Connect with us

ACTUALITATE

Campanie ITM Gorj în ceea ce privește munca la negru

Postat acum

on

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj desfășoară, sub îndrumarea Inspecţiei Muncii, acţiunea de informare: „VIITORUL TĂU ÎNCEPE AZI. MERIŢI CA MUNCA TA SĂ FIE RECUNOSCUTĂ”.

Prin această acţiune de informare, se urmărește creșterea gradului de conștientizare a lucrătorilor cu privire la consecințele sociale și economice negative pe care produc atât munca nedeclarată, cunoscută sub denumirea de muncă „la negru”, cât și munca subdeclarată, denumită muncă „la gri”, respectiv:

-persoana care prestează muncă nedeclarată este lipsită de protecție socială (lipsa drepturilor conferite de un contract de muncă, cum ar fi cele la concediu remunerat și la concediu medical; lipsa dreptului la pensie și la indemnizație de șomaj);

-persoana care prestează munca fără forme legale de angajare, nu are siguranța plății muncii prestate, plata făcându-se în funcție de bunăvoința angajatorului;

-angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a responsabiliza lucrătorul pentru eventualele prejudicii produse de către acesta;

-fondurile sociale și bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata impozitelor și a contribuțiilor sociale;

-generează concurență neloială care afectează economia națională.

Scopul principal al demersului inițiat de Inspecția Muncii îl constituie informarea lucrătorilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care aceștia le au în raport cu angajatorii și cu privire la riscurile la care se expun atunci când acceptă să muncească „la negru” sau „la gri”.

În acest context, pentru o diseminare eficientă a informaţiilor de interes public, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au demarat acţiunea de distribuire a pliantelor şi de informare a persoanelor în locuri consacrate ca având afluenţă de persoane: gări, autogări, staţii de transport în comun, pieţe, primării, precum şi cu ocazia controalelor efectuate la angajatori.

De asemenea, acestea sunt afișate la sediul instituției, pot fi consultate pe pagina de internet www.itmgorj.ro  sau pe pagina de Facebook.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj atrage în continuare atenția angajatorilor că, în conformitate cu prevederile Legii 53/2003, Codul Muncii, primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei, precum și primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract de muncă  în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activității se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei.” a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ACTUALITATE

La cosit, pe pârtia de schi

Postat acum

on

De către

Pârtiile de schi se întrețin prin diverse procedee, care se fac inclusiv în anotimpul în care nu este zăpadă. Pe pârtia Transalpina, din Parâng, administratorii au cosit iarba. „După acțiunea de cosire a suprafețelor de schi, urmează acțiunea din fiecare an de îndepărtare a pietrelor, pentru facilitarea desfășurării sporturilor de iarnă, în cele mai bune condiții de siguranță pentru cei care ne vizitează”, este explicația celor care au ieșit pe pârtie, în plină toamnă.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Medic al spitalului Rovinari, promovat manager la o unitate din Craiova

Postat acum

on

De către

Un medic de la spitalul din Rovinari este noul manager al Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova. Mădălina Lăpădat a fost angajată, în ultimii trei ani, ca epidemiolog la unitatea din Rovinari. „Începând de luni, doamna doctor epidemiolog Mădălina Lăpădat, colega noastră, alături de care am petrecut timp de aproape trei ani, omul cu care am reușit să învingem lupta cu pandemia, este managerul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova. Îi dorim să rămână același om corect și drept pe care l-am cunoscut. Suntem siguri că Spitalul „Sfântul Ştefan” Rovinari a pierdut un bun profesionist, iar Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova a câștigat unul. Mult succes, Mădălina!”, a transmis conducerea Spitalului „Sfântul Ștefan” din Rovinari.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Sol poluat in Gorj, amendă de 50.000 de lei

Postat acum

on

De către

Un nou control al Gărzii de Mediu, la operatorii care exploatează resursele de hidrocarburi din subsolul terenului din județul Gorj, a adus în prim plan alte neconformități în desfășurarea activității. Pentru poluarea solului, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat o altă sancțiune contravențională în valoare de 50 000 lei și au stabilit măsuri imediate de ecologizare a terenului.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR