EDUCAȚIE
Au ajuns echipamentele IT pentru Școala Gimnazială din Glogova
Autoritățile locale din Glogova au anunțat, în urmă cu puțin timp, că au sosit astăzi, 4 iunie, noile echipamente pentru unitatea de învățământ de pe raza localității.
,,Încă din primele zile de mandat am avut ca prioritate modernizarea școlilor ce aparțin comunei Glogova. Începând de astăzi au sosit noile echipamente IT și am montat prima tablă inteligentă în una din sălile de clasă a Școlii Gimnaziale Prof. Nicolae Caranda. Doresc mult succes la învățătură tuturor elevilor din comuna noastră”, a transmis primarul localității Glogova, Alpredi Gheorghe.
EDUCAȚIE
Activitate de prevenire a violenței, organizată de liceeni
La data de 5 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului Gorj, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj și Serviciul de Probațiune Gorj au participat la o activitate organizată de cadrele didactice și elevii din cadrul Liceului Tehnologic Bârsești intitulată ”Împreună pentru o școală mai bună”.
Activitatea face parte din Programul de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar ,,Împreună prindem curaj”, lansat de Ministerul Educației, fiind coordonat la nivelul județului de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
În deschiderea activității, participanții au fost informații cu privire la scopul, obiectivele și activitățile care vor fi implementate în perioada desfășurării acestui proiect, respectiv noiembrie 2024 – mai 2025.
În cadrul întâlnirii a avut loc o dezbatere despre siguranța școlară, comportamentul responsabil și importanța respectării regulilor, atât în mediul școlar, cât și în afara lui.
Activitatea a continuat cu prezentarea unui material PowerPoint în care au fost împărtășite gândurile elevilor despre violență.
În încheierea activității, elevii au intonat un imn antiviolență și toți participanții au formulat mesaje împotriva violenței, care au fost prinse în ,,Copacul nonviolenței”.
Polițiștii au purtat discuții cu elevii privind consecințele juridice ale săvârșirii unor fapte cu violență. Totodată, a fost prezentat site-ul www.sigurantascolara.ro, precum și campania elaborată la nivelul Poliției Române și implementată la nivelul județului Gorj, pentru conștientizarea necesității creșterii gradului de siguranță în mediul școlar ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.
EDUCAȚIE
Învățătorii din Baia de Fier și-au dat întâlnire la liceul din localitate
Cadrele didactice din Cercul Pedagogic al învățătorilor Baia de Fier au desfășurat, ieri, prima activitate programată în anul școlar 2024-2025, la Liceul Tehnologic Baia de Fier.
EDUCAȚIE
80 de lucrări deosebite la Bienala Internațională de Arte Grafice „Constantin Brâncuși”
Vernisajul expoziției Bienala Internațională de Arte Grafice „Constantin Brâncuși”, ediția a II-a, va avea loc marți la Muzeul National Constantin Brâncuși.
În cadrul expoziției, vor fi prezentate peste 80 de creații ale unor artiști din România și alte 30 de țări: Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Eritreea, Etiopia, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Haiti, India, Irlanda, Japonia, Liechtenstein, Malaesia, Marea Britanie, Mauritius, Mexic, Muntenegru, Noua Zeelandă, Polonia, Serbia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia).
Toți artiștii expozanți la această ediție a Bienalei participă la eveniment în calitate de invitați, nefiind organizată secțiune de concurs. Bienala Internațională de Arte Grafice ”Constantin Brâncuși” este prima și singura bienală internațională de grafică din regiunea Olteniei și are ca obiectiv principal să se dezvolte sistematic și să devină una din cele mai importante manifestări de acest gen. Ediția din acest an va fi deschisă de către unul dintre cei mai apreciați critici de artă din România, Mihai Plămădeală – doctor în arte vizuale, iar președinte de onoare este marele artist – academicianul Mircia Dumitrecu. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 10 decembrie 2024 – 13 ianuarie 2025 iar intrarea este gratuită.
ARTIȘTI PARTICIPANȚI: Biniam AFWERKI (Eritreea), Claudiu ARGEȘANU (România), Ștefan BALOG (România), Georgiana BRANDT (Romania), Cezarina CALOIAN (România), ZuZu CARATANASE (România), Radu CARNARIU (România), Cristina CIOPLEA (Romania), Pamela CLARKSON-KWAMI (Marea Britanie), Elena CRISTEA (România), Bianca CULUȘ (România), Michelle DAWSON (Australia), Pawel DELEKTA (Polonia), Francisco Santos Lopez DELGADO (Spania), Rich DETHLEFSEN (Danemarca), Răzvan DRAGOȘ (România), Sabina DRÎNCEANU (România), Mircia DUMITRESCU (România), Bogdan EPURE (Romania), ERENUS (Turcia), Ovidiu FELIPOV (România), Gauvri FLOKI (Argentina), Vlado FRANJEVIC (Liechtenstein), Florin GHEORGHIU (Romania), Iliana GHEORGHIU (Romania), Raquel GOCIOL (Argentina), Patricia GOODRICH (Statele Unite ale Americii), Temenuga HRISTOVA (Bulgaria), Ana-Daria IONESCU-HAIDĂU (Romania), Ovidiu IONESCU (Romania), Lojze KALINSEK (Slovenia), Snezana KEZELE (Serbia), Nino KHVADAGIANI (Georgia), Armand LANDH (Romania), Noémie LESQUINS (Franța), Viktor Anghius LOCKER (Germania), Adriana LUCACIU (România), Kim LOWE (Noua Zeelanda), Modesta LUPAȘCU (România), Nadine JOSON (Mauritius), Jelena JOVANCOV (Muntenegru), Lilian Rivera JUAREZ (Mexic), Birhanu MANAYE (Etiopia), Konstantinos MERAMVELIOTAKIS (Grecia), Daphne MEYER (Haiti), Marcel MUNTEANU (România), Ecaterina NEAGU (România), Cătălin NEGREA (Romania), Andrei PANTEA (România), Anca PAȘA-DEACONU (România), Asit Kumar PATNAIK (India), Cosmin PĂNESCU (România), Florin PÎNZARIU (România), Lucica POPESCU (Romania), Dione RABELO (Brazilia), Eva RADU (România), Padraic REANEY (Irlanda), Sînziana ROMANESCU (România), Ahmad Mohd SAFWAN (Malaysia), Anca SAS (România), Constantin SEMENOV (Romania), Daniel SEMENOV (Romania), Tamerat SILTAN (Etiopia), Atena SIMIONESCU (România), Bianca SIMIONESCU (România), Inga SHALVASHVILI (Georgia), Anca STANCIULESCU (România), Florin STOICIU (România), Laurențiu STOICU (Romania), Rodica STRUGARU (România), Cristina STRATULAT (România), Cristina STRATULAT (România), Ștefan STRÂMTU (Romania), Alexandru ȘERBĂNESCU (România), Rita VANDEVORST (Belgia), Susie VEROFF (Canada), Anca VOLCINSCHI (România), Noriko YIDA (Japonia), Mahpeyker YÖNSEL (Turcia) și Doug ZUCCO (Statele Unite ale Americii).
Echipa organizatorică:
Denisa ȘUȚĂ (coordonator asociat de proiect și manager al Muzeului Național „Constantin Brâncuși”), Ștefan BALOG (coordonator asociat de proiect și curator asociat, președinte InterArt), conf. univ. dr. habil. ZuZu CARATANASE (coordonator asociat de proiect și curator general), conf. univ. dr. Ovidiu FELIPOV (curator asociat și membru în echipa organizatorică) și lect. univ. asoc. dr. Eva RADU (curator asociat și membru în echipa organizatorică).
Evenimentul este organizat de Muzeul Național „Constantin Brâncuși” și Fundația Inter-Art Aiud.