Connect with us

EVENIMENTE

Dosar penal pentru șoferul de 24 de ani din Bălești

Postat acum

on

La data de 18 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență, cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victime în localitatea Bălești.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, din direcția Târgu-Jiu-Motru, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un monument de piatră, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă la intersecția localității Slobozia cu DN 67.

În urma impactului, trei persoane pasagere în autoturism au fost rănite.Acestea au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

EVENIMENTE

Florin Cârciumaru, scos din arest și cercetat sub control judiciar

Postat acum

on

De către

Fostul primar din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, va fi cercetat sub control judiciar. Reținut ieri după amiază, sub acuzația de mărturie mincinoasă, în dosarul spălării cu jet de apă sub presiune a operelor lui Constantin Brancusi, edilul va ieși din arest, în jurul orei 16:00.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

A reclamat la poliție că i s-a furat un salcâm

Postat acum

on

De către

Un bărbat a sunat la 112, să reclame că i-a fost furat un salcâm. Polițiștii l-au depistat pe autor, încă reclamantul l-a iertat. „Poliția Orașului Novaci a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat din municipiul Slatina, cu privire la faptul că persoane necunoscute au tăiat și sustras un arbore specia salcâm, de pe un teren pe care îl deține în comuna Polovragi. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că aspectele sesizate se confirmă. În urma administrării probatoriului, a fost identificat un tânăr de 27 de ani, din localitatea Polovragi, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Pe parcursul cercetărilor, între părți a intervenit împăcarea”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Luptător gorjean, pe podium la Campionatul Național

Postat acum

on

De către

Un luptător gorjean a cucerit medalia de bronz, la finala Campionatului Național de Seniori, de la Reşiţa, competiție care s-a desfășurat în perioada 25-27 noiembrie. Alexandru Beşliu, de la CSM Târgu Jiu, a concurat la categoria 92 de Kg. În weekend, multiplul campion național a participat, la Reșița, la ultima competiție din acest an, cea mai importantă din calendarul intern la această disciplină.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR