Connect with us

PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE

Apă și canalizarea la Jupânești au intrat în ultima etapă, de finalizare

Postat acum

on

Vizualizări 678

Lucrările la apă – canalizare în comuna Jupânești au intrat în ultima etapa finală a lucrărilor. Pe unele străzi mai sunt de făcut racorduri, pe altele branșamente și pe multe străzi deja se toarnă stratul de asfalt pentru refacerea drumurilor.

”Cu pași mărunți toate cele trei proiecte apă- canal se vor finaliza în următoarea perioadă. PNDL, Anghel Saligny, AFM, comuna merge într o continuă dezvoltare. Mulțumesc echipei, cetățenilor pentru înțelegere datorită disconfortului pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor, dar și angajaților primăriei și consiliului local pentru implicare “, a transmis primarul Ion Gîrniceanu.

Publicitate

PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE

Toaletă, cuptor și suport pentru troiță, amenajate la Biserica din Turburea

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.004

Mai multe lucrări au fost realizate în curtea Bisericii „Sfânta Treime” din Turburea, cu sprijinul credincioșilor și al oamenilor din comunitate. Printre investițiile finalizate până în prezent se numără amenajarea unei toalete, construirea unui cuptor în spatele praznicarului și realizarea acoperișului acestuia, precum și montarea unui suport pentru vechea troiță a bisericii, care urmează să fie restaurată.

Reprezentanții parohiei le-au mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor lucrări, fie prin sprijin financiar, fie prin implicare fizică sau morală. Totodată, aceștia și-au exprimat dorința ca întreaga comunitate să se bucure de cele realizate și le-au transmis credincioșilor un mesaj de binecuvântare: „Doamne ajută tuturor, să ne bucurăm de cele realizate cu folos!”

Continuă să citeşti

PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE

Casa Grigore Iunian din Târgu Jiu va fi reabilitată și transformată într-un centru european pentru educație

Postat acum

on

De către

Vizualizări 3.293

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a anunțat emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru reabilitarea și modernizarea Casei Grigore Iunian, situată pe Bulevardul Republicii nr. 1. Clădirea cu valoare istorică și arhitecturală va fi transformată într-un centru european dedicat educației moderne și inovatoare.

Investiția este realizată cu fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027, și are ca obiectiv atât restaurarea imobilului, cât și amenajarea unor spații moderne pentru activitățile universitare. Proiectul prevede reabilitarea spațiilor interioare, amenajarea sălilor de curs și a laboratoarelor, modernizarea instalațiilor, creșterea eficienței energetice și dotarea cu echipamente moderne. De asemenea, vor fi amenajate curtea interioară și spațiile exterioare, iar clădirea va fi adaptată pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
Lucrările vor fi realizate cu respectarea normelor specifice intervențiilor asupra monumentelor istorice, astfel încât să fie păstrate elementele arhitecturale și identitatea clădirii.

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALE16 ore în urmă

Cum își împart social-democrații cele două posturi de adjunct la Inspectoratul Școlar. Cine sunt favoriții celor două facțiuni din PSD Gorj!

Vizualizări 3.236 Cele două funcții de inspector școlar general adjunct care se eliberează la Inspectoratul Școlar Județean Gorj rămân în...

DEZVĂLUIRI LOCALE4 zile în urmă

Administrația locală Dănești își bate joc de doi medici și de peste 2000 de pacienți din localitate

Vizualizări 3.536 Bătaie de joc a Primăriei Dănești la adresa celor doi medici de familie din localitate, care sunt dați...

DEZVĂLUIRI LOCALE5 zile în urmă

Pensiunea Casa Nona din Runcu, una dintre locațiile percheziționate în dosarul de evaziune fiscală! Trei firme, două în insolvență, vizate de anchetatori

Vizualizări 7.010 Perchezițiile din această dimineață din Gorj și Ilfov privesc două firme din Runcu și una din Târgu Jiu,...

DEZVĂLUIRI LOCALE7 zile în urmă

FOTO. Weber, printre liderii PSD prezenți la botezul fastuos de la Timișoara

Vizualizări 3.210 Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, a participat sâmbătă seara la Timișoara, la botezul celui de-al treilea fiu...

SĂNĂTATEo săptămână în urmă

Fiica unui fost deputat gorjean, medic apreciat în Capitală! Cu experiență în spitale din străinătate, oferă consultații și pacientelor din Gorj, la clinica Medical One din Târgu Jiu!

Vizualizări 15.503 Un nume cunoscut în județul Gorj revine în atenția publicului, de această dată prin performanțele profesionale ale noii...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress