Connect with us

ACTUALITATE

Târgu Jiu: Autospecială de poliție, lovită de o mașină neasigurată, urmărită în trafic

Postat acum

on

La data de 22 ianuarie a.c., ora 15:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Victoriei din municipiul Târgu-Jiu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, însă acesta nu a oprit, polițiștii pornind în urmărirea sa.

Conducătorul auto a abandonat autoturismul pe strada 30 Decembrie, fără a-l asigura corespunzător, acesta punându-se în mișcare și acroșând autospeciala de poliție, oprită regulamnetar în spatele său.

În urma impactului a rezultat avarierea ușoară a autospecialei de poliție.

Polițiștii au pornit în urmărirea pedestră a conducătorului auto, acesta fiind identificat pe strada Corneliu Coposu din municipiul Târgu-Jiu.Procedând la verificarea în bazele de date, polițiștii au stabilit că este vorba de un tânăr de 23 de ani, din comuna Boteni, județul Argeș, care are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care are suspendat acest drept.

Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Accident la Iezureni, pe fondul vremii nefavorabile

Postat acum

on

De către

Un eveniment rutier a avut loc în urmă cu scurt timp în zona Iezureni din municipiul Târgu Jiu. Totul, pe fondul vremii nefavorabile. Sunt doar pagube materiale în urma acestui accident rutier.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

O haită de câini și-a făcut culcuș vizavi de Tribunalul Gorj

Postat acum

on

De către

Tot mai mulți cetățeni reclamă prezența câinilor fără stăpân, adunați în haite, pe străzile municipiului Târgu Jiu, inclusiv în zona centrală a orașului. O astfel de situație este semnalată în parcul de lângă Muzeul Județean, vizavi de Tribunalul Gorj.

Oamenii susțin că patrupedele adunate în haite sunt de necontrolat, că ar fi periculoase și se tem să nu fie mușcați. De altfel, potrivit unei statistici a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în fiecare zi din acest an, o persoană a fost mușcată de un câine, victima primind îngrijiri medicale la SJU.

Autoritatea locală pare că nu găsește însă soluții la această problemă.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Plecat la medic, căutat de poliție

Postat acum

on

De către

Un bărbat de 72 de ani, din Motru, este dat dispărut, după ce a plecat la medic, la Cluj și nu s-a mai întors acasă. „La data de 26 ianuarie, Poliția Municipiului Motru a fost sesizată cu privire la faptul că Gheorghe Nicolae de 72 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul său la data de 25 ianuarie a.c., ora 05:00, cu un autocar înspre municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, unde avea o programare la un cabinet medical.
După ce s-a prezentat la cabinetul medical, bărbatul nu a mai răspuns la telefon”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR