EVENIMENTE
Femeia care a decedat în Târgu Jiu în această dimineață este mama unei fetițe de 3 ani
Vizualizări 9.643
Laura Paicu în vârstă de 32 de ani este femeia găsită inconștientă în locuință în această dimineață, pentru care s-a declarat apoi decesul. Aceasta ar fi suferit un infarct fiind găsită în stare gravă de soțul său. Acesta a chemat o ambulanță, dar la fața locului a ajuns și poliția. Din păcate, echipajul medical a declarat decesul Laurei, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la morgă SJU Târgu Jiu.
Laura Paicu ar fi împlinit în doar patru zile vârsta de 33 de ani. Familia fetei este din Gureni, comuna Peștișani, locul unde se află părinții acesteia. Toată comunitatea este șocată de tragedie! Laura era tehnician dentar.
EVENIMENTE
Patronul Restaurantului Boema, înmormântat astăzi! Ar fi împlinit 58 de ani în câteva zile
Vizualizări 3.775
Sandu Calangiu a decedat la finalul săptămânii trecute în locuința sa din incinta fostului Restaurantului Boema din Târgu Jiu ! Suferea de o boală grea care îi afectase pancreasul. Astăzi a fost condus pe ultimul drum la Românești. Avea o fiică și era văduv de ani buni de când soția decedase tot urmare a unei boli nemiloase.
Calangiu este regretat de toți cei care au trecut de-a lungul anilor pragul acestui restaurant celebru din Târgu Jiu, instrumentiști, interpreți de muzică populară ori de manele.
EVENIMENTE
Adolescentă de 16 ani, dispărută în Târgu Jiu
Vizualizări 691
Polițiștii din Târgu Jiu sunt în alertă după dispariția unei minore de 16 ani. Anisia Cecilia Luminița Ghinea a plecat duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 13:57, de la locuința bunicii sale, situată pe strada Minerilor din Târgu Jiu, și nu a mai revenit.
La momentul plecării, adolescenta purta o geacă neagră, pantaloni jeans negri și încălțăminte sport de culoare crem. Minora are aproximativ 1,57 metri înălțime, 42 de kilograme, părul lung, șaten și ochii căprui. Aceasta prezintă două tatuaje pe antebrațe: unul cu inscripția „Narcis”, iar celălalt reprezentând un trandafir și date de naștere.Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea adolescentei.
Persoanele care dețin informații care pot ajuta la identificarea acesteia sunt rugate să sune la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
