Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Penalul de la PUSL! Pupăzan, anchetat pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații!

Postat acum

on

0 Shares

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu desfășoară cercetări într-un dosar amplu care-l vizează pe Marius Daniel Pupăzan, candidatul PUSL pentru un loc în Consiliul Local Câlnic și pentru o funcție de consilier județean. Acesta este suspectat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

Dosarul 4817/P/2022 se concentrează pe acordarea de indemnizații pentru creșterea copilului unor persoane care au trecut, cel puțin formal, prin firmele lui Pupăzan. Mai exact, înainte de a intra în concediu de maternitate, acestor femei le-au fost create PFA-uri (Persoane Fizice Autorizate). Aceasta este o metodă simplă de a fi înregistrat fiscal. Conform legii, PFA-ul trebuie să-și suspende activitatea pentru a beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului, iar această metodă a fost folosită cu succes în zeci de cazuri.

Marius Daniel Pupăzan a dezvoltat o schemă infracțională bazată pe indemnizații de creșterea copilului. Mecanismul investigat de organele judiciare este extrem de facil: Pupăzan angaja mai multe femei la firmele sale în perioada în care acestea urmau să intre în concediu de maternitate. Aceste femei deveneau patroane de PFA, adică persoane autorizate să desfășoare orice formă de activitate economică, fiind înregistrate fiscal. Totul se întâmpla înainte ca acestea să dea naștere unui copil.

Conform legislației, pentru a beneficia de concediu medical și indemnizație pentru creșterea copilului, este necesar un stagiu de cotizare de 6 luni. Concediile de maternitate, adică cele prenatale, sunt asimilate în această categorie. Pentru a încasa indemnizația ulterior nașterii, persoana care solicită trebuie să fi realizat, în ultimii 2 ani, cel puțin 12 luni venituri din salarii sau asimilate acestora.

Claudiu Matei

0 Shares
Publicitate

DEZVĂLUIRI LOCALE

95.000 de lei pentru Zilele Orașului Bumbești-Jiu, doar o sticlă de apă pentru copiii ajunși pe scenă

Postat acum

on

De către

Autoritatea locală din Bumbești Jiu, una care se laudă cu excedent bugetar la fiecare final de an, a investit 95.000 de lei în Zilele Orașului, care au avut loc în weekend.

Banii s-au dus pe artiști, dar de umplutură pe scenă au urcat și copiii talentați ai orașului. Evident gratuit.. la finalul spectacolului copiii primind doar cate o sticlă de apă.

Nu la fel au stat lucrurile cu consilierii locali pentru care Constantin Bobaru a fost darnic, întinzând mesele.

O spune viitorul consilier local independent Georgian Urdescu care critica nepăsarea primarului și a aleșilor vizavi de copiii localității.

„Au trecut și zilele orașului Bumbești-Jiu. Elevii și copii localități Bumbești-Jiu după ce au cântat, au dansat, au recitat poezii nu au primit decât o sticlă de apă( și asta nu toți). Măcar bine că au primit mâncare și băutură consilierii locali, foști consilieri locali și personalitățile orașului și județului Gorj. Nu ne mai facem bine!Vai de soarta noastră. Dacă se dădea o prăjitură, o înghețată, 3 mici, o cutie de bomboane sau o friptură pentru fiecare copil care a prestat activități pentru a încânta cetățenii orașului Bumbești-Jiu nu mai rămâneau bani pentru lăutari”, spune alesul local care a obținut 515 voturi că și independent pe 9 iunie.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Ilie Petroi: „Simpatizanții PNL, fără limite! Au bătut în drumul mare o persoană care făcea campanie PSD”!

Postat acum

on

De către

Primarul de Aninoasa, Ilie Petroi, avertizează că simpatizații PNL din localitate ar fi în stare de orice: „de la rupt de afișe la bătaie”, făcând public un incident petrecut în localitate.

„Simpatizanții lui Marius Dimulescu fără limite! Au bătut în drumul mare o persoana care făcea campanie PSD. Să ne închipuim cum va arata Primăria cu astfel de oamenii!”, a transmis Ilie Petroi, cu fotografia de mai sus.

Cristian Mîndruț i-a răspuns primarului astfel: „Eu sunt Cristian Mîndruț, așadar când trimiți oameni să supravegheze comuna, nu-i pune neapărat să se uite în curțile oamenilor. Atât așteptai să te victimizezi puțin, Primarul suprem care ești dumneata!.

 

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Fostul primar a refuzat să spele geamurile la Școala Gimnaziala Dănești

Postat acum

on

De către

Fostul primar de Dănesti, Mădălin Paliță, a ignorat sentința instanței de judecată privind efectuarea celor 60 de zile de muncă în folosul comunității, la școala gimnazială din localitate. Printr-un tertip a cerut instanței, după ce Serviciul de Probațiune Gorj l-a dat în judecată, să efectueze zilele respective la distanță de Dănești, pentru a fi doar pontat și deloc pus la muncă.

Instanța a impus că acesta să facă zilele de muncă în folosul comunității la Direcția de Patrimoniu Târgu Jiu sau la Liceul nr.2 din municipiu. În paralel a făcut contestație în anulare, la instanță, cu privire la comiterea infracțiunii de ultraj, pentru care a fost deja condamnat cu suspendare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!