Connect with us

EVENIMENTE

Godinești: Și-a amenințat tatăl vitreg cu moartea

Postat acum

on

0 Shares

La data de 5 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat din comuna Godinești, cu privire la faptul că are un conflict cu fiul său vitreg.

La faţa locului s-au deplasat polițiștii, ocazie cu care au constatat faptul că tânărul l-ar fi amenințat cu moartea pe apelantul cu care locuiește la același domiciliu, creându-i o stare de temere.

A fost întocmit formularul de risc, din care a rezultat faptul că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.

 

0 Shares
Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Noi trasee ale mijloacelor de transport începând cu 13 Mai

Postat acum

on

De către

Începând cu data de 13 Mai 2024 vor fi introduse trasee noi pentru mijloacele de transport în comun din municipiul Târgu-Jiu.

Primul traseu va fi Dedeman – Coloana Infinitului – ANL Narciselor, cu stațiile: Dedeman – cap de linie, Victoria Mall (stație nouă), Liceul Sportiv, Blocul Turn, Gară, Comisariat, Complex Gârdu, Parc Coloana Infinitului, Parc Coloana Infinitului 2 (stație nouă), Cimitir (stație nouă), Trivoli, Magazin DP (stație nouă), ANL Narciselor – cap de linie.

Cel de-al doilea traseu va fi 9 Mai – Panduri, cu stațiile: 9 Mai – cap de linie, Liceul Sportiv, Blocul Turn, Gară, Statuie Tudor Vladimirescu, Piața Centrală, Școala Gimnazială Voievod Litovoi, Bariera strada Luncilor (stație nouă), Panduri 1 (stație nouă), Panduri 2 (stație nouă), Market RYK (stație nouă), Panduri 3 (stație nouă), Jiețe 1 (stație nouă), Jiețe 2 (stație nouă) – cap de linie Voinigești.

„Venim astfel în sprijinul cetățenilor din zonele străbătute de cele două trasee și punem la treabă noile troleibuze cu autonomie extinsă care pot circula și fără a fi cuplate pe rețeaua de contact” a precizat primarul Marcel Romanescu.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Scene teribile la Scoarța. Bătută cu pumnii în față de către soțul de 70 de ani

Postat acum

on

De către

În noaptea de 23 spre 24 aprilie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat, din comuna Scoarța, sat Lazuri, cu privire la faptul ca are un conflict cu soția sa.

Din verificările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, bărbatul în vârstă de 70 de ani, și-a lovit soția, în vârstă de 66 de ani, cu pumnii în zona feței și i-a distrus telefonul mobil.

În urma evaluării riscului, față de bărbatul în cauză, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și a fost întocmit dosar penal.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Drăgoieni: A aterizat cu mașina pe sensul giratoriu!

Postat acum

on

De către

Eveniment rutier în Târgu Jiu, în zona Drăgoieni, chiar lângă sediul Poliției Municipale Târgu Jiu. Dintr-un exces de zel și de viteză, un șofer a urcat cu mașina pe sensul giratoriu, asta după ce circulația în zonă respectivă a fost direcționată pe o laterală a giratoriului.

Circulația a fost îngreunată în zona, iar la intrarea în Târgu Jiu s-au format cozi impresionante de mașini.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!