ACTUALITATE
ȘOC! Amenzile din starea de urgență, desființate de Curtea Constituțională

O decizie a Curții Constituționale a României, dată în urmă cu puțin timp, a declarat neconstituționale amenzile date de poliție, în timpul stării de urgență. Mii de români au fost sancționați, pentru lipsa declarațiilor pe proprie răspundere sau pentru că s-a considerat că fac deplasări nejustificate. În județul Gorj, au fost date peste 5.000 de amenzi, iar la nivel național, totalul sancțiunilor este de 120 milioane de euro. Judecătorii Curții Constituționale urmează să facă publică motivarea deciziei de azi. După publicare, este posibil ca polițiștii să nu mai poată aplica amenzi, deși nu a fost ridicată, încă, starea de urgență.
ACTUALITATE
Pompierii Minprest Serv SA, de două ori pe podium

În data de 08.06.2023 s-a desfășurat la Baia de Fier concursul, faza județeană a Serviciului Privat de Situații de Urgență, Minprest Serv SA obținând locul 1.
De asemenea, și în data de 10.06.2023 la Severin în cadrul aceluiași concurs, faza interjudețeană, Minprest Serv SA a obținut de-asemenea tot locul 1, calificându-se la fazele superioare.
„S-a demonstrat încă odată că Minprest Serv SA este un partener serioși de servicii, putând prelua oricând serviciile private de pompieri externe și ale CEO”, a declarat președintele Sindicatului Liber Alfa Minprest, Cosmin Bivolaru.
„Sindicatul a sprijinit întotdeauna activitățile și participările la concursuri al salariaților societății Minprest Serv SA”, a completat președintele Sindicatului Liber Alfa Minprest.
ACTUALITATE
Raliu la Rânca: Etapa a doua din Campionatul Național MASTERS de Viteză în Coastă a României

DN 67C Rânca va fi închis astăzi și mâine, timp de câteva ore, urmare a unei competiții sportive.
„Având în vedere competiția de automobilism sportiv „Etapa a II-a a Trofelului Național Masters de Viteză în Coastă-Transalpina Masters Challenge-TNMVC Rânca 2023” vă informăm că în zilele de 10 și 11 Iunie a.c., pe DN 67C Rânca, între km 17+000-22+000 traficul rutier pe acest tronson de drum va fi închis între orele 09:00-13:00 și 14:00-18:00.”, anunță IPJ Gorj.
ACTUALITATE
Au furat indicatoarele luminoase de pe drumuri

Situație pe cât de comică, pe atât de ilegală, în județul Gorj. Persoane necunoscute au furat indicatoarele luminoase, folosite la avertizarea șoferilor, pe drumurile naționale. ”Pe raza județului au fost montate indicatoare rutiere luminoase și butoni luminoși, în zonele de parapete. Din păcate, mai multe astfel de indicatoare au dispărut, mai exact acea sursă de alimentare și control a luminii, sunt acele indicatoare luminoase, săgețile luminoase, galben intermitent, care pe timpul nopții îi atenționează pe participanții la trafic. Au fost furate de pe DN 67 Rânca, din Defileul Jiului”, a spus Cristi Tudor, purtătorul de cuvânt al DRDP Craiova.
Reprezentanții instituției au făcut plângeri penale, pentru furt.