EVENIMENTE
Copil de 1 an și 4 luni, mort după ce a căzut într-o piscină în curtea bunicilor
Vizualizări 537
Un copil în vârstă de 1 an și 4 luni a murit în mod tragic, după ce a căzut într-o piscină aflată în curtea locuinței bunicilor materni, în localitatea Toceni, comuna Dobrești, județul Dolj. Incidentul s-a produs în cursul zilei de duminică, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut tragedia.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 11:48, agenții din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au fost alertați printr-un apel de urgență cu privire la faptul că un copil ar fi căzut într-o piscină din curtea imobilului unde se afla împreună cu familia.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, dar și un echipaj medical, fiind solicitat inclusiv un elicopter SMURD. Victima a fost identificată ca fiind un minor din municipiul Craiova.
În ciuda intervenției rapide a salvatorilor și a manevrelor de resuscitare efectuate la fața locului, medicii nu au reușit să îi salveze viața, fiind declarat decesul copilului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. De asemenea, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a stabili cauza exactă a decesului.
Ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs acest incident tragic.
EVENIMENTE
Mașină furată din Țicleni, găsită avariată în comuna Scoarța. Un tânăr de 24 de ani a fost reținut
Vizualizări 887
Un tânăr de 24 de ani, din orașul Țicleni, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a furat un autoturism pe care l-ar fi condus fără permis de conducere. Mașina a fost găsită avariată în afara părții carosabile a DN 67, în satul Pișteștii din Deal, comuna Scoarța, după ce ar fi fost implicată într-un eveniment rutier.
Potrivit polițiștilor, proprietara autoturismului a sesizat furtul în dimineața zilei de 23 octombrie, în jurul orei 07:10. Femeia le-a spus oamenilor legii că își parcase mașina în seara precedentă, pe podul din fața locuinței, lăsând-o neasigurată și cu cheile pe bord.
În urma verificărilor, autoturismul a fost găsit în jurul orei 10:00, pe raza comunei Scoarța, în afara carosabilului, prezentând avarii în urma unui eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. Șoferul nu se afla la fața locului. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, din Țicleni, bănuit de comiterea faptelor. Acesta a fost dus la sediul poliției pentru audieri, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cu aplicarea dispozițiilor legale privind forma continuată și recidiva, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale”, a transmis IPJ Gorj.
La data de 24 octombrie, tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri legale.

EVENIMENTE
Șoferul din Bâlteni, vinovat de producerea accidentului de la Vierșani
Vizualizări 2.101
Polițiștii au concluzionat care dintre șoferi este vinovat de producerea accidentului cu victima, de ieri de la Vierșani!
La data de 22 octombrie 2026, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victime, pe DJ 661, în localitatea Vierșani, comuna Jupânești. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea o autoutilitară din direcția Târgu Cărbunești către comuna Bărbătești, într-o curbă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Baia de Fier. În urma impactului, cel de-al doilea conducător auto a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, pentru investigații medicale de specialitate.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
