ACTUALITATE
Arcani: Accident cu două victime

Un eveniment rutier a avut loc, în această dimineață, pe raza localității Arcani. Accidentul este cu două victime. Un echipaj de poliție se află la fața locului.
Șoferița de 18 ani, vinovată!
La data de 19 iulie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe DN 67 Arcani a avut loc un accident de circulație, soldat cu victime.La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care au stabilit faptul că, un tânăr de 24 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 67 Arcani, din direcția Tismana-Târgu-Jiu, se angajase în depășirea unui autovehicul, moment în care un alt autoturism, condus de o tânără de 18 ani, ce se deplasa în aceeași direcție de mers, nu s-a asigurat la afectuarea manevrei de depășire și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 18 ani și a unei femei de 42 de ani, pasageră în autoturismul condus de aceasta, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
ACTUALITATE
Grevă, de mâine, în sistemul sanitar

Sindicaliștii din sănătate au anunțat că începând de miercuri intră în grevă japoneză, care va dura pe perioada negocierilor cu guvernul. Liderii Federației Sanitas spun că nu va fi întrerupt lucrul în unitățile sanitare dar, în cazul eșuării negocierilor, avertizează că va continua calendarul de acțiuni până la greva generală. „Începând cu data de 7 iunie 2023, pentru susținerea revendicărilor membrilor de sindicat ai Federației SANITAS, în perioada negocierilor cu factorii de decizie și până la soluționarea revendicărilor noastre, în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială în care avem membri, se desfășoară ”GREVĂ JAPONEZĂ”, fără întreruperea activității, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS. În cazul eșuării negocierilor, Consiliul Național al Federației va decide continuarea calendarului de acțiuni”, anunță organizația sindicală.
Potrivit calendarului de proteste anunțat de sindicat, în data de 8 iunie ar urma o grevă de avertisment de două ore, în intervalul 09.00 – 11.00, iar din 15 iunie declanșarea grevei generale.
ACTUALITATE
Când vor fi mutați angajații Prefecturii Gorj

Angajații din Prefectura Gorj ar putea fi mutați, în următoarea perioadă, când se așteaptă începerea lucrărilor de reabilitare a sediului afectat de cutremure. Compania Națională de Investiții urmează să scoată la licitație realizarea documentației necesare. Pe perioada lucrărilor de reabilitare a clădirii, angajații instituției vor merge la muncă într-un sediu închiriat. Pentru acest lucru, este nevoie de aprobarea Ministerului Afacerilor Interne.
Prefectul Popescu spune că au fost identificate câteva locații în care și-ar putea desfășura activitatea angajații Prefecturii Gorj. Totul depinde de bugetul pe care conducerea MAI îl va pune la dispoziție, pentru închirierea clădirii.
ACTUALITATE
Termocentrala Turceni repune un grup energetic în funcțiune

Termocentrala de la Turceni repune un grup energetic în funcțiune. În ultimele zile sucursala electrocentrale de la Turceni a oprit complet activitatea. A fost o premieră pentru ultimii ani. A fost luată însă decizia reluării treptate a activității.
Sunt mii de angajați la Termocentrala de la Turceni. Aceasta funcționează în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Obiectivul este ca din 2026 la Turceni să fie în funcțiune un grup energetic pe gaze naturale, însă nu se știe cât de realizabilă este această investiție.