Connect with us

POLITICĂ

Președintele PSD Gorj, Mihai Weber și candidații PSD pentru Parlamentul României au avut o serie de întâlniri cu reprezentanții medicilor de familie, în cadrul cărora au fost prezentate și analizate problemele pe care aceștia le întâmpină.

Postat acum

on

Am fost cu toții de acord că medicii de familie au nevoie de sprijin. Din acest motiv, l-am asigurat pe domnul Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatului Medicilor de Familie din Gorj, că toți parlamentarii PSD vor susține fără rezerve toate inițiativele menite a duce la rezolvarea problemelor pe care dânșii ni le-au semnalat”, a declarat președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber.

Solicitările medicilor de familie sunt:

  1. Stimularea CL în vedere aplicării prevederilor art. 74, pct.1 din Legea 95/2006 ; „ Autoritățile administrației publice locale pot acorda facilități și stimulente aferente instalării unui medic, înființării și funcționării cabinetului de medicină de familie, în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare”.

  1. Revizuirea Ar.391, pct.8 din Legea 95/2006 privind condiţiile continuării activităţi medicilor de familie cu activitate în sistemul privat al serviciilor de sănătate în contract cu CJAS, în sensul eliminării posibilităţilor de abuz prin existenţa „Necesitatea prelungirii activității se stabilește de către o comisie organizată la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene sau a municipiului București, alcătuită din:”
  2. Aplicarea imediată a Art.314, lit.h din Legea 95/2006, articol care, în acest moment, este valabil pentru reţeaua medicală publică; „ să beneficieze, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, începând cu 1 ianuarie 2008, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate, atât medicii în activitate sau pensionari, cât și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora. ; „
  3. Elaborarea Contractului-cadru conform prevederilor Codului Civil, Art.1176 şi renunţarea la un Contrac-cadru „global”, valabil pentru tooate serviciile medicale şi conexe actului medical, având în vedere că fiecare formă de furnizare de servicii medicale are condiţii specifice de contractare de servicii şi deci de desfăşurare a activităţilor de furnizare de servicii.
  4. Revizuirea „feliei” din FNUAS alocată medicinei primare la minim 15%
  5. Eliminarea birocraţiei inutile.
  6. Respectarea sub toate aspectele a CARACTERULUI DE ACTIVITATE PRIVATĂ a serviciilor( furnizate de medicii de familie) din cabinetele de medicină de familie aflate în contract cu CAS.Comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Gorj.
    Executat de SC WIN FIRESHOW INVEST SRL , prin www.gorjexpress.ro

    CUI mandatar financiar coordonator: 11200020

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITICĂ

Un consilier local cere demisii după incendiul de duminică noaptea de la Bălești

Postat acum

on

De către

Alesul local din Bălești, Papuc Florin, acuză autoritatea locală de faptul că așteaptă să se întâmple ceva grav ca să se ia niste măsuri care de fapt se puteau rezolva de mult timp.

Mai exact, alesul este supărat pe conducerea primăriei și pe reprezentantul ISU Bălești pentru faptul ca mașinile de pompieri nu au putut fi alimentate de la hidranți din Bălești pentru ca sunt defecți. „Este inadmisibil așa ceva, este inuman”, a spus alesul local.

Papuc spune că va solicita reprezentantului ISU pe Bălești dar și primarului Ungureanu în prima ședință de consiliul local lămuriri cu privire la nefuncționarea hidranților.

Continuă să citeşti

POLITICĂ

Proiect de constituire a ATOP, scos de pe ordinea de zi a CJ

Postat acum

on

De către

Acuze la adresa consilierilor județeni, după ce au încercat să scoată de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean, un proiect de constituire a ATOP. Deși trebuie înființat de aproape un an, acesta nu a fost aprobat, iar la ședința de azi, rămânerea lui pe ordinea de zi este incertă. Liderul Partidului Verde, Adrian Tudor, dă vina pe negocierile eșuate, între politicieni. „Acest organism, care trebuia constituit de 8 luni, încă nu este funcțional din cauza negocierilor politice, eșuate, din Consiliul Județean. Bineînțeles că PNL, PSD, PRO ROMÂNIA și PMP nu s-au înțeles și proiectul a fost retras de pe ordinea de zi al ședinței de azi. Partidul Verde atrage public atenția tuturor partidelor din Consiliul Județean Gorj să pună interesul cetățenilor pe primul loc, să renunțe la jocurile politice, favorabile lor, pentru ca ATOP să funcționeze. Este incalificabil cum se ceartă pe niște indemnizații, iar ordinea publică din județ este tratată cu iresponsabilitate”, acuză Adrian Tudor, președintele Patidului Verde Gorj.

Continuă să citeşti

POLITICĂ

Concurs reluat, după ce Corpul de Control a descoperit ilegalități

Postat acum

on

De către

Corpul de Control al prefectului a descoperit o serie de ilegalități, la Primăria Țicleni. Mai exact, echipa de control a stabilit că nu au fost respectate obligațiile stabilite de lege, în vederea organizării unui concurs, pentru ocuparea postului de consilier. „Ultima verificare a fost efectuată la Primăria orașului Țicleni și a avut ca scop verificarea modului în care a fost organizat concursul pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Orașului Țicleni. Reprezentații Instituției Prefectului au constatat o serie de abateri (lipsa fișei postului de la dosarul de concurs; pe pagina de Internet a Primăriei Țicleni nu au fost publicate informații necesare cu privire la desfășurarea concursului și nici documentele care trebuie să fie cuprinse în dosarul de concurs etc.), motiv pentru care Corpul de Control al Prefectului a considerat că se impune reluarea procedurii de organizare a concursului de recrutare”, a spus prefectul Corneliu Răducan Morega.
Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR