Connect with us

ACTUALITATE

Ucis de partenerul de pahar. Crimă în Târgu Jiu

Postat acum

on

Ucis de partenerul de pahar. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani din Târgu Jiu. Alarma a fost dată de o femeie care trecea prin zona în care se afla cadavrul. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, din localitate, cu privire la faptul că a găsit în Piața 9 Mai, în zona tarabelor pentru legume, un bărbat în stare de inconștiență. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat ca victima este un bărbat de 60 de ani, din Tg-Jiu. Un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj, sosit la fata locului, a constatat că bărbatul este decedat. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Tg-Jiu, pentru a efectua cercetarea locului faptei și a stabili împrejurările în care a avut loc decesul bărbatului. Având în vedere concluziile medico-legale preliminare, constând în faptul că victima nu prezenta leziuni vizibile, în cauză s a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Ulterior, cadavrul a fost transportat la S.M.L. Gorj pentru efectuarea necropsiei și stabilirea, cu exactitate, a cauzei decesului. În dimineața zilei de 27 aprilie a.c., din concluziile expertizei medico-legale, ca urmare a autopsiei dispuse de polițiștii de investigații criminale, a reieșit faptul că moartea bărbatului a fost una violentă. Polițiștii de investigații criminale au continuat cercetările, ocazie cu care a reieșit faptul că, în seara de 26 aprilie a.c., în timp ce victima se afla în zona tarabelor pentru legume din Piața 9 Mai, a fost agresată fizic de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în cadrul unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool. Urmare a cercetărilor efectuate, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală din ucidere din culpă, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii a fost identificat de polițisti și a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru audiere, fiind luată față de acesta măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în CRAP Gorj.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

CEO rămâne de azi doar cu 5 grupuri energetice

Postat acum

on

Complexul Energetic Oltenia rămâne de astăzi doar cu 5 grupuri energetice. Au fost închise grupul energetic numărul 3 de la Termocentrala Rovinari și grupul energetic 7 de la Termocentrala Turceni. Un lider sindical din CEO se întreabă cum vor rezista cei peste 11.000 de salariați doar din vânzările de energie ale grupurilor rămase în prezent la companie.

„Încă două grupuri energetice pe cărbune, închise de la 1 iunie 2023!
Iată cum SISTEMUL/PUTEREA POLITICĂ prin Guvernul României, merge înainte cu închiderea activității de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, precum un tanc sovietic!
Țin să vă reamintesc că începând cu cel puțin din anul 2012, atunci când a fost creat Complexul Energetic Oltenia, s-au închis 7 grupuri și s-au pierdut aproximativ 9 mii de locuri de muncă, fără să fie emisă nici măcar o decizie de pensionare pe legea nr.197/2021! Asta pentru a combate trompetele SISTEMULUI care o țin langa cu manipularea precum că legea care recunoaște condițiile de muncă în care și-au desfășurat activitățile salariații din subunitățile de producție ale C.E.Oltenia, este o lege care închide compania!
Oameni buni și stimați colegi, treziți-vă măcar acum când suntem deja pe marginea prăpastiei și conștientizați faptul că începând de mâine rămânem aproximativ 11.200 de salariați care va trebui să muncim doar pe 5 grupuri energetice, în cel mai fericit caz!
Guvernul României nu ne oferă nici cea mai mică alternativă, din punct de vedere social și economic, alternativă care să meargă în paralel cu acest PROGRAM DE ÎNCHIDERE !
Nici măcar legea nr.197/2021 nu vor să o respecte și să o aplice, cu toate că este o lege CONSTITUȚIONALĂ, publicată în Monitorul Oficial și reconfirmată printr-o DECIZIE de aplicare a Înaltei Curți de Casație și Justiție!
Voi chiar continuați să îi mai credeți pe cei care continuă să vă mintă și să vă manipuleze spunându-vă să stați liniștiți că totul o să fie bine în ceea ce privește viitorul nostru în această activitate!?”, conform lui Manu Tomescu, lider sindical în cadrul Termocentralei de la Rovinari.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Protest în fața CEO

Postat acum

on

De către

Un protest are loc în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Câteva zeci de persoane, cu steaguri și pancarte în mâini, au blocat trotuarul.
Revenim cu informații de la fața locului!

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Autobuze electrice, la Rânca. Când intră în circuit

Postat acum

on

De către

Patru autobuze electrice urmează să ajungă la Novaci, pentru a fi introduse în circulație, pe traseul spre Rânca. Investiția în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, de modernizare a transportului public în comun în orașul Novaci, a ajuns la un procent de realizare de 30%. Proiectul prevede amenajarea a două autogări și o autobază. Primarul Dumitru Leuștean spune că autobuzele electrice trebuie să ajungă în Novaci, la finalul acestui an, iar cursele vor începe de anul viitor, atunci fiind și termenul de finalizare a proiectului de cinci milioane de euro.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR