BUCĂTĂRIE
Festin culinar la Festivalul Tocanului de la Novaci

Tocan în zeci de feluri, mămăliguță, brânză și murături felurite, plus muzică tradițională.

De asta au parte participanții Festivalului Tocanului de la Novaci, prilej de bucurie pentru crescătorii de animale din zonă dar și pentru orășenii din toate colturile județului care au venit fiecare de acasă adulmecând după condimentele care desăvârșesc un tocan adevarat.
Festivalul „Tocanul de Novaci” a început astazi la ora 11.00 și pe parcursul zileiau avut loc mai multe activități, printre care: expoziții cu vânzare ale producătorilor locali, dar și gastronomie locală, spectacole folclorice, expoziții cu vânzare ale unor meșteri populari. Autoritățile locale alături de parteneri și-au propus a demonstra că „la Novaci încă mai există tradiție, că în familiile de păstori se mănâncă sănătos gătindu-se după rețete folosite de sute de ani, că novăcenii știu a învârti hora și a iubi frumosul”, conform Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
BUCĂTĂRIE
Video: Artă culinară, cu bunicile din Peștișani! Preparate dulci ca în copilărie

Bunicile din Peștișani, beneficiare ale proiectului Bunicii Comunității au organizat, astăzi, o expoziție cu deserturi de casă. Toate dulciurile au fost realizate de vârstnicile pasionate de arta culinară. Evenimentul s-a desfășurat și cu participarea a doi bucătari care au oferit sfaturi utile și rețete inedite.
Expoziția a inclus deserturi de post, vegane dar și clasice. Cei doi bucătari, Raul Ungureanu și Alin Fabian Seifried au oferit informații despre un stil de viață sănătos și au dezvăluit câteva din trucurile pe care ei le folosesc în bucătărie.
Vizavi de un stil de viață sănătos, bătrânii au fost sfătuiți să mănânce multe pește care conține Omega 3 ce îi va ajuta la o bună circulație a sângelui, să evite carnea de porc grasă, să consume dulciuri moderat, să mănânce multe fructe și legume.
Raul Ungureanu, pe perioada verii este bucătar la Pensiunea La Moară din Peștișani și este pasionat de bucătăria franțuzească. Alin Fabian Seifried este originar din Peștișani, trăiește și lucrează în Austria, este pasionat de arta culinară iar ori de câte ori are ocazia se întoarce acasă și nu ratează ocazia de a găti în natură, pe plaiurile natale.
Întâlnirea s-a desfășurat sub formă de picnic în curtea centrului de zi.
BUCĂTĂRIE
Video: Cum se gătește o fasole cu ciolan, la Peștișani! Mâncarea made in Gorj, promovată internațional

Fabian este gorjean de Peștișani dar locuiește în Austria. Este pasionat de gastronomie și face tot posibilul să promoveze bucătăria românească autentică, gătind în natură în locuri inedite. Recent a ales Peștișaniul pentru o rețetă a la Gorj și a gătit o fasole cu ciolan de te lingi pe degete.
DiscoverPestisani și Gorjexpress.ro vă recomandă să vă abonați la canalul lui Fabian de Youtube.
Mai jos aveți rețeta pt fasole cu ciolan. Gătită la Fântâna Daii!
Prin gestul său de a realiza aceste scurte videoclipuri însoțite de rețeta în 3 limbi nu face decât să promoveze comuna de unde a plecat și să arate lumii întregi de ce să vină la Peștișani!
👉Lista de cumpărături pentru 6 porții
1 ciolan de porc
500 de grame de fasole albă
2 cepe
3 morcovi
1/2 țelină
2 pastarnaci
2 ardei roșii sau galbeni
1 crenguță de cimbru uscat
Mărar proaspăt
3 linguri praf de boia
200 ml sos de roșii
150 ml vin roșu pe care să-l toarnă
Sare piper
3 frunze de dafin
3 linguri semințe de chimen
3 boabe de ienupăr
Ulei de floarea soarelui
––––––––––-
Mod de preparare
Fierbeți ciolanul de porc cu câțiva morcovi, țelină, frunze de dafin, boabe de ienupăr și semințe de chimion timp de aproximativ 2 ore la căldură ușoară, apoi lăsați să se răcească.
Se taie din cubulețe ceapa, morcovii, păstârnacul, țelina, ardeii. Se încălzește uleiul într-o cratiță, se adaugă ceapa și se prăjesc până devin translucide. Se adaugă morcovii, țelina, păstârnacul și ardeii și se prăjesc 10 minute. Nu uitați să amestecați totul bine.Adaugati praful de boia și stingeți cu vin rosu.lasa-ti sa se reducă vinul roșu și adăugați adăugați ciolanul de porc,taiat bucate,sare, piper, semințe de chimion, crenguță de cimbru uscat, foi de dafin, boabe de ienupar, sos de roșii și turnați putin lichid de unde a fiert ciolanul și gătiți timp de 15 minute.
Apoi adăugați fasolea, reduceți focul și fierbeți timp de aproximativ 60 de minute, tocați mărarul mărunt și presărați peste fasole, amestecați totul bine.
La final se toaca varza murata și se adaugă peste praf de boia.
Sa aveti pofta buna!!!
BUCĂTĂRIE
Supă cremă cu dovleac

Supa crema de dovleac este optiunea pentru o supa de sezon. Dulce si aromata, rapida si gustoasa – supa aceasta o sa va placa cu siguranta.
INGREDIENTE:
500 g pulpa dovleac
800 ml supa pui/legume
100 ml lapte (poate fi si de soia)
1 ceapa mare
2 linguri ulei masline
1 frunza de dafin
1 praf de nucsoara
1/4 lingurita ghimbir
Pentru servit:
crutoane cu usturoi
seminte de dovleac
smantana
PREPARARE:
Dovleacul curatat de seminte si decojit, il radem. Calim ceapa tocata marunt pana devine sticloasa, apoi punem dovleacul si le calim impreuna pana se moaie acesta.
Turnam supa peste dovleac, adaugam laptele, frunza de dafin, ghimbirul si nucsoara. Lasam sa fiarba 20 minute la foc mediu.
Luam supa de pe foc, o lasam sa se raceasca putin si o pasam. Condimentam cu sare si piper.
Servim supa in boluri, punand crutoane de paine cu usturoi, smantana si seminte de dovleac prajite putin.