Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Pedepse cu suspendare pentru inculpatele din dosarul de corupție de la Primăria Bâlteni

Postat acum

on

Vizualizări 2.202

Pedepse cu suspendare pentru inculpatele din dosarul de corupție de la Bâlteni! Anchetatorii DGA Gorj au intrat pe fir în martie 2023, sentința nu este definitivă.
Tribunalul Gorj s-a pronunțat ieri, la doi ani și nouă luni de la punerea pe rol, în dosarul de corupție de la Primăria Bâlteni privind trucarea unui concurs de asistent medical comunitar! Cele patru inculpate din dosar au primit pedepse cu suspendare! Sentința nu prevede nimic pentru Barbonie Ion Cosmin.
Pe 6 februarie 2023, Primăria Comunei Bîlteni a anunțat că organizează concurs pentru ocuparea a două funcții contractuale vacante de asistent medical comunitar debutant. Selecția dosarelor și proba scrisă s-au desfășurat în decursul aceleiași luni. După proba scrisă, din cei cinci candidați înscriși, doar doi au mai rămas în cursă, exact câte locuri fuseseră scoase la concurs, restul fiind respinși. Interviul a avut loc pe 2 martie și a fost o formalitate, iar ambii candidați au obținut 83 de puncte. Pe 6 martie s-a publicat rezultatul final al concursului și nu a existat nicio surpriză: nora consilierului local Pompiliu Păunescu, președintele organizației locale a PSD, era printre cei admiși, alături de o altă tânără din comună. Au urmat descinderile, apoi trimiterea în judecată a celor implicați! Ieri, instanța de fond s-a pronunțat astfel:

-“achită inculpata Diaconu Teodora Emilia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată(două acte materiale din 28.02.2023 şi 02.03.2023). (..)condamnă inculpata Diaconu Teodora Emilia la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, alin. 3 Cod penal, interzice ca pedeapsă complementară inculpatei exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 ani. (..)condamnă inculpata Diaconu Teodora Emilia la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată (opt acte materiale din 28.02.2023, 02.03.2023 şi 06.03.2023). În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele principale stabilite în cauză şi aplică inculpatei Diaconu Teodora Emilia pedeapsa principală cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 luni reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, alături de pedeapsa principală aplică inculpatei Diaconu Teodora Emilia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 2 ani, ce se va executa potrivit art. 68 Cod penal. (..)În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com. Bâlteni, jud. Gorj sau Liceului Tehnologic Bâlteni, jud. Gorj”.

-“condamnă inculpata Sîrbu Mariana, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. (..)condamnă inculpata Sîrbu Mariana la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă atenuată. (..) condamnă inculpata Sîrbu Mariana la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. (..)contopeşte pedepsele principale stabilite în cauză şi aplică inculpatei Sîrbu Mariana pedeapsa principală cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 4 luni reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, alături de pedeapsa principală aplică inculpatei Sîrbu Mariana pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 2 ani, ce se va executa potrivit art. 68 Cod penal. Decide suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei. Peparcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Rovinari, jud. Gorj sau Colegiului ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari.
Dispune confiscarea de la inculpată a sumei de 500 lei remisă ca preţ al influenţei”

-“stabileşte pentru inculpata Bobină Elisabeta, pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (şase acte materiale, din care trei acte materiale din 28.02.2023 şi trei acte materiale din 02.03.2023). În baza 396 alin. 4 Cod pr. pen. raportat la art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit şi calculat conform art. 84 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata Bobină Elisabeta trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere..”

-“achită inculpata Tudorache Andreea Ionela, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 Cod penal (două acte materiale din 28.02.2023 şi 02.03.2023). În baza art. 47 Cod penal raportat la art. 304 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., condamnă inculpata Tudorache Andreea Ionela la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă atenuată. În baza art. 290 alin. 1 din Codul penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., condamnă inculpata Tudorache Andreea Ionela la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, alin. 3 Cod penal, interzice ca pedeapsă complementară inculpatei exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 ani. (..)condamnă inculpata Tudorache Andreea Ionela la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată (opt acte materiale din 28.02.2023, 02.03.2023 şi 06.03.2023), condamnă inculpata Tudorache Andreea Ionela la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la cumpărare de influenţă. (..)În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele principale stabilite în cauză şi aplică inculpatei Tudorache Andreea Ionela pedeapsa principală cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 10 luni reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, alături de pedeapsa principală aplică inculpatei Tudorache Andreea Ionela pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 2 ani, ce se va executa potrivit art. 68 Cod penal. (..)dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei, stabilit şi calculat potrivit art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata Tudorache Andreea Ionela trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere(..)pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Rovinari, jud. Gorj sau Colegiului ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari și d ispune confiscarea de la inculpată a sumei de 900 lei remisă cu titlu de mită.

Instanța a dispus și desființarea înscrisurilor falsificate de la concursul trucat pentru cele două posturi și a obligat inculpatele la plata cheltuielilor judiciare.

Publicitate

DEZVĂLUIRI LOCALE

Cum își împart social-democrații cele două posturi de adjunct la Inspectoratul Școlar. Cine sunt favoriții celor două facțiuni din PSD Gorj!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 3.145

Cele două funcții de inspector școlar general adjunct care se eliberează la Inspectoratul Școlar Județean Gorj rămân în mâinile PSD, dar împărțirea lor a aprins conflictul dintre două tabere din interiorul organizației județene. Viitorii adjuncți vor face echipă cu eternul și fascinantul Marian Staicu, inspectorul școlar general, care se află în fruntea instituției din primăvara anului 2024. În cursa pentru cele două posturi de ”secunzi” ai lui Staicu au intrat trei nume, fiecare dintre acestea susținut de altă grupare din PSD Gorj. Fără nici-o legătură cu personajele, procesul laborios de numire a adjuncților pare rupt din universul expresiilor populare româneși: ”Cum împarți două paie la trei măgari?”.

Speculațiile pe seama schimbării actualilor adjuncți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj s-au tot amplificat în ultimele săptămâni, însă cert este că cele două posturi care se eliberează nu ies din zona de influență a social-democraților. În județ, PSD Gorj este împărțit între două tabere care își dispută atât funcțiile, cât și influența asupra deciziilor din educație, iar această împărțire se reflectă acum direct în negocierile pentru conducerea instituției.

Grigore Alexandrescu este primul dintre cei doi adjuncți care urmează să fie schimbat. În iulie 2025 a fost propulsat ca inspector general interimar, pentru a-l înlocui pe Mihai Istrate, susținut de PSD, iar din septembrie 2025 până în prezent a rămas pe poziția de adjunct ca reprezentant al liberalilor în structura de conducere a ISJ Gorj. Cel de-al doilea adjunct care va părăsi funcția este Marius Stroie, susținut de USR, numit adjunct cu atribuții pe curriculum și inspecție școlară în urmă cu două luni și jumătate.

Pe cele două posturi rămase libere sunt vehiculate trei nume, toate cu susținere din zona social-democrată, dar din grupări diferite. Este vorba despre Gabriel Răscol, consilier local în Consiliul Local Târgu Jiu și inspector școlar pe management instituțional în cadrul ISJ Gorj, cel care stă ”între vagoane”, adică între cele două tabere din PSD Gorj și a căutat susține și în mediul de afaceri din Tg-Jiu la niște afaceriști cu influență la vârful celor două facțiuni din partid. Daniela Claudia Leahu Morie, inspector școlar pe managementul dezvoltării resursei umane în aceeași instituție, despre care unele surse spun că este susținută de Mihai Weber și de organizația județeană, și despre Daniela Vulpe, inspector școlar pe învățământ primar, consilier local în Consiliul Local Târgu Jiu, care ar fi sprijinită de organizația municipală a PSD.

Cert este că, indiferent de numele acestora, viitorii adjuncți vor lucra alături de Marian Staicu, cel care conduce Inspectoratul Școlar Județean Gorj încă din primăvara anului 2024, în ciuda controverselor din jurul său legate de ocuparea posturilor didactice din județ, șmenurile privind transferurile pe bani dintre profesorii pensionabili din orașe și cei din rural care vor catedră în urban, și mai ales cele de la recentul concurs pentru ocuparea posturilor vacante de doirectori și directori adjuncți la instituțiile de învățământ din Gorj. Rămâne de văzut, în funcție de cine urmează să fie numit în cele două poziții de inspector școlar adjunct,  dacă negocierile dintre cele două tabere ale PSD Gorj se vor încheia cu o înțelegere sau cu un nou conflict intern.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Administrația locală Dănești își bate joc de doi medici și de peste 2000 de pacienți din localitate

Postat acum

on

De către

Vizualizări 3.521

Bătaie de joc a Primăriei Dănești la adresa celor doi medici de familie din localitate, care sunt dați afară din blocul comunal fără ca autoritatea locală să găsească o alternativă pentru a muta cabinetele în spații adecvate! Motivația primăriei în cazul renunțării la contractul de închiriere a spațiului, contract care a expirat și nu a mai fost reînnoit, este că blocul, reabilitat cu fonduri europene, nu mai poate avea destinația de cabinete medicale, motiv pentru care ambii doctori de familie, care au împreună peste 2000 de pacienți din localitate, au fost anunțați că trebuie să părăsească cele două apartamente din imobil. Practic, de ieri, medicii de la ambele cabinetele sunt fără contract de închiriere asupra spațiului ocupat iar acest lucru afectează actul medical. Unul dintre doctori a continuat să consulte urgențele, dar fără să elibereze rețete compensate și să elibereze bilete de trimitere. Situația a fost dusă la cunoștința Prefecturii Gorj, la CJAS Gorj și chiar parlamentarilor din județul nostru, asta deoarece situația este de netolerat.
Cele două cabinete situate la primul etaj al blocului ar fi putut fi mutate în fosta școală primară din centrul comunei Dănești, lucru care ar fi ajutat pacienții ce se deplasau aproape în același loc cum erau obișnuiți, dar autoritatea locală, care cunoștea situația cabinetelor. Primarul PSD a preferat însă să mute în incinta școlii reabilitate, muncitorii calificați și necaficati ai primăriei, care stau pur și simplu în spațiul scos din conservare. În curtea fostei școli se află și utilajele cu care prestează acești salariați ai UAT-ului.
O parte a pacienților intenționează mâine dimineață să organizeze o acțiune de protest pentru a determina Primăria și CL Dănești să găsească o soluție rapidă pentru cele două cabinete, soluție care să nu lase localitatea, care are foarte mulți pensionari și bolnavi, fără medic și asistență medicală de specialitate. În localitate nu există Centru de Permanență sau alt dispensar medical.
Reamintesc că primarul localității dar și fostul primar, ambii de la PSD, sunt cercetați într-un dosar penal de fals. Niciunul nu a dat atenție situației cabinetelor medicale deși ambii știau, încă de la depunerea actelor pentru reabilitarea blocului comunitar, că această lucrare impunea mutarea cabinetelor din spațiul respectiv.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALE14 ore în urmă

Cum își împart social-democrații cele două posturi de adjunct la Inspectoratul Școlar. Cine sunt favoriții celor două facțiuni din PSD Gorj!

Vizualizări 3.145 Cele două funcții de inspector școlar general adjunct care se eliberează la Inspectoratul Școlar Județean Gorj rămân în...

DEZVĂLUIRI LOCALE4 zile în urmă

Administrația locală Dănești își bate joc de doi medici și de peste 2000 de pacienți din localitate

Vizualizări 3.521 Bătaie de joc a Primăriei Dănești la adresa celor doi medici de familie din localitate, care sunt dați...

DEZVĂLUIRI LOCALE5 zile în urmă

Pensiunea Casa Nona din Runcu, una dintre locațiile percheziționate în dosarul de evaziune fiscală! Trei firme, două în insolvență, vizate de anchetatori

Vizualizări 6.992 Perchezițiile din această dimineață din Gorj și Ilfov privesc două firme din Runcu și una din Târgu Jiu,...

DEZVĂLUIRI LOCALE7 zile în urmă

FOTO. Weber, printre liderii PSD prezenți la botezul fastuos de la Timișoara

Vizualizări 3.193 Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, a participat sâmbătă seara la Timișoara, la botezul celui de-al treilea fiu...

SĂNĂTATEo săptămână în urmă

Fiica unui fost deputat gorjean, medic apreciat în Capitală! Cu experiență în spitale din străinătate, oferă consultații și pacientelor din Gorj, la clinica Medical One din Târgu Jiu!

Vizualizări 15.498 Un nume cunoscut în județul Gorj revine în atenția publicului, de această dată prin performanțele profesionale ale noii...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress