COMUNITATE
Tânărul din Aninoasa care își terorizează iubita, cu dosar penal

Vizualizări
Cătălina Andreea Târcomnicu, în vârstă de 23 de ani, din satul Daia, comuna Aninoasa a sesizat poliția că fostul sau iubit a încălcat ordinul de protecție și o amenință prin apropiați. Poliția a întocmit un dosar penal pe numele lui Cristian Constantin Safta.
La data de 13 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați de o tânără de 23 de ani, din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că fostul său prieten, de 20 de ani, din aceeași localitate, față de care Judecătoria Târgu Cărbunești, prin sentință civilă, a dispus emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de 15 zile precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, în data de 23.05.2024, în jurul orelor 23:00, în timp ce se afla la domiciliu, a fost contactată telefonic de acesta, cu număr privat, proferându-i injurii și amenințări cu moartea, producându-I astfel o stare de temere.
Tinerei i s-a pus la dispoziție un formular de evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat un risc imminent, iar victima a solicitat emiterea unui ordin de protecție, astfel fiind emis ordinul de protecție provizoriu, împotiva tânărului.
În cauză s-a întocmit dosar penal în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare.
.
COMUNITATE
Stop apă caldă la Motru: Asociațiile au acumulat datorii de 2,9 milioane de lei

Vizualizări
Locuitorii orașului Motru au rămas fără apă caldă, anunță UATAA Motru. Datorită neîncasării creanțelor, societatea a intrat în blocaj financiar ce nu permite continuitatea și redresarea activității fără lichidități. Datoria Asociațiilor de Proprietari la data de 31.05.2025 către UATAA Motru este în cuantum de 15.736.785,67 lei, din care în perioada 01-20.06.2025 s-a achitat(inclusiv sume încasate prin executare) doar suma de 200.751,53lei, respectiv un procent de 1,28% din restanțe.
„Întrucât Asociațiile de Proprietari din Municipiul Motru sunt principalii datornici pentru energia termică, ocupând 94.65% din totalul creanțelor societății neîncasate și având în vedere nenumăratele corespondențe anterioare realizate în scris cu Asociațiile de Proprietari, prin care am adus la cunoștință starea de fapt a societății datorită neîncasării la scadență a facturilor emise pentru energia termică și având în vedere clauzele prevăzute la art.6, alin.(10), din contractele încheiate de comun acord pe perioadă nedeterminată, invederăm faptul că furnizarea apei calde menajere rămâne suspendată până la încasarea sumelor restante care să asigure reluarea activității societății.
Cu astfel de plăți, societatea nu va reuși să achite datoriile restante de peste 2.963.404lei acumulate la data prezentei și nici achiziționarea combustibilului solid(lignit), care se aprovizionează cu plata în avans, la care se vor adăugă cheltuielile curente precum și cheltuielile pentru reviziile și reparațiile necesare pentru cazanul funcționabil pe timp de iarnă”, anunță conducere uzinei.
„Precizăm că instalațiile utilizate pentru prepararea și distribuția apei calde menajere sunt în deplină funcționalitate, fiind pregătiți în orice moment să reluam activitatea, de îndată ce dumneavoastră veți achita datoriile restante. Este de precizat faptul că încasarea creanțelor de la populație nu este imposibilă, întrucât există la nivelul Municipiului Motru exemple de implicare, Asociația de Proprietari nr. 17, cu o singură factură care a depășit scadența cu 36 zile întârziere aferentă lunii martie 2025. Însă există Asociații de Proprietari cu datorii semnificative și termen scadent depășit măsurat în ani(Asociațiile 2,3,9,11,14, etc.).
COMUNITATE
Inundație lângă Cofetăria Mona din Târgu Jiu

Vizualizări
O avarie la rețeaua de apă a fost înregistrată în urmă cu scurt timp lângă Cofetăria Mona din Târgu Jiu. Apa a inundat strada și curge continuu, spun trecători care cer operatorului de apa să intervină și să remedieze avaria.