Connect with us

Gorj Express Tv

Video: Vaccinare la coadă sau coadă la vaccinare! Stadion vs. Ceauru

Postat acum

on

Vaccinarea, cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a măsurilor restrictive dure impuse de guvern, a pus la grea încercare gorjenii. În Târgu Jiu s-au format cozi impresionante la centrele de vaccinare, în special la cel de la Stadion, unde, la finalul săptămânii trecute, s-a așteptat și peste cinci ore la coadă pentru un vaccin.

La coadă pentru o înțepătură s-au așezat atât persoane cărora li s-au administrat doza a treia de Pfizer, cât și persoane aflate la prima doză.

Daca la centrul de vaccinare de la stadionul municipal se aștepta o jumătate de zi pentru vaccin, la doar câțiva kilometri distanță, la centru de vaccinare din Ceauru de Bălești, timpul de așteptare se diminua la jumătate de oră.

Interesant este că, la acest centru, jumătate dintre persoanele care așteptau la vaccin erau din Târgu Jiu, cetățenii municipiului realizând că centrele din mediu rural sunt mai puțin aglomerate decât cele din municipiu.

De altfel, zilnic la centrul din Ceauru s-a înregistrat un record de vaccinare. O declară chiar medicul centrului de la Bălești care susține că joi au trecut pragul școlii din Ceauru, acum punct de vaccinare, 300 de persoane.

Până la finalul acestei săptămâni, conform DSP Gorj, în județ s-au administrat aproape 170.000 de doze de vaccin anti Covid 19. 75 noi cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus au fost raportate însă duminică în județ.

 

 

 

 

 

 

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gorj Express Tv

Video: Dejecții și ape uzate, proprietăți poluate de neprofesionalism

Postat acum

on

De către

Situație complicată la Bălănești, după ce firma care a realizat o parte din lucrarea de canalizare a dat faliment, iar greșelile de execuție afectează, în prezent, mai multe proprietăți, oamenii sesizând situația, de la Garda de Mediu, până la primărie.

Supărarea localnicilor crește atunci când sunt precipitații, iar apele uzate ajung pe proprietatea lor, afectându-le nu numai terenurile cu un miros pestilențial și reziduri, ci și fântânile.Unii de frică că se pot îmbolnăvi nici nu mai folosesc fântânile de pe proprietatea lor, ci i-au apă de peste drum, în timp ce alții se supun riscului de a consuma apă contaminată, spunând că nu au alte soluții.Localnicii dau vina pentru toată problema pe o stație de pompare, nefuncțională până în momentul de față, ce este legată la canalizarea, nici ea funcțională în totalitate.

La fiecare ploaie, canalizarea se umple cu apa pluvială și antrenează apele uzate cu dejecțiile de la cei racordați către stația de pompare, care este situată sub nivelul gurilor de canal.

Stația de pompare, mai spun cetățenii, este amplasată pe domeniul public iar când se umple deversează dejecții și ape uzate pe suprafața proprietăților private din vecinătatea ei.

Localnicii au sesizat problema nu doar la primărie ci și la DSP și la Garda de Mediu, comisarii venind în control.Primarul comunei Bălănești a trimis, însă, la fața locului noul constructor și viceprimarul și a dat asigurări că firma care a preluat lucrarea de canalizare va remedia, rapid, problema care se datorează unei greșeli de execuție a societății de construcții, intrate în faliment.Edilul local a menționat că problema va fi remediată în cel mult o săptămână, nouă firmă care se ocupă, în prezent, de lucrarea de canalizare angajîndu-se să remedieze eroarea făcută de fostul constructor. Primarul a menționat că înțelege nemulțumirea cetățenilor afectați, cu mențiunea că lucrurile vor intra în normal, în scurt timp.La Bălănești se lucrează acum la rețeaua de canalizare, noul constructor ridicându-se la nivelul așteptărilor autorității locale.

Update: Edilul de Bălănești a reușit, în timp record, să rezolve problema cu canalizarea. Mai exact, deficienta a fost remediata într-un timp mult mai scurt decât acesta a promis. În prezent, deficiența cu care se confruntau cetățenii în cauză s-a remediat, a anunțat edilul Ovidiu Pungan. 

 

 

 

Continuă să citeşti

Gorj Express Tv

Video: Cadouri zeci, de la Târgu Jiu până pe Valea Cloșanilor!

Postat acum

on

De către

Copiii cu probleme sociale din Târgu Jiu dar și cei apropiați parohiilor din zona Padeș, a județului Gorj, și Baia de Aramă din Mehedinți nu au fost uitați, nici anul acesta, de președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, Dan Morega.

Profesorul universitar a făcut o primă staționare, înainte de Crăciun, la Centrul Maternal și la Centrul de Zi din Municipiu, oferind celor îngrijiți aici fructe, dulciuri și chiar scutece pentru cei mai mici locatari ai centrului.

A primit, la schimb, poezii, colinde, mulțumiri și îmbrățișări.După primirea călduroasă de la instituția DGASPC din Târgu Jiu, avută în vedere de trei ori pe an de către președintele IAIPP, Dan Morega a oferit alte zeci de cadouri copiilor care frecventează bisericile din zona Pades-Baia de Aramă. Cadourile au ajuns la copii chiar în seara de Crăciun.Preoții i-au mulțumit președintelui pentru gestul de caritate făcut în fiecare an de sărbătorile de Crăciun.

Dan Morega a explicat de ce își îndreaptă atenția către copii și nevoiași și cât de importantă este bunătatea și credința.

Cadourile au ajuns, prin intermediul bisericii, la toți copii din zona Padeș-Closani.

 

 

 

 

 

Continuă să citeşti

Gorj Express Tv

Video: Lupte K1 la Târgu Jiu: încrâncenare, lovituri reale, fair play, Kickboxing

Postat acum

on

De către

Pentru o zi, pe 27 noiembrie, Târgu Jiul a fost capitala luptelor K1, asta deoarece orașul gorjean a fost gazda Campionatului Național de Kickboxing, organizat de Clubul Sportiv V. Dragon din municipiu.

Locul manifestării a fost sala de sport a Colegiului National Virgil Madgearu din Târgu Jiu.

Aici și-au dat, de altfel, întâlnire 250 de sportivi de la 19 cluburi de profil din țară.

Înainte de a intra în ring ori pe tatamii sportivii s-au încălzit serios, toți, indiferent de vârstă, fete ori băieți, dorindu-și victoria.

De arbitraj s-a ocupat Federația  Națională de Arte Marțiale de Contact.

Aceasta a fost reprezentată la acest eveniment chiar de președintele Departamentului All Stylles(Kickboxing), Mircea Mitroescu.Gazda evenimentului a fost Gabi Voicu, sportivul care a insuflat iubirea față de artele marțiale de contact la numeroși copiii și tinerii din judetul Gorj, aceasta fiind cel care a înființat CS V Dragon, clubul sportiv de la Târgu Jiu.Competiția de la Târgu Jiu a fost una reușită, iar numeroși sportivi, printre care și doi de la Târgu Jiu, au ajuns pe podium.

 

 

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR