EVENIMENTE
A bifat toate cele trei ilegalități: fără permis, băut și cu mașina neînmatriculată
Vizualizări 679
Un tânăr de 31 de ani, din comuna Oboga, județul Olt, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii au stabilit că acesta ar fi condus un autoturism neînmatriculat, fără permis de conducere și sub influența alcoolului.
Incidentul s-a petrecut pe strada 1 Decembrie din comuna Oboga. Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești au oprit pentru control un autoturism care circula fără plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate. La volan se afla un tânăr de 31 de ani, care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Verificările efectuate de polițiști au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea era neînmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În urma administrării probatoriului, la data de 27 august, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat procurorului cu propuneri legale. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
EVENIMENTE
Mașină furată din Țicleni, găsită avariată în comuna Scoarța. Un tânăr de 24 de ani a fost reținut
Vizualizări 1.141
Un tânăr de 24 de ani, din orașul Țicleni, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a furat un autoturism pe care l-ar fi condus fără permis de conducere. Mașina a fost găsită avariată în afara părții carosabile a DN 67, în satul Pișteștii din Deal, comuna Scoarța, după ce ar fi fost implicată într-un eveniment rutier.
Potrivit polițiștilor, proprietara autoturismului a sesizat furtul în dimineața zilei de 23 octombrie, în jurul orei 07:10. Femeia le-a spus oamenilor legii că își parcase mașina în seara precedentă, pe podul din fața locuinței, lăsând-o neasigurată și cu cheile pe bord.
În urma verificărilor, autoturismul a fost găsit în jurul orei 10:00, pe raza comunei Scoarța, în afara carosabilului, prezentând avarii în urma unui eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. Șoferul nu se afla la fața locului. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, din Țicleni, bănuit de comiterea faptelor. Acesta a fost dus la sediul poliției pentru audieri, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cu aplicarea dispozițiilor legale privind forma continuată și recidiva, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale”, a transmis IPJ Gorj.
La data de 24 octombrie, tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri legale.

EVENIMENTE
Șoferul din Bâlteni, vinovat de producerea accidentului de la Vierșani
Vizualizări 2.413
Polițiștii au concluzionat care dintre șoferi este vinovat de producerea accidentului cu victima, de ieri de la Vierșani!
La data de 22 octombrie 2026, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victime, pe DJ 661, în localitatea Vierșani, comuna Jupânești. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea o autoutilitară din direcția Târgu Cărbunești către comuna Bărbătești, într-o curbă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Baia de Fier. În urma impactului, cel de-al doilea conducător auto a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, pentru investigații medicale de specialitate.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
