ACTUALITATE
După multă vreme, temperatura va scădea sub 10 grade! Toamna începe să se instaleze

Vizualizări
Nopțile mai lungi de septembrie încep să își spună cuvântul. Pentru prima dată după multă vreme, temperatura va scădea sub 10 grade în următoarele nopți în multe zone din centrul, nordul și nord-estul țării.
Chiar dacă vremea rămâne caldă pentru această perioadă, mai ales în vestul țării, apar și primele nopți mai reci, care ne amintesc de data din calendar.
În a doua parte a weekend-ului, România se va afla încă sub influența unui anticiclon centrat pe estul Europei. Pe flancul sudic al acestuia, pătrunde un aer mai rece dinspre est, care va cuprinde jumătatea estică a țării.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 septembrie, temperatura va scădea până la 10°C sau ușor sub această valoare în majoritatea zonelor de vale din nordul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și estul Maramureșului. Cel mai frig va fi în depresiunile intramontane, unde mercurul din termometre va coborî sub 3 – 5°C.
În sudul țării se vor atinge, în general, între 12 și 18°C, în timp ce în vest va fi cel mai cald, cu minime în jur de 16 – 19°C, iar pe alocuri chiar 20°C.
Valori similare de temperatură se vor înregistra și în noaptea de duminică spre luni, chiar ușor mai coborâte în unele zone. În nopțile următoare, cerul va fi mai mult noros și vor fi intervale cu ploaie în unele regiuni, astfel că temperaturile nu vor scădea foarte mult.
ACTUALITATE
25 de câini, sterilizați la Lelești

Vizualizări
În cadrul campaniei de sterilizare gratuită pentru câini organizată la Cabinetul Veterinar din comuna Lelești în zilele de 28 și 29 aprilie 2025, rezultatele primei zile sunt încurajatoare. Astfel, în data de 28 aprilie, au fost sterilizați 25 de câini, contribuind activ la reducerea numărului de animale fără stăpân și la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru comunitate.
Interesul locuitorilor din Lelești a fost semnificativ, cu 70 de proprietari care s-au înscris pentru această campanie. Această mobilizare demonstrează o preocupare reală pentru bunăstarea animalelor și pentru protejarea mediului înconjurător.
Campania este susținută de Consiliul Județean Gorj și de Asociația pentru protecția animalelor „Claudias Herzenshunde” din Germania. Transportul animalelor este asigurat gratuit de Consiliul Județean Gorj prin Serviciul pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol.
Pentru informații suplimentare: Telefon: 0762 694 434 – Dr. Isabela Ciofica
ACTUALITATE
Zece posturi vacante, scoase la concurs la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu! Se caută patru asistenți, un bucătar și magaziner

Vizualizări
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu face angajări iar numărul de posturi scoase la concurs este de zece. Sunt vacante astfel două posturi de asistent medical debutant la Blocul Operator Tudor Vladimirescu; un post de asistent medical generalist la secția Pediatrie; un post de muncitor calificat IV – electrician la echipa Lifturi; un post de magaziner la Serviciul Aprovizionare, Transport, Achiziții Publice-Contractare; un post de bucătar calificat la Bloc Alimentar; două posturi de muncitor necalificat la Bloc Alimentar; un post de asistent medical debutant la secția Medicină Internă II și un post de referent de specialitate I, studii economice, la Serviciul Aprovizionare, Transport, Achiziții Publice-Contractare.Posturile sunt cu normă întreagă, pe durată nedeterminată.
Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, până pe data de 14 mai.
ACTUALITATE
Restricții de circulație pe mai multe drumuri din Gorj

Vizualizări
Directia Regionala de Drumuri și Poduri DRDP Craiova anunță că în perioada 28.04.2025–30.04.2025; 05.05.2025 – 09.05.2025, în urma avizului favorabil acordat de Inspectoratul de Politie Judetean Gorj, Serviciul Rutier, se vor institui restricții de circulație pe urmatoarele drumuri naționale de pe raza județului Gorj:
– DN 67 pe zona localității Scoarța;
– DN 67B pe zona localităților: Scoarța – Pojogeni – Târgu Cărbunești – Cărbunești Sat.
Lucrările se execută în baza „Acord-cadru nr. 764 din 28.03.2024, avand ca obiect Lucrări de întreținere curentă – parte carosabilă, acostamente, benzi de urgenta și benzi de încadrare anul I-IV – D.R.D.P. Craiova –Lot 3 – S.D.N Tg.Jiu” Contract subsecvent nr. 905 / 05.03.2025 .