ACTUALITATE
Avertizare de cod PORTOCALIU de ploi și vijelii. Gorjul vizat!

Meteorologii au emis luni o nouă avertizare cod portocaliu de averse și vijelii, valabilă în șapte județe, inclusiv în județul Gorj. Alte 35 de județe din țară se află sub avertizare cod galben.
Potrivit ANM, este cod portocaliu în județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și în zona montană a județelor Prahova, Buzău și Vrancea.
În aceste zone vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 40-60 l/mp.
Avertizarea este în vigoare luni, între orele 11.00 și 22.00.
ACTUALITATE
Și-a distrus singur mașina, la Țicleni

Un incident rutier în care a fost implicat un singur autoturism a avut loc, astăzi, pe raza localității Țicleni. Accidentul a fost fără victime, anunță IPJ Gorj, și doar cu pagube materiale pentru șoferul care se face vinovat de producerea acestuia. Evenimentul este considerat tamponare.
ACTUALITATE
A furat de la biserică

Un craiovean a fost reținut, fiind acuzat că a furat dintr-o biserică. Tânărul a ajuns în arestul poliției, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii au fost sesizați că, în noaptea de 16/17 mai, persoane necunoscute au sustras componente ale sistemului de supraveghere video din incinta unui lăcaș de cult din cartierul Romanești, din municipiul Craiova, fiind creat un prejudiciu de 1.500 de lei.
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate bunurile sustrase, acestea fiind restituite persoanei vătămate, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
ACTUALITATE
Horațiu Mălăele și Nicu Alifantis, la Târgu Jiu

Două nume mari ale dramaturgiei și muzicii sunt, azi, la Târgu Jiu. Horațiu Mălăele va urca pe scena Teatrului, în spectacolul „Tache, Ianche și Cadar”, al Teatrului Bulandra.
După piesa de teatru, urmează un concert Nicu Alifantis. Ambii au participat, azi la prânz, la o lansare de carte a lui Mălăele, actorul originar din Târgu Jiu.