SĂNĂTATE
TUDORMED a ajuns la majorat! 18 ani de analize profesionale pentru gorjeni

Firma TUDORMED SRL s-a înființat în anul 2007 iar activitatea acestei societăți a fost dedicată sănătății umane. La 18 ani de activitate, un adevărat majorat, TUDORMED, cel mai cunoscut laborator autohton de analize medicale din Gorj, poate prezenta un bilanț plin de realizări pozitive, cu zeci de mii de investigații medicale realizate pentru gorjeni și nu numai.
Firma TUDORMED SRL este deținută de către soții Tudor și Mihaela Pungan-medic neurolog, care s-au dedicat în totalitate laboratorului de analize medicale ce a devenit, cu câțiva ani în urmă, o clinică privată adevărată care funcționează în fostul sediu al poștei din zona 9 Mai.
“Îmbunătățirea continuă a serviciilor este considerată o prioritate, astfel putem avansa și ne putem ridica la înălțimea așteptărilor pacienților”, aceasta este cartea de vizita a TUDORMED, clinica a cărui personal are activ serviciul de recoltări la domiciliu în municipiul Târgu Jiu.
“Vă mulțumim tuturor pentru 18 ani de Tudormed!”, a transmis Dr.Mihaela Pungan, o data cu marcarea acestui eveniment deosebit.
SĂNĂTATE
Terapeut nutriționist, în echipa unei cunoscute clinici private din Târgu Jiu

Andreea Stoica, terapeut nutriționist, completează echipa clinicii Viena Medical din Târgu Jiu. Specialista în nutriție este un ajutor neprețuit pentru cei care se luptă cu kilogramele în plus și sunt pregătiți să își schimbe felul în care se hrănesc.
Astfel dacă ai profitat din plin de bunătățile de Paște dar simți că este timpul să revii la forma în care te simți cel mai bine. Dacă vrei să-ți recapeți silueta și să-ți formezi obiceiuri alimentare sănătoase, Andreea Stoica, terapeut nutriționist în cadrul clinicii Viena Medical, te poate ghida pas cu pas!
SĂNĂTATE
Colegiul Medicilor Gorj organizează Zilele Medicale Gorjene, ediția a IV-a

Colegiul Medicilor Gorj va organiza, în perioada 9 – 11 mai, cea de-a IV-a ediție a Zilelor Medicale Gorjene, un eveniment important în domeniul sănătății, intitulat „De la prevenție la tratament în patologiile cronice”.
Această manifestare este destinată să adune profesioniști din diverse domenii ale medicinei pentru a discuta despre cele mai recente cercetări și inovații în prevenirea și tratamentul bolilor cronice. Evenimentul se va desfășura sub egida Colegiului Medicilor Gorj și va include contribuții valoroase din partea unor lectori de prestigiu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, precum și specialiști locali din județul Gorj.
Zilele Medicale Gorjene reprezintă o platformă de educație medicală continuă, reunind o gamă variată de profesioniști din domeniul sănătății, pentru a sprijini dezvoltarea competențelor și cunoștințelor acestora, în contextul unor afecțiuni din ce în ce mai frecvente și mai complexe. Evenimentul se va concentra asupra abordărilor interdisciplinare privind diagnosticul, prevenția și tratamentele pentru patologiile cronice, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții pacienților și de a reduce impactul acestor afecțiuni asupra sistemului de sănătate.
Printre specialitățile medicale care vor fi abordate se numără:
Cardiologie, diabet, endocrinologie și nefrologie. Patologiile cardiovasculare, tulburările metabolice și afecțiunile renale sunt în continuare printre cele mai comune și cele mai greu de gestionat afecțiuni cronice. Specialiștii vor discuta despre noi metode de diagnostic, tratamente inovative și măsuri de prevenire;
Neurologie, psihiatrie, geriatrie și reumatologie. Evenimentul va oferi și oportunități de învățare privind managementul afecțiunilor neurologice și psihiatrice, cum ar fi boala Alzheimer, depresia cronică și afecțiunile legate de vârstă, precum și modalitățile de tratament pentru bolile autoimune și reumatismale;
Medicină internă, de familie, de urgență și recuperare medicală. Aceste specialități sunt esențiale pentru gestionarea și îngrijirea pacienților cu boli cronice. În cadrul conferinței vor fi discutate tehnici de diagnosticare timpurie și planuri de tratament personalizate;
Chirurgie, ortopedie, ginecologie, oftalmologie. Aceste domenii vor explora opțiuni chirurgicale avansate pentru pacienții cu afecțiuni cronice. Vor analiza progresele în chirurgia minim invazivă și alte tehnologii emergente.
SĂNĂTATE
Medic neonatolog specializat în Franța, în echipa clinicii Viena Medical

Echipa clinicii Viena Medical din Târgu Jiu a fost extinsă, în aceste ultime zile. Un medic neonatolog este la dispoziția pacienților acestei clinici private. “Suntem încântați să vă anunțăm că Doamna Dr. Barbonie Georgiana-Camelia, Medic Specialist Neonatolog, s-a alăturat echipei noastre! Cu o vastă experiență și dedicare față de micuții pacienți, Doamna Dr. Barbonie va aduce un plus valoarea colectivului nostru”, transmite clinica din municipiu.
Dr. Barbonie a absolvit Facultatea UMFT Victor Babeș, iar rezidențiatul l-a desfășurat la Maternitatea Bega din Timișoara. De asemenea, a efectuat un stagiu de 6 luni în pediatrie la Hôpital de Cannes Simone Veil, Franța. În prezent, este Medic Specialist Neonatolog la SJU Tg Jiu.