Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Întârzieri salariale la UM Sadu! Director: Oamenii își vor lua banii într-o zi, două!

Postat acum

on

Cei 753 de salariați ai Uzinei Mecanice Sadu așteaptă de 11 zile să le intre salariul pe luna noiembrie, însă societatea nu a avut toți banii pentru plata acestora. UM Sadu este condusă, din octombrie, anul trecut, de Dumitru Dădălău, consilier local PNL la Bumbești-Jiu, fostul director tehnic al societății. Dădălău spune că angajații vor primi salariile miercuri sau joi, iar până la finele săptămânii toate și ale drepturi, prevăzute de actele normative, inclusiv primă de Crăciun.

 

Întârzierile salariale de la UM Sadu au fost cauzate de un blocaj la nivelul Romarm, susțin reprezentanții societății care dau asigurări că angajaților le vor fi plătite toate drepturile cuvenite, în această săptămână.

”Azi, mâine, vor primi salarii, prime și alte drepturi prevăzute de un act normative privind industria de apărare. E adevărat că au fost întârziate din cauza unui blocaj la Romarm. Societatea nu a avut conturile blocate de mulți ani. Am avut bani, însă nu suficienți, și am preferat să întârziem plata salariilor decât să le acordăm diferențiat.Oamenii trebuia să primească banii pe data de 11, iar primele și alte drepturi, până pe 15 decembrie”, a declarat Dumitru Dădălău, directorul UM Sadu.

Trebuie spus că, din consiliul de administrație al societății fac parte Constantin Stere Farmache, în calitate de președinte, cel care a condus Comitetul director al  Fundației Post-Privatizare, o structură juridică controlată de statul român prin Ministerul Economiei și care deține 32% din acțiunile Fondului Român de Contragarantare, și alte două angajate ale Ministerului Economiei, Daniela Ștefănescu și Mirona Daia.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DEZVĂLUIRI LOCALE

Video: Lucrări realizate pe preferințe, la Curtișoara! Unii s-au ales cu asfaltul, alții cu nămolul

Postat acum

on

De către

Firma aflată sub contract cu Primăria Bumbești Jiu, pentru realizarea rigolelor din zona Curtișoara, a dat dovadă de exces de zel în cazul unor proprietăți și de bataie de joc în cazul altor locuințe.

Mai exact, pentru anumiți proprietari s-a turnat asfalt la poartă, pentru a lega astfel investiția de noile rigole realizate în Curtișoara, în timp ce pentru alții nu s-a realizat deloc acest tip de lucrări.

Degeaba proprietarii lăsați cu nămolul la poartă au cerut explicații primarului Bobaru ori s-au rugat de acesta sa rezolve problema că edilul, în stilul caracteristic, a dat din umeri.

Asta chiar dacă investiția este realizată din bani publici iar anumiți cetățeni sunt discriminați.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Medic, director de spital și consilieri locali, TURNĂTORI dovediți la Securitate!

Postat acum

on

De către

Patru consilieri locali din Gorj au fost deconspirați de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) ca foști colaboratori ai Securității.

Potrivit raportului anual al CNSAS, cei patru, printre care un medic și directorul financiar – contabil al unui spital din Gorj, au fost verificați, în calitatea lor de aleși locali, dacă au colaborat sau dacă au fost lucrători ai serviciului secret comunist, iar instanța de judecată a constatat calitatea acestora de colaboratori ai Securității, înainte de 1989.

Radu Rotaru, consilier local PNL la Bălănești, pensionar, a pierdut procesul cu CNSAS, iar Curtea de Apel București a constatat, la începutul acestui an, calitatea de colaborator a acestuia al organului de represiune comunist. Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca recursul declarat de consilierul local abia în iunie, anul viitor.

Constantin Lemnaru, fost consilier local la Hurezani, a pierdut, definitiv, procesul cu CNSAS, în 2020, și nu a mai atacat decizia instanței de fond prin care s-a constatat calitatea sa de colaborator al Securității.

Maria Dovlete, consilier local PSD la Bălești, medic de familie, încă se mai judecă cu CNSAS, după ce, în luna martie a acestui an, Curtea de Apel București a admis acțiunea prin care s-a cerut constatarea calității de colaborator al serviciului secret comunist. Recursul se va ajudeca în luna septembrie a anului viitor, însă CNSAS a menționat-o în raportul din acest an pe Maria Dovlete printre colaboratorii Securității.

Situația e asemănătoare și în cazul consilierului local PSD de la Stănești, Cornel Fîcea, director financiar-contabil la Spitalul de Pneumoftiziologie Runcu. Acesta a pierdut procesul cu CNSAS în septembrie, anul trecut, și a atacat, în urmă cu câteva zile, decizia instanței de fond prin care a fost constatată calitatea sa de colaborator al serviciului secret comunist.

Cei patru sunt pasibili și de o acuzație de fals în declarații, în cazul în care, au menționat în declarațiile depuse la dosarele de candidați, la alegerile locale, că nu au colaborat cu Securitatea.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Mai multe mașini de poliție și mascați la Arcani! Este căutat un cetățean care ar fi dat foc la ușile băncii de credit a fostei cooperații

Postat acum

on

De către

Autorul unor infracțiuni legate de mai multe incendii este căutat acum de poliție pe raza localității Arcani, spun localnicii care nu se pot apropia de postul de poliție, unde este un cordon de forțe de ordine. Cel puțin 15 polițiști și mascați cu cagulele pe față au înconjurat supermarketul, situat vizavi de poliție. De altfel, deasupra magazinului este un spațiu de locuit utilizat de membrii familiei Cocolea, care sunt de loc din Runcu. Administratorul magazinului era în terasă, în timp ce clădirea era înconjurată de mascați. 

Mai multe autospeciale și mascați au înconjurat, în ultima oră, magazinul lui Tola Cocolea(administrator fiind soția), persoana care a făcut o filmare, recent, în sediul poliției din Arcani, când a fost chemat împreună cu fiul său la audieri. În filmarea în cauză se aduceau acuzații polițistului judiciarist Eugen Buculea că fumează în sediul instituției. O altă filmare, făcută în aceiași zi, arată un nou tir de acuzați asupra ofițerului de către familia Cocolea, de altfel pentru polițistul respectiv s-a cerut, de către administratorul supermarketului din Arcani, un test antidrog, prin apel la 112.

Se pare că, unul dintre cei doi Cocolea ar fi bănuit că ar fi dat foc ușilor băncii de lângă magazinul „La doi pași” din Arcani, săptămâna trecută. În urmă cu trei zile, polițiștii au găsit urme de incendiere și la depozitul situat spre Răchiți, care aparține aceluiași proprietar care are magazinul „La Doi Pași”.

Răzbunare sau nu?!

Cocolea deține un supermarket vizavi de sediul poliției. La o distanță de 150 de metri de aceasta unitate se află magazinul concurent „La doi pași”. În clădirea cu această unitate se află și banca de credit a fostei cooperații. Ușile de lemn a băncii au fost incendiate săptămână trecuta iar focul s-a extins până la streașină.

Acest magazin aparține omului de afaceri Sorin din Tismana, care are și depozitul de la Răchiți. Între cei doi afaceriști ar fi apărut un conflict.

Acum nimeni nu se poate apropia de locul în care sunt polițiștii și mascații, adică peste drum de postul de poliție, lângă magazinul lui Cocolea. Biroul de presă al IPJ Gorj a fost întrebat despre acest incident dar nu a oferit informații ziariștilor până la acest moment.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR