Connect with us

CULTURĂ-MEDIA

Hobița: eveniment dedicat meșteșugurilor și distincției acordate lui Ion Mocioi

Postat acum

on

Vizualizări 704

Astăzi, 25 iunie 2026, la Casa Muzeu „Constantin Brâncuși” din Hobița, comuna Peștișani, a avut loc o conferință-dezbatere națională dedicată viitorului meșteșugurilor tradiționale din România.

Evenimentul a reunit meșteri populari, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor de cultură și ai administrației publice, care au discutat despre situația actuală a meșteșugurilor și despre modalitățile de sprijinire a acestora.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme legate de păstrarea și promovarea patrimoniului cultural, precum și de rolul meșterilor populari în transmiterea tradițiilor către noile generații. Un moment al evenimentului a fost acordarea titlului de Cetățean de Onoare al comunei Peștișani scriitorului Ion Mocioi, în semn de recunoaștere a contribuției sale la viața culturală din județul Gorj.

Conferința s-a desfășurat în cadrul proiectului cultural „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, finanțat de Ministerul Culturii.

Publicitate

CULTURĂ-MEDIA

Doi reprezentanți ai culturii gorjene, distinși cu medalia „Omul Anului”

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.056

Managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași, și istoricul Gheorghe Nichifor, consilier al președintelui Consiliului Județean Gorj, au primit medalia omagială „Omul Anului”.

Distincțiile le-au fost acordate marți, 20 octombrie, de Asociația „Casa Artelor Tradiționale” Codlea, pentru contribuția lor la promovarea culturii și păstrarea patrimoniului tradițional românesc.
Ceremonia a avut loc la Muzeul Tradițiilor Codlene, în cadrul vernisajului expoziției foto-documentare internaționale itinerante „Brâncuși – Calea spre lumină”, dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Evenimentul a marcat și împlinirea a 100 de ani de la înființarea Despărțământului ASTRA Codlea. Expoziția prezintă imagini și documente despre viața și opera marelui artist gorjean.

Proiectul este organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu instituții și organizații culturale din Codlea.

Continuă să citeşti

CULTURĂ-MEDIA

Patru trofee pentru cursanții Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 849

Patru cursanți ai Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au obținut trofeele categoriilor la care au participat în cadrul Festivalului Național de Muzică Populară „Flori de cântec oltenesc”, desfășurat la Craiova.

Maya Nicole Doroi a câștigat trofeul secțiunii muzică populară, la categoria de vârstă 6-8 ani, iar Luiza Murgui a obținut aceeași distincție la categoria 9-11 ani. Tot la categoria 9-11 ani, Ștefan Bololoi a câștigat trofeul secțiunii doină.
Cei trei cursanți sunt pregătiți de Nicoleta Lătărețu. Un alt trofeu a fost câștigat de Teodora Mogoșan, la secțiunea muzică populară, categoria de vârstă 10-12 ani, sub îndrumarea profesorului Cătălin Roșoiu.
Rezultatele obținute la cea de-a V-a ediție a festivalului evidențiază pregătirea tinerilor interpreți și interesul acestora pentru muzica populară românească.
Reprezentanții Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu i-au felicitat pe cursanți, pe profesorii coordonatori și pe părinții care îi sprijină în parcursul artistic.

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALEo zi în urmă

Percheziții la casa vicepreședintei CJ Gorj! Soțul său, comisar OPC, e acuzat de înșelăciune!

Vizualizări 10.286 Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut joi, 22 octombrie 2026, patru percheziții, trei în Gorj și...

DEZVĂLUIRI LOCALE2 zile în urmă

Profesoară din Gorj, de patru ani în căutarea unui post stabil. Acuzații la adresa Inspectoratului Școlar: „Mi s-a spus că nici cu nota 10 nu voi ocupa un post!”

Vizualizări 12.112 O profesoară de limba engleză și italiană din județul Gorj reclamă modul în care Inspectoratul Școlar Județean Gorj...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Lotul de la Gorj, scăpat de condamnări prin prescripție! Dosar de grup infracțional organizat, 55 de acte de înșelăciune în acuzații și 15 lingouri de aur sub sechestru

Vizualizări 13.487 Un dosar penal cu acuzații grave de criminalitate organizată și înșelăciune, în care au fost judecate șase persoane...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Dumitru Vasilescu și Dani Cotan, vizați de descinderile pentru evaziune fiscală din Gorj!

Vizualizări 10.534 Descinderi de amploare în această dimineață, 20 octombrie 2026, în județul Gorj! Doi artiști cunoscuți, Dumitru Vasilescu și...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Descinderi în Gorj! Flavi Tița și Loredana Șotea, pomeniți într-o presupusă anchetă de evaziune fiscală. BMW de peste 100.000 de euro, vilă cu palmieri și piscină, vacanțe de lux în Dubai

Vizualizări 18.977 Informații neconfirmate oficial privind posibile descinderi ale mascaților și procurorilor, în această dimineață, în județul Gorj, aduc în...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress