Connect with us

COMUNITATE

Tineri bănuiți de braconaj, reținuți pentru 24 de ore

Postat acum

on

Polițiști din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, trei tineri, cu vârste cuprinse între 27 și 30 de ani, din orașul Filiași și municipiul Craiova, județul Dolj, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de braconaj.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în seara zilei de 14 noiembrie a.c., cei trei tineri s-au deplasat în pădurea pe raza comunei Brănești, unde ar fi împușcat trei căprioare, acestea fiind identificate de către polițiști, cu ocazia cercetării împrejurimilor.

La sosirea polițiștilor, un tânăr a fugit cu un autoturism de la fața locului, iar celelalte două persoane au fugit în pădure.

S-a procedat la urmărirea persoanelor, fiind prins unul dintre tineri, iar ceilalți au fost identificați ulterior.

În continuarea activităților desfășurate, polițiștii au identificat autoturismul folosit la comiterea faptei de cele trei persoane și au dispus indisponibilizarea acestuia în vederea cercetărilor.

De asemenea, o armă letală de vânătoare, în încărcătorul căreia se afla un cartuș, a fost abandonată de bărbați într-o zonă cu vegetație, fiind identificată de către polițiști după căutări amănunțite în pădure și indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor. Cadavrele celor trei căprioare au fost ridicate și depuse la DSVSA Gorj, în vederea examinării acestora.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

COMUNITATE

Moș Nicolae a venit la școlarii și preșcolarii din Fărcășești

Postat acum

on

De către

Copiii din comuna Fărcășești, cei de la grădiniță și școlarii de la clasele zero până la la a IV-a au primit astăzi cadouri de Moș Nicolae de la autoritatea locală. Cu un buget de 20.000 de lei, micuții din Fărcășești, 214 la număr, l-au primit, fericiți, pe Moș Nicolae, chiar la unitățile de învățământ.

„Am făcut tot posibilul pentru ca micuții din comună noastră să primească cadouri de Moș Nicolae. Vom face la fel, dar pentru toți copii comunei, și pentru cei de la clasele mai mari, de Moș Crăciun”, a declarat edilul Constantin Drăgoescu.

 

 

 

 

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Rovinari: Două femei i-au furat banii din portofel

Postat acum

on

De către

La data de 2 decembrie a.c., Poliția Orașului Rovinari a fost sesizată prin plângere de către o femeie de 30 de ani, din orașul Rovinari, cu privire la faptul că autori necunoscuți i-au sustras 1500 lei dintr-un portofel pe care l-a uitat în incinta unui magazin din orașul Rovinari.

În urma activităților investigativ-operative efectuate de polițiști, a fost identificată o femeie de 75 de ani și o tânără de 24 de ani, din orașul Rovinari, bănuite de comiterea infracțiunii de furt.

Bănuitele au restituit persoanei vătămate suma de bani sustrasă, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

 

 

 

Continuă să citeşti

COMUNITATE

A murit un cunoscut profesor al Colegiului „Ecaterina Teodoroiu”, din Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Un cunoscut profesor al Colegiului „Ecaterina Teodoroiu”, din Târgu Jiu, s-a stins din viață. Reprezentanții unității de învățământ au făcut anunțul, pe pagina oficială. „Anunţăm cu mare tristeţe decesul domnului profesor Constantin Mărgineanu. O viață întreagă Profesor, om al școlii, coleg extraordinar, domnul profesor Constantin Mărgineanu va rămâne în memoria noastră prin profesionalismul său, prin rigoare şi prin dragostea pentru matematică insuflată atâtor generații de elevi. Dumnezeu să îl odihnească în pace şi lumină! Condoleanţe familiei!”, au transmis reprezentanții colegiului.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR