ACTUALITATE
Directorul CEO promite majorări
Directorul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, promite majorări salariale, de anul viitor. Deși nu dă cifre, șeful companiei energetice spune că acestea vor fi unele consistente. “Se avansează tot felul de sume, trebuie să fim echilibrați, astfel încât Complexul să funcționeze în continuare. De fiecare dată, am găsit acel numitor comun, în favoarea salariaților. Sigur va fi o creștere salarială. Este și inflația, cresc și pensiile, nu putem să rămânem în urmă”, a declarat Daniel Burlan.
Angajații CEO vor beneficia și de sume, din economia la fondul de salarii, care este de aproximativ 1.500 de lei/salariat.
ACTUALITATE
I-a dat mașina soției cu care se afla în divorț. Aceasta a refuzat să i-o mai returneze
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitate, cu privire la faptul că la o dată anterioară, i-a încredințat autoturismul personal soției sale, în vârstă de 37 de ani, cu care în acest moment se află în divorț.
Ulterior, bărbatul i-a solicitat femeii să îi înapoieze autoturismul, însă aceasta a refuzat, fiindu-i creat un prejudiciu în valoare de 14.200 de euro.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere.
ACTUALITATE
Gorjean cercetat penal după ce și-a amenințat nepoata pe internet
În după-amiaza zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 27 de ani, din municipiu, a fost amenințată cu acte de violență de către unchiul acesteia în vârstă de 42 de ani, prin intermediul unei rețele de socializare.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
ACTUALITATE
Tg Jiu: A furat dintr-un magazin
În după-amiaza zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au depistat în flagrant, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitate, în timp ce a sustras un adaptor dintr-un magazin, trecând de casele de marcat, fără a-l achita.
Ulterior, bărbatul a plătit contravaloarea produsului și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
You must be logged in to post a comment Login