ACTUALITATE
Intervenții pe DN 67 după furtuna de aseară
Vizualizări 472
Angajații Secției de Drumuri Naționale (SDN) Târgu Jiu au acționat pe DN 67 pentru îndepărtarea efectelor produse de furtuna de aseară.
Echipele au intervenit pentru degajarea carosabilului și înlăturarea obstacolelor provocate de fenomenele meteo.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție în zonele în care se desfășoară intervenții și să respecte indicațiile personalului aflat pe teren.

ACTUALITATE
Tânăr de 22 de ani, reținut pentru mai multe furturi din magazinele din Rovinari
Vizualizări 96
Un tânăr de 22 de ani, din Rovinari, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi furat în repetate rânduri din patru magazine din oraș. Prejudiciul total este estimat la 1.150 de lei.
Potrivit polițiștilor, faptele ar fi fost comise în perioada ianuarie 2024 – octombrie 2026, când tânărul ar fi sustras, în cinci rânduri, detergenți, dulciuri, produse de igienă personală și băuturi alcoolice.
În urma cercetărilor, polițiștii au reunit cinci dosare penale care vizau furturi din societăți comerciale. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de furt, sub supravegherea procurorilor.
ACTUALITATE
Doi deținuți le-au vorbit elevilor din Bîlta despre consecințele alegerilor greșite
Vizualizări 208
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară al IPJ Gorj au desfășurat, pe 22 octombrie, activități de prevenire a delincvenței juvenile în unitățile de învățământ din județ. Una dintre întâlniri a avut loc la Liceul Tehnologic „General Constantin Șandru” din Bîlta, unde elevii au aflat direct de la doi deținuți cum le-au schimbat viața alegerile greșite.
Cei doi, încarcerați la Penitenciarul Târgu Jiu pentru infracțiuni asociate traficului și consumului de substanțe psihoactive, respectiv pentru fapte comise cu violență, le-au povestit liceenilor despre experiențele personale și consecințele implicării în activități ilegale.
Polițiștii le-au recomandat tinerilor să pună accent pe educație și dezvoltare personală și să ia decizii responsabile. De asemenea, au vorbit despre importanța sprijinului familiei și a comunicării cu părinții, dar și despre rolul școlii și al comunității în prevenirea consumului de droguri și a comportamentelor violente.
