COMUNITATE
Gorjean salvat de salvamari, la Mamaia

Prima intervenție a salvamarilor pe litoral în sezonul 2021 a fost făcută în acest sfârșit de săptămână la Mamaia, unde plajele au fost lărgite iar trecerea la apă adâncă este mult mai bruscă decât până acum. Un turist de 24 de ani a fost salvat din valurile mării în ultima secundă de salvamarii din Mamaia.
Tânărul din județul Gorj s-a aventurat în largul mării fără a-și da seama cât de mult s-a îndepărtat de mal. Turistul se afla pe o saltea și nu se știe cum a alunecat de pe ea și a ajuns în apă. Când a văzut cât de adâncă este apa, s-a speriat și a început să facă semne disperate spre mal. A fost văzut repede de salvamari care au intervenit foarte rapid. L-au scos la mal și i-au acordat primele îngrijiri medicale, după ce i-au făcut manevrele de prim ajutor. Bărbatul a fost transportat la spital conștient și în stare stabilă.
COMUNITATE
Blocurile ANL Narciselor: Iarba decupată de Edilitara, ies șerpii la copii

Lucrătorii de la Edilitara Public Târgu Jiu s-au făcut că taie iarba, astăzi, în zona blocurilor ANL de pe Narciselor. Zona verde este decupată la propriu de salariații care au muncit parcă cu jumate de normă. Mai precis, angajații Edilitara au tăiat iarba preferențial, în anumite zone câte puțin, în altele deloc.
Locatarii sunt supărați de situație și atrag atenția autorității municipale că în iarba netăiată sunt șerpi de mari dimensiuni care sperie copii.
Mai mult, îi cer primarului Romanescu să vina la fața locului să vadă, cu ochii săi, cum au lucrat salariații respectivi care nu își merită, din păcate, salariu.
Cum răspunde Edilitara:
În vederea unei corecte informări a cetățenilor, referitor la articolul apărut în publicația Gorjexpress ( www.gorjexpress.ro ) din data de 23 mai 2022 („Blocurile ANL Narciselor: Iarba decupată de Edilitara, ies șerpii la copii”), ținând cont de prevederile legale, societatea Edilitara Public S.A a solicitat redacției următorul Drept la replică:
„Acțiunea de tuns și cosit desfășurată conform graficului anunțat la începutul campaniei s-a desfășurat normal. Edilitara Public S.A a efectuat astăzi, prin compartimentele de specialitate, cositul vegetației în zona ANL Narciselor, pe întreg domeniul public al zonei.
În articolul mai sus menționat sunt prezentate imagini cu o porțiune din preajma unui bloc, unde iarba nu a fost tunsă. Acea porțiune de teren este o proprietate privată, iar angajații societății au acționat conform instrucțiunilor, acțiunea fiind desfășurată strict pe domeniul public. Pentru o bună informare a cetățenilor și pentru a nu se ajunge la dezinformare și la afectarea imaginii societății Edilitara Public S.A, vă solicităm să rectificați informațiile prezentate.”
COMUNITATE
Un polițist din Târgu Jiu a prins în flagrant un hoț! Agentul era în timpul liber

La data de 21 mai a.c., un agent de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, în timp ce se afla la un eveniment privat, organizat la un local public, din municipiul Târgu-Jiu, a surprins în flagrant delict, un bărbat, de 33 de ani, din aceeași localitate, în timp ce își însușea mai multe genți și portofele, aparținând participanților la eveniment.
Ulterior, agentul de poliție a sesizat Poliția Municipiului Târgu-Jiu, bărbatul fiind reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activități infracționale.
COMUNITATE
Muncă la negru, într-un supermarket din Plopșoru

Inspectorii de muncă au depistat, săptămâna trecută, o persoană care muncea fără forme legale de angajare, ca lucrător comercial ,pentru un supermarket din comuna Plopșoru. Angajatorul, cu sediul social în comuna Bâlteni, a fost sancționat cu amendă în valoare de 20.000 lei. În perioada 16-20 mai 2022, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat 29 de controale și au aplicat 21 de amenzi, în cuantum de 106.500 de lei și au dispus 100 măsuri de remediere a deficiențelor constatate. „Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va avea în continuare, ca obiective prioritare, combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, precum și respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă de către toți angajatorii”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.