ACTUALITATE
O asociație pentru protecția animalelor din Germania va realiza o campanie gratuită de sterilizare în Gorj! Vezi cine îi oferă o mână de ajutor
Vizualizări 635
Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în pericol, din cadrul Consiliului Județean Gorj, anunță sprijinul acordat campaniei gratuite de sterilizare a câinilor, organizată de asociația pentru protecția animalelor „Claudias Herzenshunde e.V.” din Germania, în luna aprilie 2026, în mai multe localități din județ. Campania urmărește reducerea abandonului și controlul populației canine. Sterilizarea limitează înmulțirea necontrolată și reduce numărul de animale fără stăpân.
Acțiunile se desfășoară după următorul calendar:
• 20 aprilie 2026, comuna Căpreni, la cabinetul veterinar din localitate
• 21 și 22 aprilie 2026, Bărbătești și Săulești, la cabinetul veterinar din localitate
• 23 și 24 aprilie 2026, Arcani, sat Peștișani, strada principală nr. 2A
Intervențiile sunt realizate de medicul veterinar Dr. Luiza Bulboacă. Programările se fac la numerele de telefon 0747038649 și 0353880371. Consiliul Județean Gorj sprijină această campanie și asigură transport gratuit pentru animale, de la proprietar până la cabinetul veterinar și retur. Măsura facilitează accesul la sterilizare pentru proprietarii din zonele vizate. Autoritățile recomandă programarea câinilor în perioada campaniei și implicarea directă în prevenirea abandonului.
ACTUALITATE
Tribunalul Gorj și-a deschis porțile pentru elevi și studenți. Tinerii au descoperit cum funcționează sistemul judiciar
Vizualizări 171
Tribunalul Gorj a organizat o zi a porților deschise, în cadrul căreia elevii și studenții din Târgu Jiu au avut ocazia să descopere cum se desfășoară activitatea unei instanțe și care este rolul celor implicați în actul de justiție.
La eveniment au participat studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și ai Universității „Titu Maiorescu”, precum și elevi de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.
Tinerii au aflat informații despre organizarea sistemului judiciar din România, atribuțiile judecătorilor și rolul celorlalți profesioniști care contribuie la desfășurarea proceselor. De asemenea, aceștia au vizitat sălile de judecată, arhiva și registratura Tribunalului Gorj, unde au putut vedea cum sunt organizate dosarele și ce presupune activitatea zilnică a unei instanțe. Întâlnirea a fost și un prilej de dialog direct cu judecătorii, elevii și studenții adresând întrebări despre responsabilitățile profesiei, independența și imparțialitatea actului de justiție, dar și despre respectarea drepturilor persoanelor implicate în procese.

ACTUALITATE
Tânăr de 22 de ani, reținut pentru mai multe furturi din magazinele din Rovinari
Vizualizări 270
Un tânăr de 22 de ani, din Rovinari, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi furat în repetate rânduri din patru magazine din oraș. Prejudiciul total este estimat la 1.150 de lei.
Potrivit polițiștilor, faptele ar fi fost comise în perioada ianuarie 2024 – octombrie 2026, când tânărul ar fi sustras, în cinci rânduri, detergenți, dulciuri, produse de igienă personală și băuturi alcoolice.
În urma cercetărilor, polițiștii au reunit cinci dosare penale care vizau furturi din societăți comerciale. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de furt, sub supravegherea procurorilor.
