MONDEN
Oana Roman își petrece Paștele în Gorj, la Curpen!

Oana Roman își petrece sărbătorile pascale la o pensiune din Curpen, judetul Gorj.
Aceasta a ajuns in județul nostru împreună cu fiica ei, conducând de la București.
„Hristos a înviat. Ziua noastră a început cu un drum până în Gorj. Am ajuns intr un loc minunat unde ne relaxam cu adevărat. Paște liniștit cu bucurii tuturor”, a transmis Oana Roman, primind, în schimb, peste trei sute de mesaje de felicitări și urări de bine.
MONDEN
FOTO. Nuntă de vis pentru un cunoscut stomatolog și aleasa inimii sale! S-a dat ”fără număr” pentru lăutari!

Eveniment grandios, cu peste 500 de invitați și muzică aleasă, weekendul trecut, la Tg-Jiu! A fost o zi specială, plină de emoție și romantism pentru medicul stomatolog Laurențiu Petrescu și aleasa inimii lui, Ancuța.
Petrecerea a avut loc la sala de evenimente DolceVita Ballroom, iar atmosfera a fost întreținută de Georgiana Vița și formația ”Timișul”, dar și de îndrăgiții soliști Roberta Crintea și Marian Medregoniu, care au făcut spectacol.
Potrivit unor surse din anturajul mirilor, în jur de 10.000 de euro a costat doar partea de muzică și divertisment, adică soliști, formație, scena, artificii, DJ, Mc, lumini și fum greu.
Petrecerea a continuat și a doua zi, duminică, când a venit rândul solistului Dani Cotan și formației sale să cânte până dimineața. Alte mii de euro a scos din buzunar mirele, știut fiind faptul că este pasionat de muzica de calitate. Asta spun apropiații săi care-și amintesc că, în urmă cu trei ani, la cununia civilă a medicului stomatolog și a soției sale, a cântat Georgiana Lobonț.
Oricum, invitații spun că, dincolo de orice costuri, a fost zi memorabilă pentru miri și o petrecere de vis pentru cele peste 500 de persoane prezente.
MONDEN
Foto: Președintele TSD Motru a spus DA!

Cosmin Pistol, președintele Tineretului Social Democrat(TSD) Motru, a răspuns prezent, duminică, în fața ofițerului Stării Civile. Și nu s-a prezentat singur la primăriei, ci alături de aleasa inimii sale, Laura Ramona. Cei doi s-au căsătorit civil, iar tânără familie se va întregi, la finalul acestei luni, cei doi soți urmând să fie părinți de fetiță.
Anunțul căsătoriei a strâns sute de mesaje de felicitări și Casă de piatră pentru cei doi soți Pistol.
MONDEN
Profesorul care a cântat într-un ou roșu, felicitat de sute de persoane

Sute de persoane l-au felicitat și i-au transmis toate cele bune profesorului din Gorj, Ștefan Popescu, cel care a reușit performanța să cânte de Paște și într-un ou roșu.
Profesorul deține o serie de recorduri și cântă la peste 40 de instrumente și obiecte.