ACTUALITATE
La 18 ani: A pus la pământ un gard viu, un stâlp și un pom

Accidentul de la Parcul Coloanei Infinitului de astăzi a fost elucidat de poliție.
Un conducător auto de 18 ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București din municipiul Târgu-Jiu, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard viu, un stâlp și un pom.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au luat măsura sancționării contravenționale a tânărului, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
ACTUALITATE
Afaceristul Păsătoiu, înmormântat miercuri la Sârbești

Trupul neînsuflețit a lui Florin Pasătoiu, omul de afaceri din Mușetești totodată cadru universitar la Universitatea din Craiova, a fost adus astăzi acasă, la Sârbești. Cei care vor să își ia adio de la acesta o pot face vizitând la domiciliu familia îndoliată, anunță soția universitarului. Înmormântarea va avea loc miercuri iar trupul neînsuflețit al bărbatului de 47 de ani, decedat în urma unui bizar accident cu o bicicletă, va fi înhumat in cimitirul satului Sârbești.
ACTUALITATE
Biciclist mort, după ce s-a dezechilibrat și a căzut

Un accident banal a dus la moartea unui biciclist, din comuna Mușetești. Bărbatul a căzut de pe bicicletă, noaptea trecută și a rămas lat. Echipajul de salvare, sosit la fața locului, a constatat decesul. “Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 47 de ani, din comuna Mușetești, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DC 6 Mușetești, a pierdut controlul ghidonului, s-a dezechilibrat și a căzut. În urma căzăturii a survenit decesul bărbatului”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
ACTUALITATE
Accident cu victimă în zona Bârsești

O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile, în zona Bârsesti.
În urma impactului a rezultat rănirea unui barbat care era în stare de conștiență, cooperant, a fost preluat de catre un echipaj din cadrul SAJ si transportat la UPU Tg-Jiu. Victima este chiar șoferii mașinii răsturnate. Șoferul se pare că era băut.