Connect with us

ACTUALITATE

Programul Operațional Tranziție Justă, lansat în prezența reprezentanților Comisiei Europene

Postat acum

on

Programul Operațional Tranziție Justă va fi lansat oficial în România în prezența reprezentanților Comisiei Europene, la începutul anului 2023. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței tehnice de lucru privind zonele afectate de tranziția către neutralitate climatică de către reprezentantul DG REGIO, Marco Migliara, manager de program în cadrul CE și responsabil de Fondul pentru o Tranziție Justă la nivel european pentru Unitatea E2 România – Croația. Acesta a venit în Gorj pentru a prezenta, alături de conducerea Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Programul Regional pentru perioada de programare 2021-2027, lansat oficial joi, 17.11.2022, la Craiova.

Marco Migliara a venit în Gorj însoțit de Roxana Laiu, manager de program în cadrul aceleiași Unități E2 România – Croația, precum și de reprezentanții ADR S-V Oltenia, în cadrul ședinței tehnice de lucru fiind prezentate oportunitățile de finanțare din Programul Regional 2021-2027. Un punct central al discuțiilor cu autoritățile județene și locale, precum și cu instituțiile deconcentrate din Gorj a fost calendarul de aprobare al Programului Operațional Tranziție Justă, având în vedere că Gorjul beneficiază de cea mai mare alocare din FTJ, de peste 440 de milioane de euro. Potrivit oficialului DG Regio, o dată exactă privind lansarea POTJ nu a fost stabilită la nivelul Comisiei Europene, însă a comunicat că, fără îndoială, aceasta va fi în prima parte a anului 2023. Totodată, a ținut să puncteze că, având în vedere specificitatea acestui program, lansarea oficială va fi făcută în prezența oficialilor Comisiei Europene. „Oportunitățile de finanțare prin Programul Operațional Sud-Vest Oltenia sunt disponibile în perioada imediat următoare. Programul a fost lansat oficial ieri (nr.: joi, 17.11.2022) la Craiova. În ceea ce privește Programul Operațional Tranziție Justă, nu avem un calendar oficial dar ce vă pot spune este că se află în ultimele etape de verificare la Comisia Europeană. Cu siguranță, anul acesta nu va putea fi posibilă o lansare oficială, dar în mod cert va fi în prima parte a anului 2023. (…) Va fi greu de stabilit o locație pentru lansare, având în vedere factorii implicați. Probabil la București, în prezența oficialilor Comisiei Europene”, a precizat Marco Migliara.

Recomandare DG Regio: proiecte „îndrăznețe”

Oficialul DG Regio a mai ținut să accentueze că POTJ este un program gândit cu scopul relansării economice, astfel că este recomandată o „viziune mai amplă” și proiecte mai „îndrăznețe”, de preferat integrate, care, în opinia sa, ar avea succes mult mai mare în fața celor clasice și ușor accesibile. „Potențialii beneficiari pot să gândească proiecte mai îndrăznețe, să aibă o viziune mai amplă. Nu este indicat să ne orientăm către soluțiile cele mai simple și mai ușor de finanțat. Cu siguranță un proiect care depășește aceste granițe clasice, va avea succes. POTJ este un program flexibil, accesibil și care permite adaptarea unei idei foarte bune la condițiile minime pentru a obține finanțarea. Totul stă în capacitatea de a dovedi că ideea va avea succes și se va reflecta în nivelul de trai al comunității”, a mai spus oficialul DG Regio.

Vizită la obiective finanțate din fonduri europene

Deplasarea oficialilor DG Regio și cei ai ADR S-V Oltenia s-a încheiat cu o vizită la un obiectiv de patrimoniu reabilitat de Consiliul Județean Gorj din fonduri europene, respectiv Casa Memorială „Iosif Keber”, aflată în prezent în administrarea Bibliotecii Județene „Christian Tell”. Aceștia au fost impresionați de modul în care imobilul a fost valorificat cu bani de la Uniunea Europeană, apreciind că este un prim pas important pentru dezvoltarea unei infrastructurii culturale în Gorj. De asemenea, au vizitat Grădinița „Mihai Eminescu”, obiectiv reabilitat și extins din fonduri europene de către Primăria Municipiului Târgu Jiu.

Forma finală a POTJ, trimisă la Comisie

Vizita delegației DG Regio în Gorj a coincis cu transmiterea, după un lung șir de negocieri, a formei finale a POTJ către Comisia Europeană. Documentul a fost înaintat Comisiei vineri, 18.11.2022, urmând ca în următoarele 2-3 săptămâni să primească avizul final, în cazul în care nu vor mai fi solicitate clarificări.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Plata taxelor și impozitelor, prin aplicație, la Mătăsari

Postat acum

on

De către

Începând cu data de 20.03.2023, Administrația Publică Locală a Comunei Mătăsari pune la dispoziția contribuabililor servicii de plată online a impozitelor și taxelor locale prin intermediul aplicației Avansis Mobile. Este un prim pas spre modernitate la primăria în care lucrurile bune au cam bătut pasul pe loc.

Această aplicație este compatibilă cu sistemele de operare Android și iOS și are ca scop facilitarea accesului cetățenilor din comuna Mătăsari la informațiile lor fiscale.

Utilizatorii vor putea accesa informații privind obligațiile de plată, starea documentelor depuse și vor primi notificări publice prin intermediul acestei aplicații. Procedura de conectare la Contul Fiscal se realizează prin CNP, adresă de e-mail și număr de telefon.

În plus, prin înregistrarea unui card bancar, contribuabilii vor putea achita în câteva secunde toate datoriile către bugetul local, inclusiv taxe, impozite, amenzi sau alte obligații de plată.

 

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

1,5 milioane de lei pentru UATAA Motru! Banii, pentru păcură și cărbune

Postat acum

on

De către

Demersurile făcute pentru UATAA s-au materializat, a anunțat primarul de Motru, Cosmin Morega, făcând public faptul că Guvernul a acordat 1.510.000 de lei pentru cărbunele și păcură necesare funcționării uzinei.

Uzina de agent termic din Motru asigura căldură și apă caldă pentru locuitorii municipiului dar și pentru instituții publice și private din oraș.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Încă două luni de mandat pentru un șef din CEO

Postat acum

on

Încă două luni de mandat pentru un șef din Complexul Energetic Oltenia. Acționarii colosului energetic aprobă luni prelungirea mandatului pentru unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere. Structura respectivă de conducere are în componență 7 membri. Toți au beneficiat recent de prelungirea mandatelor de către acționari. I-a venit rândul și lui Cornel Mădălin Eftenoiu. Mandatul acestuia se va prelungi de la 27 martie la 27 mai cu 2 luni sau până la finalizarea selecției și numirea unui membru în baza OUG 109 din 2011. Restul membrilor CS au beneficiat de prelungirea cu 2 luni a mandatelor, începând cu data de 16 februarie. În același timp, a fost finalizată selecția pentru noii membri ai CS din CEO, însă nu se știe când vor avea loc numirile.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR