EVENIMENTE
Șofer prins băut la volan în Țicleni
Vizualizări 983
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din orașul Țicleni, a fost depistat de polițiști în noaptea de 14 aprilie 2026, în jurul orei 22:30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Floreșteni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au constatat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare avansată de ebrietate la volan.
Conducătorul auto a fost ulterior transportat la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
EVENIMENTE
Șoferul din Bâlteni, vinovat de producerea accidentului de la Vierșani
Vizualizări 607
Polițiștii au concluzionat care dintre șoferi este vinovat de producerea accidentului cu victima, de ieri de la Vierșani!
La data de 22 octombrie 2026, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victime, pe DJ 661, în localitatea Vierșani, comuna Jupânești. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea o autoutilitară din direcția Târgu Cărbunești către comuna Bărbătești, într-o curbă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Baia de Fier. În urma impactului, cel de-al doilea conducător auto a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, pentru investigații medicale de specialitate.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
EVENIMENTE
Bărbatul găsit decedat în imobilul de pe strada 14 octombrie este din Mătăsari
Vizualizări 442
Polițiștii au stabilit identitatea bărbatului găsit decedat miercuri seară într-un imobil de pe strada 14 Octombrie din Târgu Jiu. Cel decedat este Iovița Lucian, din Mătăsari, județul Gorj. Acesta locuia fără forme legale în Târgu Jiu și își făcea veacul în imobilul ce părea abandonat de pe strada amintită din municipiu, fără a avea aici condiții adecvate de trai, încăperea neavând curent electric, apă sau căldură. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului.
