EDUCAȚIE
Doi frați, elevi de excepție ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, semnează un volum dedicat istoriei liceului
Vizualizări 662
Daris Mănescu și Maria Mănescu, doi elevi ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, au lansat volumul „Colegiul Național «Tudor Vladimirescu» din Târgu Jiu — File de istorie la 135 de ani de la întemeiere”, o apariție editorială dedicată istoriei prestigioasei instituții de învățământ.
Lucrarea, realizată într-o notă academică și documentară, îi are ca autori pe Daris Mănescu, elev în clasa a XII-a C, și Maria Mănescu, elevă în clasa a X-a B, fiind apreciată drept un studiu istoric elaborat cu seriozitate și pasiune pentru valorile educației și ale comunității locale.
Volumul a apărut la Editura PIM din Iași, avându-l ca redactor și consultant științific pe Claudiu-Constantin Mărăcine. Coperta include o imagine de arhivă intitulată „Gimnasiul «Tudor Vladimirescu» din Târgul-Jiului, în care local era și Muzeul Gorjan și Școala ceramică 1904”, fotografie provenită din Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud și însoțită de o însemnare a lui Iuliu Moisil.
Apariția volumului a fost susținută de SCLCONS SRL și Asociația Părinților CNTV.
Reprezentanții colegiului au transmis felicitări celor doi autori pentru performanța lor și pentru contribuția adusă la promovarea istoriei instituției la 135 de ani de la întemeiere.

EDUCAȚIE
Aproximativ 1.000 de elevi din Gorj au participat la activități preventive organizate de polițiști
Vizualizări 1.605
Polițiștii gorjeni au desfășurat, în perioada 2–6 noiembrie 2026, mai multe activități preventive în unitățile de învățământ din județ, la care au participat aproximativ 1.000 de elevi.
Acțiunile au fost organizate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu reprezentanți ai altor structuri de poliție cu atribuții în acest domeniu. Oamenii legii au ajuns în școli din Tismana, Mătăsari, Bâlteni, Turburea, Schela și Târgu Jiu.
În cadrul întâlnirilor, elevii au primit informații despre prevenirea violenței și a bullyingului, riscurile consumului și traficului de droguri, dar și despre pericolele reprezentate de portul și folosirea obiectelor periculoase. De asemenea, discuțiile au vizat siguranța în mediul online, criminalitatea informatică, prevenirea radicalizării și a extremismului violent, respectarea regulilor de circulație și consecințele legale ale comportamentelor antisociale.
Activitățile s-au desfășurat atât în cadrul programului „Școala Altfel”, cât și în baza planurilor de acțiune ale polițiștilor și a Planului de măsuri județean pentru creșterea gradului de siguranță școlară. Tot în această perioadă, polițiștii au instruit 10 persoane care asigură paza în unitățile de învățământ, punând accent pe identificarea obiectelor periculoase și anunțarea imediată a autorităților în cazul apariției unor situații de risc.
În plus, au fost organizate întâlniri cu reprezentanții părinților din două școli din Târgu Jiu, pentru identificarea din timp a comportamentelor de risc și protejarea copiilor atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

EDUCAȚIE
Se schimbă inspectorii școlari generali adjuncți ai IȘJ Gorj?!
Vizualizări 3.402
PSD face presiuni pentru schimbarea imediată a tuturor inspectorilor școlari generali susținuți de PNL și USR, după scoaterea acestor partide de la guvernare, potrivit edupedu.ro. Schimbările vin în plin concurs pentru posturile de directori de școli, în care inspectorii au un rol central, dar și după sezonul 2026 al Pixiadei – procesul prin care miniștrii numesc din pix șefii inspectoratelor școlare, la începutul unui nou an școlar, în absența unor concursuri pentru ocuparea acestor posturi. De numiri s-a ocupat, în ultimele luni, ministrul Mihai Dimian din fostul guvern PNL-USR-UDMR, înlocuit luna aceasta, potrivit edupedu.ro.
La Gorj, această informație a produs ceva agitație la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, nominalizați pentru schimbări fiind ambii inspectori școlari generali adjuncții. Pe făraș este Marius Stroe, numit pe 1 septembrie, pentru a doua oară, în poziția de inspector școlar general adjunct la IȘJ Gorj, cu susținere USR, dar și Grigore Alexandrescu, susținut de PNL, dar și de PSD.
