PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu se reabilitează! Romanescu a semnat contractul

Primarul municipiului anunță că a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru reabilitarea Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, o unitate de învățământ cu tradiție și cu rezultate de excepție. Este un proiect a cărui valoare se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro, finanțare asigurată prin PNRR.
„La sfârșitul anului 2022, alături de domnul Justin Paralescu, inspector școlar general adjunct și cadru didactic al colegiului, semnam la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare pentru investiție. Acum începe execuția acestui proiect deosebit de important. Avem în vedere izolarea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie PVC cu geamuri tristrat și acoperire Low-E, înlocuirea radiatoarelor și conductelor, reabilitarea și modernizarea sistemului de producere a agentului termic, dar și a instalațiilor electrice – iluminat și prize, boilere pentru apa caldă curentă și instalarea panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică”, a transmis primarul Romanescu.
De asemenea, în proiect sunt prevăzute 2 stații de încărcare electrice. Urmează reabilitarea cantinei colegiului dar și a internatului, acolo unde investiția se apropie, de asemenea, de 1,5 milioane de euro.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Poligon, dedicat vânătorilor și pasionaților de tir sportiv, inaugurat la Telești

CDI Shooting Gorj, noul poligon din Telești, a avut parte de o mare inaugurare pe data de 16 martie. Investiția a fost realizată în zona Daimac, din Telești. Vânători și pasionați de tir sportiv din Gorj au fost invitați la inaugurarea poligonului, moment care a debutat cu un concurs.
„Pentru a marca acest eveniment special, organizăm un concurs de tir unde vă puteți demonstra îndemânarea și precizia! Veți avea ocazia să concurați alături de alți sportivi pasionați și să câștigați premii atractive”, au transmis organizatorii, iar cei invitați nu s-au lăsat mult așteptați, mai ales că se puseseră la bătaie cupe, diplome și premii.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Salon de lux, deschis în mall-ul din Târgu Jiu! DE Beauty, dedicat frumuseții și răsfățului

DE Beauty Salon este primul salon de frumusețe deschis în mall-ul din Târgu Jiu. Afacerea, prezentată drept un nou concept de frumusețe și eleganță în oraș, este la dispoziția clientelor de astăzi, când a avut loc marea deschidere a salonului.
„Ne bucurăm să anunțăm deschiderea DE Beauty Salon, un spațiu modern dedicat frumuseții și răsfățului, care și-a dorit să iasă în evidență încă de la prima vedere”, spun organizatorii evenimentului.
„În cadrul noului salon deschis în incinta mall-ului din Târgu Jiu, vă invităm să descoperiți o experiență unică, susținută de parteneri de top: magazinul Max, cu produsele sale de calitate, Surprizeria, ce aduce mereu surprize plăcute, Davines, lider în îngrijirea părului, Broderii Industriale, care adaugă un strop de tradiție și rafinament, și Mobila Lucian, cu designuri inovative care transformă orice spațiu. Împreună, creăm un loc unde stilul, confortul și calitatea se îmbină perfect”, este invitația transmisă clientelor care vor o experiență de beauty în acest acest nou spațiu.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
LUX: O pensiune de cinci stele și de UN MILION de euro s-a deschis în Târgu Jiu!

Pensiunea Parâng din Târgu Jiu, situată la intrare în cartierul Bicaz, este o locație de lux care face cinste municipiului, poziționând orașul pe harta de lux a Horeca.
Spunem asta, deoarece noua pensiune este unicat, în privința condițiilor de lux oferite turiștilor. Gazdele pun astfel la dispoziția acestora acces la o grădină, pensiunea deține un lounge comun, o terasă și un bar. Piscina este un alt punct de atracție pentru cei care trec pragul acestei unități hoteliere.
Aceasta locație de 5 stele oferă, de asemenea, WiFi gratuit, un club pentru copii și room-service. Oaspeții au la dispoziție un restaurant care servește preparate din bucătăria mediteraneană și beneficiază de parcare privată gratuită.
La pensiunea Parâng camerele oferă climatizare, birou, patio cu o vedere la grădină, baie proprie, televizor cu ecran plat, lenjerie de pat și prosoape. Baia proprie oferă articole de toaletă gratuite. Unitățile includ un dulap pentru haine și o cafetieră.
You must be logged in to post a comment Login