Connect with us

ACTUALITATE

Descinderi la Primăria Drăguțești!

Postat acum

on

Vizualizări 2.066

Organele judiciare au efectuat, joi, percheziții și la Primăria Comunei Drăguțești, într-o cauză în care sunt cercetate penal persoane din cadrul instituției. Potrivit unor informații, primarul Dumitru Ion Popescu și alți angajați ai primăriei au fost conduși la audieri. Trebuie spus că, Primăria Drăguțești este a doua instituție în care polițiștii din cadrul IPJ Gorj au făcut percheziții, joi, după Primăria Dănești. Tot astăzi a fost adus la audieri și reținut și primarul orașului Tismana, Narcis Petre Remetea.

Publicitate

ACTUALITATE

Tribunalul Gorj și-a deschis porțile pentru elevi și studenți. Tinerii au descoperit cum funcționează sistemul judiciar

Postat acum

on

De către

Vizualizări 16

Tribunalul Gorj a organizat o zi a porților deschise, în cadrul căreia elevii și studenții din Târgu Jiu au avut ocazia să descopere cum se desfășoară activitatea unei instanțe și care este rolul celor implicați în actul de justiție.

La eveniment au participat studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și ai Universității „Titu Maiorescu”, precum și elevi de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.
Tinerii au aflat informații despre organizarea sistemului judiciar din România, atribuțiile judecătorilor și rolul celorlalți profesioniști care contribuie la desfășurarea proceselor. De asemenea, aceștia au vizitat sălile de judecată, arhiva și registratura Tribunalului Gorj, unde au putut vedea cum sunt organizate dosarele și ce presupune activitatea zilnică a unei instanțe. Întâlnirea a fost și un prilej de dialog direct cu judecătorii, elevii și studenții adresând întrebări despre responsabilitățile profesiei, independența și imparțialitatea actului de justiție, dar și despre respectarea drepturilor persoanelor implicate în procese.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Tânăr de 22 de ani, reținut pentru mai multe furturi din magazinele din Rovinari

Postat acum

on

De către

Vizualizări 191

Un tânăr de 22 de ani, din Rovinari, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi furat în repetate rânduri din patru magazine din oraș. Prejudiciul total este estimat la 1.150 de lei.

Potrivit polițiștilor, faptele ar fi fost comise în perioada ianuarie 2024 – octombrie 2026, când tânărul ar fi sustras, în cinci rânduri, detergenți, dulciuri, produse de igienă personală și băuturi alcoolice.
În urma cercetărilor, polițiștii au reunit cinci dosare penale care vizau furturi din societăți comerciale. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de furt, sub supravegherea procurorilor.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALE23 de ore în urmă

Percheziții la casa vicepreședintei CJ Gorj! Soțul său, comisar OPC, e acuzat de înșelăciune!

Vizualizări 10.081 Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut joi, 22 octombrie 2026, patru percheziții, trei în Gorj și...

DEZVĂLUIRI LOCALE2 zile în urmă

Profesoară din Gorj, de patru ani în căutarea unui post stabil. Acuzații la adresa Inspectoratului Școlar: „Mi s-a spus că nici cu nota 10 nu voi ocupa un post!”

Vizualizări 11.929 O profesoară de limba engleză și italiană din județul Gorj reclamă modul în care Inspectoratul Școlar Județean Gorj...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Lotul de la Gorj, scăpat de condamnări prin prescripție! Dosar de grup infracțional organizat, 55 de acte de înșelăciune în acuzații și 15 lingouri de aur sub sechestru

Vizualizări 13.426 Un dosar penal cu acuzații grave de criminalitate organizată și înșelăciune, în care au fost judecate șase persoane...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Dumitru Vasilescu și Dani Cotan, vizați de descinderile pentru evaziune fiscală din Gorj!

Vizualizări 10.499 Descinderi de amploare în această dimineață, 20 octombrie 2026, în județul Gorj! Doi artiști cunoscuți, Dumitru Vasilescu și...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Descinderi în Gorj! Flavi Tița și Loredana Șotea, pomeniți într-o presupusă anchetă de evaziune fiscală. BMW de peste 100.000 de euro, vilă cu palmieri și piscină, vacanțe de lux în Dubai

Vizualizări 18.929 Informații neconfirmate oficial privind posibile descinderi ale mascaților și procurorilor, în această dimineață, în județul Gorj, aduc în...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress