CULTURĂ-MEDIA
Parcul Central este închis pentru renovare, nu și Muzeul de Artă Târgu Jiu
Vizualizări 1.118
Parcul Central din Târgu Jiu este închis aproape în totalitate pentru renovare. Asta nu înseamnă că nu ai ce vizita în municipiu, Muzeul de Artă fiind una dintre numeroasele opțiuni.
„Dar știai că poți vizita în continuare operele de piatră semnate de Constantin Brâncuși, care fac parte din Ansamblul Monumental Calea Eroilor, alături de Coloana fără sfârșit? Și, la fel de important, poți vizita și Muzeul de Artă, care este deschis în continuare. Nu te speria! Poți ajunge la noi și pe poarta de nord, aflată spre stadion. Așa că intri în parc pe aleea principală, vizitezi operele lui Brâncuși, urci pe faleza Jiului și, cu ochii spre munți, mergi spre Insuliță, ajungând în spatele muzeului, apoi intri pe aleea din acesta și bazinul de înot până ajungi la poarta pe care o avem deschisă de marți până duminică, de la ora 09.00 la ora 17.00. Sau, dacă vrei să vii direct din oraș, te așteptăm să intri pe strada Traian, între Poliția Județeană și Stadion, la nr. 2. Pe aici poți veni direct cu mașina. Te așteptăm! Să aduci și prieteni”, transmit reprezentanții instituției de cultură. 
CULTURĂ-MEDIA
O carte despre Arethia Tătărescu, lansată în cadrul de Facultății de Inginerie a UCB
Vizualizări 420
Luni, 16 noiembrie 2026, ora 11:00, în incinta Facultății de Inginerie a Universității „Constantin Brâncuși” din Calea Eroilor nr. 30, va fi prezentată publicului cititor și iubitor de istorie și povești adevărate, cartea „Arethia Tătărescu – O viață. Între dăruirea de sine și extrema suferință”. Autoarea cărții este Adina Andrițoiu, jurnalist cunoscut, fost director al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin Brâncuși”.
“Cartea este rezultatul cercetărilor mele timp de mai mulți ani și a apărut la Editura Brâncuși a Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”. De altfel, manifestarea este organizată de Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Universitatea „Constantin Brâncuși” și face parte din programul „Brâncuși 150”, derulat pe parcursul întregului an 2026. Lucrarea aduce în fața cititorilor personalitatea remarcabilă a Arethiei Tătărescu și influența pe care aceasta a avut-o asupra vieții culturale și sociale a Gorjului în prima jumătate a secolului XX. În cadrul evenimentului, se va difuza și filmul documentar „Brâncuși, Tătăreștii, Gorjan și Ansamblul Calea Eroilor”, realizat de colegul nostru Dorin Brozbă, director Sandu Iscrulescu”, a transmis Adina Andrițoiu.
Parteneri în cadrul evenimentului sunt: Liga Femeilor Gorjene „Arethia Tatarescu” și Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
CULTURĂ-MEDIA
Praznicarul și clopotnița bisericii monument istoric din Artanu, restaurate
Vizualizări 702
Vestea bună a fost data comunității de către primarul Tudor Oiță de la Negomir. “Un monument istoric salvat și redat comunității! Astăzi au fost finalizate lucrările de consolidare și restaurare, precum și cele de refacere a praznicarului și clopotniței monumentului istoric „Biserica de lemn Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Artanu, lăcaș de cult construit înainte de anul 1768, de către Ioniță Urdăreanu. A fost o lucrare dificilă și complexă, care a presupus multă atenție, implicare și responsabilitate, însă rezultatul final este unul pe măsura așteptărilor. Prin această investiție, am reușit să păstrăm și să punem în valoare o importantă mărturie a istoriei și identității locale, un monument de patrimoniu pe care avem datoria să îl transmitem generațiilor viitoare”, anunță primarul Oiță.

În cursul anului viitor, urmează să fie realizată expertizarea picturii interioare, iar în funcție de concluziile specialiștilor, se vor demara și lucrările necesare pentru restaurarea acesteia, a n-ai completat șeful administrației locale.
“Mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui obiectiv, constructorilor, specialiștilor și tuturor celor care au contribuit la finalizarea cu succes a acestei lucrări. Este o realizare importantă pentru comuna Negomir și un motiv de bucurie și mândrie pentru întreaga comunitate”, a conchis primarul.
