Connect with us

EDUCAȚIE

Noul modul educațional a început cu uniformă, la Câlnic

Postat acum

on

0 Shares

Elevii de la Școala Gimnazială Cîlnic au inceput astăzi modulul trei din acest an de învățământ cu uniformă. Practic, elevii poartă o ținută acceptată și de școală și de părinți, pe fiecare element de îmbrăcăminte apărând emblema școlii.

„Suntem onorați ca la Școala Gimnazială Câlnic elevii să înceapă modulul III în ținuta școlară decentă, având ecuson inscripționat cu numele instituției noastre. Mulțumim părinților pentru implicarea dumnealor și pentru sprijinirea actului educațional în această manieră. De asemenea, contăm pe forțele proaspete pe care elevii le-au căpătat în vacanța de iarnă, iar în acest modul dorim să fim la înălțime și în ceea ce privește concursurile și olimpiadele școlare.Anul 2025 să fie cu multe împliniri și bucurii”, au transmit reprezentanții unității de învățământ.

Astăzi, elevii au revenit din nou în bănci, după vacanța de iarnă. A început modul al treilea de învățământ, potrivit noii structuri a anului școlar, aprobate de Ministerul Educației. Elevii mai sunt liberi pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii, apoi în februarie, timp de o săptămână, pentru așa numită vacanță de schi.

 

0 Shares
Publicitate

EDUCAȚIE

Casiera unei săli de jocuri de noroc din Rovinari, rănită în timpul programului de lucru

Postat acum

on

De către

La data de 9 martie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apel 112 cu privire la un incident ce a avut loc într-o sală de jocuri din localitate.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 35 de ani, din Rovinari, ar fi spart cu pumnul un geam al casieriei sălii de jocuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 500 de lei.

În timpul distrugerii geamului au sărit bucăți de stică, ce au rănit în zona feței o femeie, de 31 de ani, gestionar al sălii de jocuri, care se afla în casierie, în timpul serviciului.

Femeia s-a deplasat la Spitalul Orășenesc Rovinari unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Continuă să citeşti

EDUCAȚIE

Rectorul UCB Târgu Jiu, Luminița Popescu, la Bruxelles

Postat acum

on

De către

Rectorul Universității Constantin Brancusi din Târgu Jiu, Luminița Popescu, a participat, în perioada 26-27 Februarie 2025, la Bruxelles, la evenimentul „Shaping the Future: European Universities Alliances for a Competitive Europe”, organizat la inițiativa vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu.

„În 27 februarie 2025, s-a desfășurat o sesiune plenară a evenimentului unde am participat în calitate de key speaker în cadrul panelului High-Level Panel „Shaping the Future: European Universities Alliances for a Competitive Europe”. Am fost onorată să reprezint, la Bruxelles, Alianța europeană de universități #ACE2-EU, Applied, Connected, Entrepreneurial and Engaged – European University din care face parte UCB”, a transmis rectorul UCB.

„Am prezentat provocările cu care se confruntă comunitatea noastră locală, menționând impactul politicilor de decarbonizare care impun transformarea economiei locale și nevoia de identificare a unor soluții reale pentru județul Gorj.În acest context, am subliniat rolul pe care trebuie să îl aibă Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în această tranziție și în această transformare, Alianța de universități europene ACE2-EU putându-ne ajuta la identificarea celor mai adecvate soluții pentru a face față acestor provocări.Nu știm unde vom fi în următorii ani, dar știm unde VREM să fim”, a conchis Luminița Popescu.

 

 

Continuă să citeşti

EDUCAȚIE

Anchetă a IȘJ Gorj, la liceele cu elevi fictivi!

Postat acum

on

De către

Acuzele publice făcute de fostul deputat de Gorj, Dan Vîlceanu, au impus o anchetă a Inspectoratului Școlar Județean la licee din Târgu Jiu care ar avea înregistrați elevi fictivi. Scopul înregistrării unor astfel de elevi ar fi menținerea catedrelor dascălilor de la școlile respective. Fostul parlamentar a nominalizat în acest caz Liceul Auto din Târgu Jiu și Liceul Agricol Bârsești.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!