Connect with us

EVENIMENTE

Autoutilitară cu lemne, confiscată de polițiștii din Novaci

Postat acum

on

0 Shares

La data de 6 iulie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea pe DJ 665 Pociovaliște un autocamion încărcat cu material lemnos.

,,În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că pentru materialul lemnos încărcat în vehicul nu există documente de însoțire legale, motiv pentru care vehiculul menționat a fost condus la Ocolul Silvic Novaci, iar în urma măsurării materialului lemnos a reieșit cantitatea de 15,20 m.c. de lemn de foc, de esență fag.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul de material lemnos, în volum de peste 10 m.c., neînsoțit de documente specifice de transport.

Matrialul lemnos în cantitate de 15,20 m.c. a fost confiscat, iar autoutilitara cu care acesta a fost transportat a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor”, a transmis IPJ Gorj.

0 Shares
Publicitate

EVENIMENTE

Traficul rutier, închis pe Defileul Jiului

Postat acum

on

De către

Traficul rutier pe DN 66 Defileul Jiului se va închide aproximativ 40 de minute până la derocarea plaselor de siguranță, anunță  reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

 

 

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Reținut pentru că și-a agresat iubita minoră

Postat acum

on

De către

La data de 13 martie 2025, polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de o tânără, de 17 ani, despre faptul că a fost agresată de către fostul concubin. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, tânăra, în timp ce se deplasa pe strada Plopilor din Târgu Jiu, ar fi fost lovită cu palma în zona feței de către un bărbat, de 21 de ani, din Rovinari, care a încălcat astfel ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa în noaptea de 12 spre 13 martie a.c..

Femeia nu a solicitat prezența ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale și a depus plângere penală. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Investigații Criminale au continuat cercetările față de bărbatul de 21 de ani, fiind dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale.

Față de bărbat a fost luată măsura preventivă a reținerii pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Grindină în cantități mari, la Rânca! Drumarii intervin cu utilaje

Postat acum

on

De către

DN 67C, zona Rânca, a fost acoperit cu grindină, anunță DRDP Craiova.

„În urma fenomenelor meteo extreme, ploaie torențială și scădere a temperaturilor, în zona montană Rânca a căzut grindină în cantități foarte mari, lucru ce a dus la acoperirea părții carosabile cu gheață. SDN Târgu-Jiu districtul Rânca, acționează cu utilaje cu lamă și material antiderapant pentru îndepărtarea gheții de pe partea carosabilă”, susțin reprezentanții de la Direcția Regională de Drumuri Craiova.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!