Connect with us

EVENIMENTE

Noaptea Muzeelor la Sate, la Borascu și Bălănești

Postat acum

on

Vizualizări 604

Noaptea Muzeelor la Sate pe 29 august 2026 la Borăscu și Bălănești. Pe 29 august 2026, România redescoperă, la ceas de seară, poveștile păstrate în muzeele satelor. Are loc cea de-a IV-a ediție a Nopții Muzeelor la Sate, componenta rurală a Nopții Muzeelor, un eveniment dedicat patrimoniului, tradițiilor și oamenilor care păstrează vie memoria comunităților. Pentru o singură noapte pe an, sute de muzee sătești, case memoriale, biserici de lemn și ateliere din întreaga țară își deschid porțile pentru public, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi obiecte, povești, tradiții și mărturii ale trecutului, într-o atmosferă cu totul specială.

Și județul Gorj marchează acest eveniment, iar la Muzeul Sătesc din Borăscu se anunță o seară dedicată culturii și tradițiilor locale.
Sâmbătă, 29 august, începând cu ora 19:00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, Primăria Orașului Turceni, Casa de Cultură Turceni, alături de Primăria și Consiliul Local Borăscu, invită publicul să participe la evenimentul organizat la Muzeul Sătesc Borăscu.
Programul serii va cuprinde prezentarea și vizitarea muzeului și a colecțiilor muzeale, momente artistice susținute de formațiile artistice ale Casei de Cultură Turceni, precum și un program artistic oferit de Grupul Vocal „Lăstarii Borăscului”.
Seara va continua cu proiecție de film și foc de tabără, într-o atmosferă de sărbătoare, în care cultura, tradiția și comunitatea se vor întâlni în jurul poveștilor păstrate cu grijă de-a lungul generațiilor.
Muzeul Sătesc din Borăscu nu va fi doar un spațiu de vizitare, ci un loc în care trecutul va prinde viață prin oameni, muzică, tradiții și amintiri.
Vă așteptăm cu drag la Borăscu, sâmbătă, 29 august, de la ora 19:00!
Tot sâmbătă, un alt eveniment dedicat Nopții Muzeelor la Sate va avea loc în județul Gorj, la Casa Memorială „Ion Popescu-Voitești”, din comuna Bălănești, astfel încât iubitorii de cultură și patrimoniu au ocazia să descopere și alte locuri importante pentru memoria și identitatea județului. La Bălănești, vizitatorii au explorat și în 2025, „Colecția sătească de artă contemporană” în cadrul acestui eveniment. Anul acesta vă așteptăm așadar la Borăscu și Bălănești pentru a avea parte de o seară culturală dedicată tradițiilor locale și artei contemporane.

Publicitate

EVENIMENTE

Incendiu într-o locuință de pe strada Lotrului, din Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 324

Un incendiu a izbucnit în bucătăria unei locuințe de pe strada Lotrului, din Târgu Jiu. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

„Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Lotrului. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, cu două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifesta în bucătăria imobilului, acesta fiind lichidat în limitele găsite”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Al treilea reținut în dosarul de înșelăciune cu panouri termoizolante tip sandwich

Postat acum

on

De către

Vizualizări 465

Încă un reținut în dosarul celor 33 de infracțiuni de înșelăciune, documentate de polițiștii de la BIC-Poliția Municipiului Târgu Jiu! Este vorba despre un tânăr din Galați.
“La data de 14 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de investigații Criminale, în continuarea cercetărilor care se efectuează privind săvârșirea a 33 infracțiuni de înșelăciune, săvârșite atât pe raza județului Gorj cât și a mai multor județe din tară, a fost identificat încă un tânăr, de 20 de ani, din comuna Liești, sat Liești, județul Galați, bănuit de săvârșirea faptelor, față de care polițiștii au dispus măsura reținerii, pe bază de ordonanță, pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Amintim că, la data de 16 septembrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi tineri de 22 și 23 de ani, ambii din comuna Liești, sat Liești, județul Galați, fiind bănuiți de săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, comise atât pe raza județului Gorj, cât și în mai multe județe din țară”, anunță IPJ Gorj.
De altfel, la data de 13 septembrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Galați, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea a 33 de infracțiuni de înșelăciune, fapte comise atât pe raza județului Gorj, cât și în mai multe județe din țară. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor bănuite de comiterea faptelor, respectiv o femeie de 35 de ani și doi bărbați, de 61, respectiv 59 de ani, toți din comunele Liești și Ivești, județul Galați. Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi solicitat diferite sume de bani, cu titlu de avans, de la persoane interesate de realizarea unor construcții utilizând panouri termoizolante tip sandwich. Pentru a câștiga încrederea persoanelor interesate, în unele situații, aceștia s-ar fi deplasat la domiciliul clienților, unde ar fi efectuat măsurători și ar fi început, în aparență, anumite lucrări, ulterior solicitând și primind sume de bani cu titlu de avans. În alte situații, persoanele bănuite ar fi publicat anunțuri privind vânzarea unor panouri termoizolante tip sandwich, solicitând achitarea în avans a contravalorii acestora, cu promisiunea livrării materialelor la adresa indicată de cumpărători. În urma celor 7 percheziții domiciliare, polițiștii au identificat și ridicat bunuri și înscrisuri de interes pentru cauza penală, precum și telefoane mobile și mijloace electronice utilizate pentru efectuarea de plăți, în vederea continuării cercetărilor și documentării întregii activități infracționale. Totodată, polițiștii au pus, atunci, în executare 3 mandate de aducere, persoanele bănuite fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, precum și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.
În urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au dispus, atunci, reținerea, pentru 24 de ore, a celor trei persoane bănuite, acestea
fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress