Connect with us

ACTUALITATE

FOTO: Polițiștii gorjeni, activități educativ-preventive pe Transalpina

Postat acum

on

Polițiștii rutieri, au desfășurat astăzi, 21 august, pe DN 67 Transalpina, activități educativ-preventive adresate copiilor, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În acest context, cei mici au făcut cunoștință cu polițiștii gorjeni, care le-au transmis recomandări privind principalele reguli de circulație.

Totodată, copiii au fost sfătuiți să traverseze drumurile publice prin locurile marcate şi să se asigure înainte de a traversa, să nu păşească pe trecerea de pietoni înainte de a fi siguri că o pot face în siguranţă, chiar dacă semaforul are culoarea verde.

Polițiștii le-au reamintit copiilor echipamentele obligatorii care trebuie să se regăsească în dotarea bicicletelor şi echipamentul necesar pentru protecţia personală, dar și faptul că nu este indicat să folosească tableta, telefonul mobil sau alte dispozitive electronice atunci când traversează un drum public, întrucât acestea le pot distrage atenția, și nici să traverseze drumul în fugă.

De asemenea, poliţiştii au organizat jocuri interactive cu tematica rutieră ce au avut ca scop popularizarea normelor rutiere in rândul micilor participanți la trafic.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Video: Salariat al Primăriei Târgu Jiu, fără mască în autobuz!

Postat acum

on

De către

Un angajat al Primăriei Târgu Jiu a fost surprins de un călător într-un mijloc de transport al Transloc, cu masca sub barbă. Călătorul susține că, tot timpul, respectivul angajat călătorește în mijloacele de transport în comun în aceiași manieră, dar nimeni nu îl sancționează.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Salarii mai mari în pandemie

Postat acum

on

De către

Românii au avut salarii mai mari în pandemie, conform datelor unei platforme de recrutare online. Anul trecut, lefurile au înregistrat creșteri, în aproape toate domeniile, iar numărul locurilor de muncă a crescut și el cu 25%, față de 2020. Jumătatea dintre joburi s-au adresat specialiștilor care fac muncă de birou. Datele au fost publicate de platforma online de joburi, BestJobs. Salariile au înregistrat creșteri de 16% în IT și 31% în vânzări și marketing. Prin intermediul platformi de recrutare au fost înregistrate 1,8 milioane de aplicări pentru diferitele joburi postate de angajatori.

 

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Peste 160.000 teste Covid au ajuns, azi, în școlile din Gorj

Postat acum

on

De către

O nouă tranșă de teste de salivă a fost distribuita școlilor din județul Gorj. 163.800 de teste au ajuns la unități, care le vor da părinților, urmând că testarea sa fie efectuata miercuri. „În această dimineață au fost distribuite la sediul ISJ Gorj teste pentru toate scolile. Acestea vor intra în posesia elevilor marți, iar testarea se va face miercuri dimineata”, a transmis șefa Inspectoratului Școlar Gorj, Dana Constantinescu.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR