DEZVĂLUIRI LOCALE
Șoferul de pe ambulanță, transportat și el la Craiova, pacientul din salvare a decedat!

Ambulanțierul SJA Gorj, de 54 de ani, implicat în evenimentul rutier de astăzi, a fost transport și el la unitatea medicală din Craiova. Șoferul are traumatisme, urmare a evenimentului rutier, iar asistenta de 42 de ani, are traumatism cranian, fiind internată în Secția de Neurologie. Pacientul de 61 de ani cu hemoragie stomacală superioară, ce trebuia transportat în momentul accidentului la spitalul din Craiova, a decedat.
Vinovat pentru producerea accidentului este șoferul de pe cisternă cu cereale, un bărbat de 35 de ani din Peștișani.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Aleea Digului se „ia” pe tălpi

Aleea Digului din Târgu Jiu se „ia” pe tălpi sau pe roțile de la autoturismele care trec prin zonă. De vină este fie calitatea lucrării, fie a materialelor folosite. Cert este că locuitorii din zonă solicită reparații pe strada respectivă. Se cere lărgirea aleii și chiar montarea de parapeți pentru siguranța pietonală.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Reacția unui medic apreciat, în scandalul cardiologilor care au demisionat din Spitalul Tg-Jiu! ”Asta nu e medicină, e ghicitoare!”

Roxana Hotoboc, unul dintre cei mai buni medici români din Anglia, distinsă pentru excelență de St Thomas Hospital, cel mai mare spital din Londra, a făcut unele remarci, pe o pagină de socializare, cu privire la situația de la Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu, unde mai mulți cardiologi au decis să demisioneze din cauză că erau suprasolicitați în orele de gardă, cu pacienți direcționați de la Unitatea de Primiri Urgențe pentru consult de specialitate, dar și din cauza tarifelor mici plătite pentru orele de gardă.
Fosta șefă a Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, Roxana Hotoboc, muncește de mai bine de 15 ani în spitalele din Anglia și a explicat și cum funcționează sistemul de primiri urgențe acolo.
”Am înțeles din mass-media că UNII doctori de la UPU Tg-Jiu au abuzat de serviciile cardiologilor de gardă solicitând consulturi cardiologice în mod nejustificat, cauzând supraaglomerarea acestora în gărzi. E de înțeles că pentru toți medicii de spital, a sta la serviciu aproximativ 30 de ore, pentru a face programul de 2 zile plus garda între ele, este epuizant. Iar când în gardă trebuie să consulți pacienți care nu prezintă urgențe de specialitate, ci sunt trimiși de UPU pentru a….ce?, este cu atât mai greu!
Acei UNII medici de la UPU care trimit abuziv pacienții la consulturi de specialitate, nu cred că știu care e fișa postului unui medic de UPU!
Dragii mei colegi de la UPU Tg-Jiu, ( că am făcut și eu câteva gărzi la acel UPU când eram în țară, iar acum lucrez exact la un UPU englezesc, bine, la un Departament de Urgență, nu la o Unitate PU ), dragi colegi, deci, permiteți-mi să vă amintesc că sarcina, serviciul unui medic de UPU este să facă investigațiile PARACLINICE ale bolnavului venit la UPU, să stabilească un diagnostic de prezumptie și apoi să refere pacientul unei specialități, în funcție de diagnosticul pe care, medicul de UPU, îl stabilește sau îl ” bănuiește „, să zic așa!
În Anglia, specialiștii primesc referatele la telefon sau online, și acceptă sau nu să vadă pacientul doar dacă medicul de urgență ( UPU ) a făcut toate investigațiile paraclinice, (care exclud consulturile de specialitate), iar rezultatele acelor investigații conduc spre diagnosticul pentru care bolnavul este prezentat specialistului.
A trimite un bolnav la consulturi de specialitate doar pentru a exclude diverse posibile condiții, pe bâjbîite, asta nu e medicină, e ghicitoare, e..dat în cărți, e orice, numai medicină nu e!!!”, a scris medicul.
Roxana Hotoboc este de părere că un spital ar trebui manageriat de un medic și face referire la un aspect extrem de sensibil din SJU Tg-Jiu: la spitalul de pe Tudor Vladimirescu, acolo unde este Unitatea de Primiri Urgențe, sunt două secții de Chirurgie, însă Cardiologia și Neurologia nu au loc în acel pavilion al unității medicale și bolnavii sunt transportați pentru consult de specialitate la spitalul 700 din strada Progresului.
”Mă întreb cum conducerea Spitalului de Urgență Tg-Jiu nu a sesizat aceste aspecte???
Sau dânșii…economiști, juriști, ingineri, etc…ce să știe de cum trebuie să fie activitatea medicală, că n-au nici în clin nici în mânecă cu asta!!
De asta ziceam, la un spital, conducerea trebuie să fie asigurată de medici, care au gândire medicală, nicidecum de alte profesii…politice!
Și mai e o problemă ce se perpetuează de ani și ani de zile, pornită de la opoziția chirurgilor să lucreze la Spitalul 700, când s-a dat în folosință Spitalul de pe Tudor ( eram acolo, lucram în Chirurgie, așa că știu!): urgență trebuie făcută acolo unde ai toate specialitățile, sau cel puțin pe cele principale! Nu le enumăr, că cei avizați le știu! Bolnavii nu trebuie plimbați de la un spital la altul doar pentru că nimeni din cei care trebuie nu își pun problema lor, a bolnavilor! Și revenind la hotărârea cardiologilor de a nu mai face gărzi, sper să se fi găsit o soluție că bolnavii să nu fie prejudiciați de un consult atât de important cum e cel cardiologic, pentru cei cu urgențe de cardiologie!”, a adăugat medicul care spune că este revoltător ce se întâmplă la unitatea medicală.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Cu cine se iubește o îndrăgită solistă de muzică populară din Gorj, după divorț!

Aura Stoican, una din interpretele apreciate de muzică populară din Gorj, și-a găsit fericirea în brațele unui coleg de breaslă, susțin surse din mediul artistic. După un mariaj de câțiva ani, eșuat, solista trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu naistul Daniel Șoșoi.
Deși în lumea artiștilor se cunoștea, de ceva vreme, povestea lor de iubire, Aura Stoican s-a afișat public, abia în urmă cu o lună, alături de Daniel Șoșoi. Fotografia cu cei doi, postată de tânăra solistă pe o rețea de socializare, a primit sute de aprecieri din partea celor care-i îndrăgesc.
Daniel Șoșoi este consilier județean PSD, profesor de muzică și, de câteva luni, a fost numit director al Liceului Tehnologic Țicleni.
Aura Stoican s-a născut în comuna Isverna, județul Mehedinți, însă a studiat la Tg-Jiu, la Liceul de Muzică și Arte Plastice și, mai apoi, la Universitatea ”Constantin Brâncuși”. Daniel Șoșoi este din Bustuchin și a absolvit Conservatorul de muzică din cadrul Universității din Craiova.
Pasiunea pentru cântec i-a adus pe același drum, iar de ceva vreme cei doi formează un cuplu, după cum susțin sursele citate. ”…nu trebuie să așteptăm momentul potrivit pentru a fi fericiți sau pentru a ne bucura de lucrurile care ni se întâmplă”, scria artista într-una din postările sale.