COMUNITATE
Prefectul cere verificarea spitalelor, înainte de valul 5

Prefectul de Gorj a cerut verificarea spitalelor din județ, înainte de valul cinci al pandemiei. O comisie, constituită prin ordinul prefectului, formată din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, va analiza dacă unitățile sanitare îndeplinesc toate condițiile, în eventualitatea unui nou val de pacienți. Până în acest moment, s-a pus accent pe dotarea cu aparatură și paturi, după ce, în valurile anterioare, numărul mare de internați a creat probleme, a declarat prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu. Unul dintre spitalele din județ, cel din Novaci, nu va mai avea secție pentru persoanele infectate cu Covid. Paturile nu se vor pierde, spune prefectul de Gorj, ci vor fi redistribuite către alte unități medicale din județ.
COMUNITATE
Târgu Jiu: Persoană căzută în stradă

O persoană este căzută în stradă în zona Lido. Nu se cunoaște din ce motive, daca are probleme medicale ori de ebrietate.
COMUNITATE
Case achiziționate pentru micuții de la Protecția Copilului

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a achiziționat, recent, două imobile situate în municipiul Târgu-Jiu și în localitatea Turcinești. Investițiile menționate au fost realizate cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, valoarea totală a imobilelor ridicându-se la 1.979.900 lei. “În cele două locații se vor înființa două noi servicii sociale, respectiv case de tip familial, cu o capacitate de maxim 12 locuri/imobil. Aici vor fi găzduiți, îngrijiți și educați copii din sistemul de protecție rezidențial al DGASPC Gorj, beneficiind de condiții locative excelente și de un mediu optim, astfel încât să poată învăța deprinderile de viață necesare pentru a fi pregătiți pentru integrarea în societate la ieșirea din sistemul de protecție specială“, conform DGASPC Gorj.
COMUNITATE
Casa Alex a finalizat angajările pentru magazinul din Motru

Casa Alex, considerat unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj din Sud-Vestul României, a făcut angajări semnificative pentru cel mai nou magazin, din Motru. Deja persoanele care se vor ocupa de conducerea unității comerciale, de partea de consiliere a clienților, TESA dar și de partea de pază și îngrijire a locației au fost angajate, la finalul anului trecut, dar și instruiți la o altă unitate a societății.
Lucrările la Casa Alex Motru au început anul trecut iar acum se fac ultimele finisaje pentru că unitatea sa își deschidă porțile în municipiu.