ACTUALITATE
O cunoscută companie din Gorj construiește o fabrică de mase plastice, la Târgu Jiu. Investiție de 77,4 milioane lei
O companie din Gorj construiește o fabrică de mase plastice din materiale reciclate în Târgu Jiu. Investiția se ridică la suma de 77,4 milioane de lei, bani din Fondul de Tranziție Justă.
Este vorba de Crilelmar, compania ce va produce articole pentru casă şi grădină.
„România are nevoie de producători, care sunt baza economiei. Dacă ai producţie automat se va dezvolta şi zona de servicii, de turism şi alte sectoare. Producătorii trebuie încurajaţi cu atât mai mult cu cât acum mărfurile circulă tot mai greu“, a declarat, pentru Ziarul Financiar, Adrian Stănuşoiu, administratorul şi acţionarul principal (95%) al companiei Crilelmar din Gorj.
Firma a avut o cifră de afaceri de 40 milioane de lei anul trecut, în creştere cu 12,4% faţă de anul anterior, şi un profit net de 3,6 mil. lei, în creştere cu 16,3%. Pentru acest an antreprenorul estimează un avans cu 25% al cifrei de afaceri.
În prezent, compania produce articole din plastic, precum ligheane de plastic, ghivece de flori, găleţi de plastic, bidoane, mobilier de grădină, pubele şi alte produse.
ACTUALITATE
Jandarmii gorjeni, convocați la ședință
Astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a avut loc ședința de evaluare a activității unității pentru anul 2024, desfășurată în prezența domnului colonel Grigore Cristian, director al Direcției Management Operațional din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
,,În cadru ședinței a fost prezentat raportul sinteză al activităților pe domeniile de activitate din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, rezultatele obținute în anul 2024, precum și obiectivele și priorităţile pentru anul 2025. S-a desprins implicarea jandarmilor gorjeni în misiunile specifice de ordine publică și pază și protecție instituțională, în activitățile de prevenire și combatere a faptelor antisociale, în perfecționarea pregătirii.Vom continua să ne executăm misiunile cu responsabilitate și profesionalism pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță a comunității”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Gorj.
ACTUALITATE
Sârb beat, la plimbare cu Porche-ul, pe drumurile din Gorj
La data de 14 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat un bărbat de 60 de ani, cetățean sârb, în timp ce conducea un autoturism de lux, pe DN67 C ZTM Rânca, spre Novaci, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital urmând să-i fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
ACTUALITATE
Localnic de 67 de ani, din Scoarța, reținut de poliție! Și-a amenințat prietenul de pahar cu un briceag
La data de 14 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 67 de ani, din comuna Scoarța, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La data de 13 ianuarie , polițiștii au fost sesizați prin plângere de un bărbat de 69 de ani, din localitatea Pișteștii din Deal, cu privire la faptul că la data de 9 ianuarie, în timp ce se afla la terasa unui magazin de pe raza localității Budieni, a avut o discuție în contradictoriu cu bărbatul de 67 de ani, împrejurare în care cel din urmă l-ar fi amenințat cu moartea și ar fi scos, din buzunarul jachetei, un cuțit tip briceag, amenințându-l cu acte de violență.
Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024 privind ordinul de protecție, ocazie cu care nu a dorit parcurgerea formularului de evaluare a riscului, s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată.
Polițiștii continuă cercetările.