EVENIMENTE
Au furat materiale din șantierul podului de la Lainici

Trei bărbați au fost reținuți, pentru că au furat materiel din șantierul podului de la Lainici. Cei trei reținuți sunt din județul Hunedoara și au vârste cuprinse între 26 și 54 de ani. „În perioada 10-11 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 54 de ani, din municipiul Vulcan, județul Hunedoara, bănuiți de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbații, la data de 10 februarie a.c., ar fi sustras 20 de țevi metalice, cu lungime de 6 metri, din șantierul podului Lainici. În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
EVENIMENTE
Bălești: S-a răsturnat cu mașina și a abandonat-o la locul accidentului! Poliția nu a fost sesizată

Un autoturism a ieșit din decor și s-a răsturnat pe plafon. Totul s-a petrecut în cursul nopții, cu siguranță pe fondul vitezei excesive. Mașina a fost abandonată însă la locul accidentului, în zona Fântână lui Coșbuc de la Bălești. Localnicii și sesizat poliția când au găsit mașina fără șofer, la marginea drumului. Polițiștii fac verificări după ce, ajunși la fața locului, nu ai găsit acolo nicio persoană.
EVENIMENTE
Accident cu victime la Tămășești!

Un eveniment rutier a avut loc în urmă cu scurt timp pe raza comunei Bălești. La Tămășești sunt mai multe echipaje de ambulanță și SMURD, iar martorii susțin că în accident ar fi implicate mai multe mașini dar și că sunt victime ce vor fi transportate la spital.
EVENIMENTE
A intrat din plin într-o nacelă elevatoare

Un eveniment rutier a avut loc la Bârsești în această dimineață. Un șofer neatent a lovit, din plin, o nacelă elevatoare parcată, conducătorul auto alegându-se cu pagube materiale.