curtea fostei școli se află și utilajele cu care prestează acești salariați ai UAT-ului.
O parte a pacienților intenționează mâine dimineață să organizeze o acțiune de protest pentru a determina Primăria și CL Dănești să găsească o soluție rapidă pentru cele două cabinete, soluție care să nu lase localitatea, care are foarte mulți pensionari și bolnavi, fără medic și asistență medicală de specialitate. În localitate nu există Centru de Permanență sau alt dispensar medical.
Reamintesc că primarul localității dar și fostul primar, ambii de la PSD, sunt cercetați într-un dosar penal de fals. Niciunul nu a dat atenție situației cabinetelor medicale deși ambii știau, încă de la depunerea actelor pentru reabilitarea blocului comunitar, că această lucrare impunea mutarea cabinetelor din spațiul respectiv.
