ULTIMA ORĂ
Ciprian Florescu, alături de târgujieni

Echipa de campanie a candidatului PSD la Primăria Muncipiului Târgu Jiu, dar și secretarul general al partidului, Anca Bordușanu , candidat la funcția de consilier județean au fost în mijlocul târgujienilor din zonele Piața Mică, str. 22 Decembrie 1989, Aleea Ioan Slavici și Energeticienilor, pentru a discuta cu cetățeni despre problemele cu care se confruntă, dar și pentru a le demonstra oamenilor că acestea pot fi rezolvate cu voință și implicare. Modul în care au fost primiți Ciprian Florescu și colegii săi, candidați PSD la Consiliul Local, îi încurajează pe aceștia să lupte pentru Municipiul Târgu Jiu cu și mai mare determinare.
”Oamenii ne-au mărturisit că își pun încrederea în noi și le promitem că nu îi vom dezamăgi. Nu am făcut-o niciodată și, mai cu seamă, nu o vom face nici acum. Am fost alături de dumnealor atunci când le-am promis că o să majorăm pensiile și salariile și am făcut-o. Am promis că vom da drumul la programe de investiții în toate localitățile din România și, la fel, am făcut-o prin programul PNDL. Noi nu promitem lucruri pe care știm că nu le putem realiza. Este îmbucurător pentru noi, dar și pentru târgujieni, să vedem că nevoile lor fac parte din programul candidatului PSD la Primăria Municipiului Târgu Jiu. Orașul are nevoie de un proiect de dezvoltare pe toate planurile, care acum lipsește cu desăvârșire, iar Ciprian Florescu asta vrea să facă: să dea o șansă spre progres Municipiului Târgu Jiu”, a declarat Anca Bordușanu, secretarul general al PSD Gorj.
Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORGANIZAȚIA PSD GORJ
Realizat de SC WIN FIRESHOW INVEST SRL, prin www.gorjexpress.ro
CUI mandatar financiar: 21200019
EVENIMENTE
Accident cu victimă la Buduhala!

Accident acum la Buduhala, anunță participanții la trafic. Un echipaj de poliție dirijează circulația, in timp ce o ambulanță se afla la fața locului.
Se pare că un pieton ar fi fost acroșat de un autoturism.
ACTUALITATE
Plata taxelor și impozitelor, prin aplicație, la Mătăsari

Începând cu data de 20.03.2023, Administrația Publică Locală a Comunei Mătăsari pune la dispoziția contribuabililor servicii de plată online a impozitelor și taxelor locale prin intermediul aplicației Avansis Mobile. Este un prim pas spre modernitate la primăria în care lucrurile bune au cam bătut pasul pe loc.
Această aplicație este compatibilă cu sistemele de operare Android și iOS și are ca scop facilitarea accesului cetățenilor din comuna Mătăsari la informațiile lor fiscale.
Utilizatorii vor putea accesa informații privind obligațiile de plată, starea documentelor depuse și vor primi notificări publice prin intermediul acestei aplicații. Procedura de conectare la Contul Fiscal se realizează prin CNP, adresă de e-mail și număr de telefon.
În plus, prin înregistrarea unui card bancar, contribuabilii vor putea achita în câteva secunde toate datoriile către bugetul local, inclusiv taxe, impozite, amenzi sau alte obligații de plată.
EVENIMENTE
Cutremur puternic în Gorj!

Un cutremur puternic a avut loc în urmă cu puțin timp în Gorj. Seismul a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 15 kilometri, potrivit INFP. Elevii din câteva școli din Târgu Jiu au fost evacuați din sălile de clasă.