Connect with us

SĂNĂTATE

Larisa Dobrescu, medic pneumolog, în echipa SJU Târgu Jiu

Postat acum

on

0 Shares

Un nou medic s-a alăturat echipei medicale a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru a oferi pacienților acces la servicii medicale de Pneumologie.

Este vorba despre dr Larisa Dobrescu, medic specialist pneumolog, care va începe de luni, 10 martie 2025, activitatea în Cabinetul de Pneumologie din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. De asemenea, dr Dobrescu va activa și în cadrul Secției Medicină Internă 1.

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, dna. dr Dobrescu a urmat stagiul de rezidențiat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara. Dr Larisa Dobrescu este membră a „European Respiratory Society” și Societății Române de Pneumologie și a publicat, de-a lungul anilor, numeroase articole de specialitate. Are, de asemenea, experiență în studii clinice, a participat la mai multe congrese internaționale și a obținut Premiul II pentru comunicarea orală susținută în cadrul celui de al XXVII-lea Congres al Societății Române de Pneumologie din perioada 2-6 noiembrie 2022.

Când trebuie să apelați la pneumolog?

Pneumologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea, tratarea și prevenirea bolilor pulmonare. Acestea pot fi boli infecțioase, cum ar fi pneumonie, sau boli cronice, cum ar fi astmul sau emfizemul.

Există o serie de semne și simptome care pot indica faptul că este necesară o evaluare medicală pentru problemele pulmonare: dificultate la respirație sau senzație de sufocare, tuse persistentă, care poate fi umedă sau uscată; dureri în piept; respirație sibilantă; schimbări în culoarea sau cantitatea sputei; pierdere inexplicabilă în greutate; piele albă sau cianotică (albastră) sau senzație de slăbiciune sau oboseală.

Dacă prezentați aceste simptome sau alte semne care vă fac să vă îngrijorați în legătură cu starea dvs. de sănătate pulmonară, este important să vă programați o întâlnire cu un medic pentru o evaluare amănunțită.

Programările la Cabinetul de Pneumologie se pot face în baza unui bilet de trimitere emis de medicul de familie sau contracost la nr de telefon 0741151346, la Registratura Ambulatoriului Integrat sau online.

Medicul pneumolog vă oferă evaluări precise și tratamente personalizate pentru afecțiunile respiratorii.

0 Shares
Publicitate

SĂNĂTATE

Mușetești: Treizeci de medici, voluntari pentru trei sute de pacienți!

Postat acum

on

De către

Treizeci de medici din Timișoara și Gorj oferă acum la Mușetești, în incinta Căminului Cultural servicii medicale gratuite pentru trei sute de cetățeni din această comuna, persoane care s-au înscris la primărie pentru a beneficia de un consult, gratuit, de specialitate.

Acțiunea de voluntariat face parte din programul desfășurat de Caravana medicală „Împreună pentru viață”, organizată de Asociația pentru Anestezie și Terapie Intensivă „Aurel Moșoiu”. De altfel, prima oprire a caravanei pe anul 2025 a fost la Gorj, în comuna condusă de primarul Cosmin Băban.

Continuă să citeşti

SĂNĂTATE

Cunoscut psihoterapeut, în echipa unei clinici private din Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Psihoterapeutul Andreea Vlad s-a alăturat echipei Viena Medical, anunță reprezentanții clinicii private din Târgu Jiu. Psihologul va oferi astfel sprijinul necesar tuturor celor care au nevoie de ajutor în procesul de autocunoaștere și dezvoltare personală.În cadrul sesiunilor, vom explora împreună gândurile, emoțiile și comportamentele tale, pentru a înțelege ce te frământă. Vei învăța cum să depășești obstacolele care îți blochează evoluția, să dezvolți noi modalități de comunicare și relaționare, și să îți crești stima de sine”, dezvăluie psihologul de la Viena Medical.

 

 

Continuă să citeşti

SĂNĂTATE

SJU Târgu Jiu răspunde la acuzațiile liberalului Aldescu

Postat acum

on

De către

Având în vedere afirmațiile din spațiu public cu privire la Raportul de inspecție al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, conducerea unității medicale din municipiu face următoarele precizări:  

La secția Cardiologie există deficit de medici, iar la nivelul unității medicale s-au efectuat demersuri de ocupare prin concurs a posturilor vacante. În anul 2024 a fost organizat concurs de ocupare a posturilor vacante de cinci ori, ocupându-se un singur post de medic, care a început activitatea în secție anul acesta, la data de 01.03.2025. Anul acesta, a fost finalizată o nouă procedură de organizare a concursului de ocupare a posturilor vacante din Secția Cardiologie, fiind ocupat un singur post, respectiv cel de medic rezident ultimul an.

În ceea ce privește specialitatea Neurologie, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu linia de gardă a fost întotdeauna completă, asigurând urgențele neurologice de la toate spitalele din teritoriu.

În raportul de control al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) nu este folosit termenul de „traumatizare a pacienților”, iar medicul din specialitatea terapie intensivă nu efectuează consulturi în Camera de gardă-locația 700.

Consulturile interdisciplinare se efectuează, pentru urgențele medii și minore, cu ambulanța proprie a spitalului județean, doar urgențele majore fiind transportate cu ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, în baza contractului încheiat între cele două instituții.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență a efectuat demersuri pentru înființarea unui punct de lucru UPU, cu linie de gardă Pediatrie, în strada Progresului (Spitalul 700), fiindu-ne comunicat faptul că „această solicitare nu se conformează Ordinului 914/2006 din cauza lipsei spațiilor pentru această structură”. Începând cu luna iunie a anului 2023, clădirea din strada Progresului a intrat în lucrări de reabilitare energetică, fapt care a impus relocarea unor secții, restrângerea activității. După finalizarea acestor lucrări, spitalul va relua demersurile în acest sens.

Referitor la relocarea secțiilor Cardiologie și Neurologie în clădirea din strada Tudor Vladimirescu, Comitetul Director al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a dispus SPIAAM analizarea modificării de structură, prin relocarea celor două secții lângă UPU. De menționat că și la Spitalul Tudor Vladimirescu sunt în desfășurare lucrări de reabilitrare inițiate în 2021, care au impus aceleeași relocări de secții cu restrângerea activității.

Analiza efectuată de SPIAAM, a arătat că modificărea structurii prin relocarea celor două secții, impunea reducerea numărului de paturi cu aproximativ 117 paturi la nivelul unității sanitare, fapt nerecomandat în acel moment.

Având în vedere faptul că un pacient politraumatizat care se adresează serviciului UPU poate necesita consulturi în toate specialitățile chirurgicale, inclusiv specialitățile ORL și Oftalmologie, nu ar fi în beneficiul pacienților relocarea celor două secții (ORL și Oftalmologie). De menționat faptul că acestea, fiind secții chirurgicale, relocarea lor ar impune și spații pentru un nou bloc operator; în locația din strada Progresului nu există aceste spații.

Conducerea Spitalului Județean Urgență Târgu-Jiu a obținut avizul epidemiologic emis de DSP Gorj privind desființarea Camerei de Gardă situată în strada Progresului și dirijarea întregului flux al urgențelor prin structura de primiri urgențe. După obținerea acestui aviz, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a solicitat Ministerului Sănătății avizul privind modificarea structurii, aviz care nu ne-a fost transmis până în acest moment.

De menționat că acuzațiile apărute în spațiul public nu aduc niciun beneficiu pacienților și personalului unității sanitare, motiv pentru care pe această cale, solicităm consilierilor județeni sprijin în atragerea de noi medici în specialitățile deficitare, precum și în realizarea, la nivelul unității sanitare, a unei linii de gardă în specialitatea Cardiologie, la nivel de județ, în care să fie incluși toți medicii cardiologi angajați în spitalele din județul Gorj.

 

 

 

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!