EVENIMENTE
Peste 530 de șoferi din Gorj, testați de polițiști

În noaptea de 12 spre 13 aprilie 2025, în intervalul orar 22.00-08.00, sub coordonarea Direcției Rutiere, polițiștii gorjeni au desfășurat activități pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului, respectiv a celor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
Astfel, polițiștii de la rutieră și cei de ordine publică au desfășurat acțiuni în teren, în cadrul cărora au fost testați pentru consumul de alcool 539 de conducători de autovehicule, dintre care 6 au fost depistați în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice și 20 conducători auto, pentru consumul de substanțe psihoactive.
În urma activităților, au fost constatate 3 infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și au fost aplicate 3 de sancțiuni contravenționale pentru alcool la volan.
Consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest, dacă aceasta nu este negativă, iar refuzul șoferului de a se supune la prelevarea de mostre biologice este infracțiune și se pedepsește cu închisoare.
Riscurile implicării într-un accident rutier pot fi dintre cele mai grave, acestea crescând exponențial!
Nu riscați, nu urcați la volan dacă ați consumat alcool sau alte substanțe!
EVENIMENTE
Băiatul din Bălești dat dispărut, găsit la Crasna

Ca urmare a căutărilor efectuate de polițiști, împreună cu reprezentanți ai IJJ și ISU Gorj, minorul de 15 ani a fost identificat în apropierea unei stâne din localitatea Crasna.
Din primele verificări a reieșit că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Băiatul a fost preluat de polițiști, urmând a fi încredințat familiei.
EVENIMENTE
15.000 de lei amendă pentru trei conducători auto care transportau persoane în afara țării

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Gorj, împreună cu polițiști din cadrul Serciului de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat, la data de 24 aprilie, o acțiune pe linia prevenirii transportului ilegal de persoane.
În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat pe DN 66-Defileul Jiului 3 conducători auto care efectuau transport internațional de persoane, contra cost, fără a deține copie conformă pentru efectuarea activității de transport persoane în regim de închiriere.
Față de cei 3 conducători auto, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculelor pentru o perioadă de 6 luni, fiind reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatele de înmatriculare.
EVENIMENTE
Violată și tâlhărită la Ciuperceni! Unul dintre făptași are 17 ani

Au violat și tâlhărit o femeie de 32 de ani din Câlnic, chiar de Sfântul Gheorghe. Făptașii sunt după gratii, unul fiind minor. Frîntu Florin și Dana Mihai Alexandru au fost reținuți pentru 30 de zile pentru viol și tâlhărie calificată.
La data de 23 apriie 2025, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați în mod direct, de o femeie, de 32 de ani, din Câlnic, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în timp ce se afla la domiciliul unui bărbat de 22 de ani, din Ciuperceni, acesta din urmă, împreună cu un tânăr de 17 ani, din aceeași localitate, ar fi întreținut relații intime cu femeia, fără acordul ei, fiind totodată și deposedată prin violență de telefonul mobil pe care aceasta îl deținea.
Femeia a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea examinării medico-legale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea activității infracționale. La aceeași dată, în urma probatoriului administrat în cauză de polițiști, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.
La data de 24 aprilie a.c., cei doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată au fost prezentați Judecătoriei Târgu Jiu, față de aceștia fiind luată măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.