Connect with us

ULTIMA ORĂ

PER: Trei grăsuni, donați unor familii sărace din Drăguțești

Postat acum

on

Partidul Ecologist Gorj a făcut public, astăzi, un act de mare caritate realizat de doi soți din comună Drăguțești. Respectivii au ajutat două familii cu probleme sociale din această comună, familii care au mai fost ajutate umanitar și de către ecologiști, oferindu-le trei purcei.

„Familia Alin și Carmen Teletin din comuna Drăguțești m-a impresionat profund prin gestul lor de a-și ajuta semenii, donând trei purcei (grăsuni) la două familii nevoiașe din comună. Familia Teletin ne-a contactat telefonic solicitandu-ne să îi ajutăm în a identifica câteva familii cu stare materială precară, cărora să le doneze trei purcei (grăsuți pe la 45kg/bucata). Am ales familii cărora PER Gorj, împreună cu președintele Putanu Ovidiu al organizației locale PER Drăguțești, le-a mai făcut donații în alimente, pe parcursul acestui an”, a anunțat Dan Miroiu, președintele PER Gorj.Astfel, urmare a gestului caritabil făcut de soții Teletin, cu sprijinul echipei PER Drăguțești, au fost făcuți fericiți membrii celor două familii nevoiașe din Drăguțești, care vor avea pe masa de Crăciun carne de porc.Familia Cruceru Ioan din satul Urechești a primit doi grăsuni. Este vorba despre familia căreia i-a decedat, de curând, un copil și care mai are în viața doi copii cu probleme medicale. De altfel, unul dintre minori este internat la Spitalul din Dobrița, cu o boală gravă la plămâni. Vaduva Diana Stanculete din Drăguțești, căreia i-a murit soțul ars întrun accident de muncă la CEO, și care are, de asemenea, doi copii a primit și aceasta un purcel donat de soții Teletin.„Felicitam și adresăm pe această cale mii de mulțumiri Familiei Teletin Alin și Carmen din Comuna Dragutesti pentru acest gest umanitar”, au transmis ecologiștii.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DEZVĂLUIRI LOCALE

A pierdut procesul! Asistentă șefă din Spitalul Tg-Jiu, destituită dar… în funcție!

Postat acum

on

De către

E de noaptea minții ce se întâmplă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu! Asistenta șefă de la Secția Psihiatrie, Simena Cucu, destituită de managerul unității medicale, Dumitru Vienescu, în luna aprilie a anului trecut, după ce presa a dezvăluit că ținea dezinfectanții sub cheie, în timp ce 20 de pacienți și personal medical s-au infectat cu COVID-19, a contestat decizia conducerii și a revenit în funcție, după ce a câștigat concursul la care a participat singură, pentru că așa i-au aliniat astrele șefa de secție, medicul Ana Maria Câmpeanu și directorul medical  Mădălin Constantin Dinu. Tribunalul Gorj, însă, i-a respins contestația împotriva deciziei de destituire așa că, Simena Cucu e destituită, dar în funcție, până la o decizie definitive a instanței.

La finele anului trecut, la concursul pentru ocuparea postului de asistent medical șef al Secției Psihiatrie din cadrul SJU s-a înscris fosta deținătoare a funcției, Simena Cucu, și cea care i-a luat locul, Alina Ninu.

Cum în tot spitalul se știa cine va ocupa posturile scoase la concurs, Alina Ninu nu s-a mai prezentat la niciuna din probe, în contextul în care tandemul Cîmpeanu – Dinu îi dăduseră asigurări fostei asistente șefe, destituită de Vienescu, că va reveni în funcție, lucru care s-a și întâmplat, în condițiile în care a rămas singură în cursă.

Simena Cucu fusese destituită după ce, în luna martie a anului trecut, 15 pacienți  din Secția Psihiatrie au fost transferați la alte spitale din țară, o asistentă medicală a ajuns în spital, iar un medic și alți doi salariați, în izolare la domiciliu, după ce s-au infectat cu virusul SARS-CoV2, iar una din cauzele care au generat focarul de Covid-19, după cum a stabilit comisia de cercetare, a reprezentat-o lipsa dezinfectanților care erau ținuți sub cheie de asistenta șefă.

Simena Cucu a putut să se înscrie la concurs, după ce pe 26 octombrie, a contestat decizia de sancționare, numai că, săptămâna trecută, Tribunalul Gorj i-a respins acțiunea. Decizia poate fi atacată cu apel, însă până la pronunțarea unei decizii definitive, asistenta șefă e tot destituită și, totuși în funcție.

 

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Amendat pentru că și-a făcut nevoile pe stradă

Postat acum

on

De către

Un bărbat din Târgu Neamț a fost amendat de polițiștii locali din Târgu Jiu, care l-au surprins urinând pe stradă. Gestul l-a costat scump pe bărbatul care a fost sancționat și pentru că a consumat băuturi alcoolice. „Un bărbat de 43 ani, din localitatea Târgu Neamț, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 700 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 Republicată, pentru satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public al municipiului Târgu Jiu, din zona Victoria pietonal, precum și pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri nepermise”, au comunicat reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Oficial. Facturile greșite trebuie recalculate în 15 zile

Postat acum

on

De către

Facturile emise greșit trebuie recalculate în 15 zile. Este decizia guvernului, care a stabilit azi că furnizorii de energie au obligația de a recalcula facturile, în care nu au fost aplicate mecanismele de plafonare şi compensare, furnizorii având obligaţia recalculării în termen de 15 zile. „Furnizorii au obligaţia să le recalculeze fără penalităţi în termen de 15 zile şi, de asemenea, pe perioada acestor de 15 zile se suspendă inclusiv o eventuală plată a acestora”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.

În Gorj, mai multe unități publice au primit facturi uriașe, de câteva ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR