POLITICĂ
Iordache s-a alăturat protestului din fața CEO

Vizualizări
Președintele Partidului Național Liberal Gorj, Ion Iordache, s-a alăturat protestului declanșat de angajații Complexului Energetic Oltenia, cărora conducerea companiei nu le-a mai prelungit contractele de muncă.
După discuțiile purtate cu protestatarii intrați în greva foamei, senatorul Ion Iordache a inițiat o întâlnire cu reprezentanții directoratului CE Oltenia, susținând în fața acestora cauza gorjenilor trimiși acasă fără motiv, puși în fața unor situații familiale disperate.
În urma negocierilor purtate, având susținerea protestatarilor și a primarilor prezenți, s-a reușit reangajarea, începând cu data de 8.07.2024, a unui număr de 105 persoane, cărora li se vor încheia contracte de muncă pe durată determinată, iar pentru cei 19 rămași fără contract de muncă se caută în continuare soluții.
Dezamăgire față de decidenții locali
Reprezentanții PNL Gorj își exprimă dezamăgirea și indignarea față de dezinteresul și neimplicarea decidenților locali în rezolvarea crizelor din comunitatea noastră, pornind de la cei trimiși de gorjeni în Parlament, până la președintele Consiliului Județean sau alți lideri politici. Toți au rămas pasivi în fața suferinței celor 124 de gorjeni, afectați de decizia nedreaptă a conducerii CE Oltenia.
Unitate și solidaritate
Partidul Național Liberal subliniază importanța unității și solidarității pentru rezolvarea problemelor din județ. Rămânem alături de gorjeni și ne angajăm să susținem mereu interesele comunității noastre. Împreună, putem depăși orice criză și putem construi un viitor mai bun aici, acasă.
POLITICĂ
Weber(PSD): „Românii își doresc schimbarea și singurul mod prin care o pot obține este prin vot!

Vizualizări
Preşedintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a menţionat, miercuri, că mesajul românilor a fost receptat, iar în opinia sa „românii își doresc schimbarea și singurul mod prin care o pot obține este prin vot”.
„Această nevoie de schimbare este strâns legată de modelul de Președinte pe care România l-a avut până acum. De la un președinte am rămas cu veniturile tăiate și cu taxele crescute. De la altul am rămas cu gustul amar al absenței din viața națiunii noastre. Am demonstrat, nu doar o dată, că se poate și că avem soluții, deși Preşedinţia României era în mâinile lui Băsescu sau Iohannis. Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă perioada 2019-2024, mandatul ultimului președinte, când, datorită programelor de dezvoltare elaborate, România a cunoscut cea mai prolifică perioadă de dezvoltare din ultimii zeci de ani! Acest proces trebuie să continue, indiferent de cine va fi președinte”, a transmis liderul PSD Gorj.
„Mesajul românilor a fost receptat și corect înțeles de noi toți! Suntem într-un moment dificil, în care România trebuie să aleagă calea pe care și-o dorește, dar nicio clipă nu trebuie să uităm că dezbinarea poporului înseamnă regres pentru națiune și sărăcie pentru oameni. Nu trebuie omis însă faptul că această schimbare nu a fost dorită de oameni când și-au ales reprezentanții la alegerile locale și parlamentare, cele mai importante alegeri dintr-o țară. Am câștigat acele alegeri pentru că românii au avut încredere că echipa noastră are determinarea și priceperea necesară în administrația publică locală și centrală. Vreau să îi asigur pe toți că vom continua să luptam pentru protejarea veniturilor populației vulnerabile, pentru continuarea investițiilor și menținerea unei politici interne si externe echilibrate. Nu avem voie să pierdem ce am câștigat cu atât de multe eforturi, în zeci de ani de muncă”, a completat deputatul de Gorj.
Mihai Weber a transmis că ceea ce contează este ca viitorul României să fie menţinut pe calea stabilităţii şi a dezvoltării astfel: „decizia aparține fiecăruia dintre noi, însă tot ceea ce contează este ca viitorul României să fie menținut pe calea stabilității și a dezvoltării. Dar cel mai important lucru pe care trebuie să-l știe românii este faptul că ne vom opune oricărui derapaj sau abuz la adresa lor, care va veni de la viitorul Președinte al României, indiferent de cine va fi acesta”.
POLITICĂ
Federația Națională a Muncii, alături de George Simion

Vizualizări
Constantin Crețan, Ion Fugaru, Laurențiu Manolache, Tiberiu Grigoriu sunt doar câțiva dintre cei care fac parte din Federația Națională a Muncii, structură prezentă astăzi la București. Reprezentanții FNM s-au întâlnit cu George Simion, candidatul AUR pentru președinția țării și și-au arătat susținere astfel față de acest candidat.